Preşedintele Grupului Banca Mondială, David Malpass, va efectua, miercuri şi joi, prima sa vizită oficială în România. Potrivit unui comunicat al BM, vizita reafirmă angajamentul Grupului Banca Mondială de a sprijini România în eforturile sale pentru o creştere economică durabilă şi incluzivă, subliniază sursa citată.

David MalpassFoto: Profimedia Images

"Grupul Banca Mondială are un parteneriat puternic cu România. Vom continua să sprijinim eforturile României orientate spre o creştere economică care se bazează pe stabilitate macroeconomică, incluziune socială şi instituţii performante. În această perioadă tulbure în regiune, suntem pregătiţi să sprijinim România, pe măsură ce găzduieşte cetăţeni care părăsesc Ucraina, precum şi să continuăm să lucrăm cu autorităţile publice în vederea îmbunătăţirii nivelului de trai pentru toţi românii", a declarat Malpass.

În cadrul vizitei sale, David Malpass se va întâlni cu reprezentanţi ai sectorului public şi parteneri ai Grupului Banca Mondială din România. Acesta va avea ocazia să viziteze un proiect derulat cu asistenţă din partea Băncii Mondiale în sectorul educaţiei, cu accent pe sprijinirea comunităţii rome, scrie Agerpres.

Alături de David Malpass vor fi Anna Bjerde, vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Gallina A. Vincelette, director al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană, şi Ary Naim, director regional al Corporaţiei Financiare Internaţionale (CFI) pentru Europa Centrală şi de Sud-Est.

Portofoliul activ al Băncii Mondiale în România este alcătuit din nouă proiecte de investiţii în valoare totală de 1,78 miliarde de dolari şi servicii de asistenţă tehnică şi analitică în valoare de 124,62 milioane dolari.

La 15 februarie, angajamentul CFI era de 1,04 miliarde de dolari în peste 30 de proiecte, dintre care 55% reprezentau investiţii în instituţii financiare, iar restul de 45% investiţii în sectorul real. Portofoliul excepţional al CFI se ridică la 954,48 milioane de dolari, iar portofoliul angajat de CFI în România ocupă locul 1 în noua regiune a CFI din Europa.