​​Am încheiat anul 2021 cu un deficit bugetar de 6,7% din PIB şi ne-ar fi plăcut să fie de 5%, dar aşa nu plăteam salariile şi pensiile, a declarat, joi, la Palatul Parlamentului, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, potrivit Agerpres.

Adrian CaciuFoto: Guvern

"Am redus deficitul în 2021, am încheiat anul cu un deficit de 6,7%. Dânsul (preşedintele PNL, Florin Cîţu, n.r.) ar fi spus că dacă deficitul era de 5% şi că a lăsat un deficit de 4%... Nu a lăsat un deficit de 4%, ci de 4,7%. Nu uitaţi că la rectificare a trebuit să punem bani de salarii care nu erau prinşi în buget şi bani de pensii. Nu putem să ne arătăm acum o îngrijorare uitând faptul că bugetul nu avea banii de pensii şi de salarii", a spus Câciu.

  • Ne-ar fi plăcut şi nouă să avem un deficit de 5%, dar ce făceam, nu plăteam salariile şi pensiile sau salariile din Sănătate? Am reuşit să reducem deficitul pe 2021.
  • O să reducem deficitul şi pe 2022, dar lupta împotriva inflaţiei se face pe mai multe fronturi. Pe de o parte, reduci deficitele şi elimini riscul de derapaj. Pe de altă parte, trebuie să acţionezi asupra cauzelor inflaţiei şi cauzele sunt preţurile la energie pentru care, luna viitoare, venim cu o serie de soluţii care vor duce la stoparea creşterii preţurilor la energie, dacă nu diminuarea lor

Acesta a adăugat că deficitul ar mai putea fi redus şi printr-o colectare mai bună a veniturilor.

"Iată, în ultima Ordonanţă cu plafonarea şi compensarea, aţi observat că am găsit încă 3 miliarde de lei în plus la venituri din dividendele companiilor de stat", a menţionat oficialul.