Încercăm la nivelul tuturor componentelor să rezolvăm problema debirocratizării. Sper ca, până în primăvară să avem elaborat Codul Fondurilor Europene, încât să nu mai avem 16 programe operaționale, 16 sistemele de management și control ale programelor operaționale, 16 obiceiuri de a cheltui fondurile europene, ci acestea să fie cât mai simple și mai transparente, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul unei conferințe organizată de cursdeguvernare.ro.

Marcel BolosFoto: Captura Guvern

“Secretul este să reducem cât mai mult timpul de evaluare, contractare și să dăm timp mai mult pentru implementare a proiectelor”, a spus el.

Potrivit acestuia, gestionarea timpului nu a fost cea mai eficientă până acum.

„Perioada de negociere cu Comisia Europeană a fost destul de lungă, doi-trei ani, după aceea perioadele de evaluare – contractare iarăși doi – trei ani. Și a mai rămas puțin pentru implementarea proiectelor de infrastructură. Ei, acești timpi încercăm să-i manageriem corespunzător”.

  • M-am uitat la modelul polonez, ei au accentuat și pe componenta de performanță: ai un contract de finanțare, dar dacă nu implementezi îți vei pierde banii.

„Unul dintre punctele slabe pe care le avem este că, în continuare, procesul nostru de implementare nu este complet descentralizat. Chiar dacă am făcut primul pas pe dezvoltarea regională, trebuie să continuăm cu aceeași ritmicitate pentru a descentraliza și celelalte componente ce țin de infrastructura de transport, apă-canalizare și toate proiectele acestea care sunt grele ca implementare”, a mai arătat el.