România a înregistrat un deficit bugetar de 1,19% din PIB, în primul trimestru din acest an, mai mic cu 0,05 puncte procentuale comparativ cu cel din perioada similară din 2021. Ca valoare, este mai mare cu un miliard de lei, însumând 15,7 miliarde lei.

Ministerul FinantelorFoto: Hotnews

Conform Ministerului Finanțelor, evoluția este explicată de creșterea veniturilor totale cu 0,66 puncte procentuale din PIB (în principal încasări din TVA și alte impozite pe bunuri și servicii), în timp ce cheltuielile bugetare au înregistrat un avans 0,61 puncte procentuale din PIB (preponderent cheltuieli cu asistența socială și cu fonduri europene).

„Veniturile bugetului general consolidat au însumat 104,06 mld lei în primul trimestru al anului 2022, cu 21,3% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut”, spune Ministerul.

Această evoluție favorabilă a fost influențată preponderent de avansul veniturilor din TVA, alte impozite și taxe pe bunuri și servicii, fonduri europene, contribuții de asigurări și venituri nefiscale.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 119,75 mld lei au crescut în termeni nominali cu 19,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele trei luni ale anului 2022 au înregistrat o creștere cu 0,6 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2021, de la 8,5% din PIB la 9,1% din PIB.

Cheltuielile de investiții au scăzut cu 15,4%, la 3,8 miliarde lei.

Ca să pară o creștere, Ministerul Finanțelor mai adaugă în nota sa câteva date, respectiv cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe. Adunate au fost în valoare de 8,41 mld lei, în creștere cu 4,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 8,06 mld lei.

„Se observă o creștere a ponderii investițiilor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 57,9% din totalul cheltuielilor pentru investiții în timp ce cheltuielile de investiții din resurse interne au înregistrat o diminuare”, conform sursei citate.