Economia Japoniei va intra în recesiune pe măsură ce creşterea exporturilor va încetini, potrivit aşteptărilor economiştilor de la Capital Economics, transmite CNBC.

Bar în JaponiaFoto: Hiro Komae / AP / Profimedia

”Credem că economia japoneză va intra într-o recesiune cândva anul viitor”, a declarat Marcel Thieliant, economist senior japonez la Capital Economics.

El a mai spus că recesiunea va fi ”în mare parte determinată de o scădere a exporturilor şi, de asemenea, de o precauţie mai mare, ceea ce se întâmplă de obicei atunci când exporturile încep să scadă”.

Japonia a raportat cel mai recent un deficit comercial peste aşteptări, de 15 miliarde de dolari pentru luna octombrie.

Exporturile au crescut cu 25,3%, mai lent decât o creştere anuală de 28,9% observată în septembrie.

Între timp, importurile au avansat în octombrie cu 53,5% de la an la an, mai mult decât o creştere anuală de 45% în luna precedentă.

Japonia urmează să raporteze datele comerciale lunare pe 15 decembrie.

Separat, Japonia va publica joi PIB-ul revizuit din trimestrul al treilea.

Analiştii chestionaţi de Reuters anticipează o contracţie anuală de 1,1% pentru perioada iulie-septembrie, după ce economia a înregistrat o contracţie de 1,2% în trimestrul precedent.

(Sursa: news.ro)

Asta ar însemna că economia Japoniei se îndreaptă deja către ceea ce este de obicei clasificat drept recesiune tehnică, definită ca două trimestre consecutive de creştere negativă.

Cu toate acestea, Biroul Naţional de Cercetare Economică defineşte recesiunea ca ”o scădere semnificativă a activităţii economice care este răspândită în întreaga economie şi durează mai mult de câteva luni”.