Spre finalul fiecărui an o mână de oameni din cadrul Institutului Național de Statistică se reunesc și decid ce produse scot sau ce produse noi adaugă pe lista socotelii inflației. Anul acesta au intrat 42 de produse noi și au ieșit 61.

Preturile din piete sunt atent urmarite de statisticieniFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Discuțiile încep undeva prin octombrie, iar în decembrie totul e pus la punct, astfel încât noua listă să poată fi folosită de statisticienii din teren începând din prima zi a anului următor.

2023 a însemnat includerea a 16 noi produse alimentare, a 16 produse nealimentare și a 10 noi tipuri de servicii. Au fost eliminate din listă 12 produse alimentare, 29 de produse nealimentare și 20 de servicii

Pentru cei nedeprinși cu calculul scumpirilor pe care le vedem cu toții, precizăm că Institutul Național de Statistică culege lunar cu ajutorul a 112 angajați circa 150.000 de prețuri din 7000 de magazine, dar și din piețele agroalimentare. Produsele la care statisticienii se uită sunt cele relevante pentru consum, iar ponderile lor în cadrul consumului sunt calculate pe baza Anchetei Bugetelor de Familie.

Numai că în timp, unele produse devin irelevante pentru consum și trebuie eliminate din listă, iar altele apar și se vând cu succes, devenind relevante. Mai sunt și acele produse în care produsul rămâne, dar are noi caracteristici și înglobează tehnologii noi.

Anul trecut a fost inclus de exemplu robotul-aspirator, ale căror vânzări au crescut în pandemie, făcându-l relevant.

De asemenea, în ultimii ani au fost inclusă pe lista produselor care intră în coșul de consum berea fără alcool și ouăle ecologice, deși nu doar despre produse e vorba.

Mai detaliat, în 2023 a însemnat includerea a 16 noi produse alimentare, a 16 produse nealimentare și a 10 noi tipuri de servicii. Au fost eliminate 12 produse alimentare, 29 de produse nealimentare și 20 de servicii.

Informațiile privind sortimentele incluse pe listă sunt confidențiale, având în vedere că acestea includ caracteristici precum marca comercială, producătorul, modelul sau tipul.

Societatea se schimbă, iar serviciile pe care le oferă sunt și ele în schimbare. Spălătoriile de tip self-service sunt un serviciu nou și relevant de pildă. Iar printre cele cu relevanță tot mai scăzută avem unele ateliere de reparații electrocasnice

Directorul Direcției Prețuri spune că asistăm mai degrabă la un fenomen de „schimb-flație” decât ”shrinkflation”

Crescându-i prețul de producție, producătorul este pus sub presiunea scumpirii produsului. Dar reacția cumpărătorului este de a se îndrepta către produse mai ieftine sau chiar de a renunța la anumite produse. Unii consumatori de cafea, ca să vă dau un exemplu, pot renunța la cafeaua servită la Cofee-shop și să-și prepare acasă cafeaua.

Din observațiile mele, mai mult s-a manifestat pe piața românească „schimb-flation” decât shrinkflation. E mai greu să observi pe de o parte scăderea gramajelor. Pe de altă partre nu știu câți citesc cu atenție etichetele produselor să vadă cât conâinut de carne are un produs de mezelărie. Sau să vadă că la unele produse se folosește ulei de palmier în loc de ulei de floarea soarelui. Sau îndulcitori în loc de zahăr. Iar asta e o altă modalitate prin care producătorii își pot păstra profiturile.

Noi am vrut să introducem aspiratoarele-robot pe listă încă de acum doi ani. Numai că nu se vindeau atât de mult

Noi avem o etapă undeva spre sfârșitul fiecărui an, etapă în care sunt implicate și direcțiile teritoriale care colectează efectiv prețurile, în care venim cu propuneri de 3 tipuri: produse noi, produse modificate sau produse pe care să le eliminăm. Urmează apoi feedbackul din partea colegilor din cele 42 de județe. Ei sunt cei care analizează și văd în piață dacă găsesc acele produse care sunt propuse, să identifice locurile în care acestea sunt la vânzare....De pildă aspiratoarele-robot. Noi am vrut să le introducem de acum doi ani. Numai că nu se vindeau atât de mult ca acum. Sigur, era și perioada pandemică, dar cert e că abia de anul trecut l-am inclus pe listă, devenind un produs din ce în ce mai folosit, mai popular, explică Laurențiu Gavrilă, șeful Direcției de Statistică a Prețurilor din cadrul INS.

Criteriile care adaugă sau cele care, dimpotrivă, elimină din listă un produs

Avem acest criteriu al observației directe. Din articole, din studiul vânzărilor online, vedem și noi noutățile care apar. Dar nu includem în listă un produs imediat ce apare. Acel produs trebuie să se regăsească la vânzare în majoritatea județelor, dacă nu în toate județele. Dacă un produs s-ar vinde doar în 2-3 capitale de județ, nu îl includem. De aceea e foarte important feedbackul venit din teritoriu.

Apoi, vin și statisticienii din cadrul direcțiilor județene cu propuneri pe baza vizitelor pe care le fac în magazine. Când văd că un produs și-a schimbat caracteristicile sau nu mai poate fi găsit deloc, aceștia transmit în Centrala INS aceste observații. Urmare a acestui schimb de propuneri, la nivelul INS se constituie un grup de analiză care se reunește, fac analize și ia decizia cu privire la lista finală a produselor alimentare, nealimentare și a serviciilor care rămân pe lista care stă la baza calculului inflației.

Mai poate fi surprins de anumite prețuri Directorul Direcției de Prețuri? Da, poate!

L-am întrebat pe Laurențiu Gavrilă dacă în toți anii în care i s-au perindat pe sub ochi milioane de prețuri, mai e ceva care-l miră sau care îi atrage atenția. Da, există! „Ne sar în ochi acele spike-uri, acele vârfuri la anumite produse. Am avut vârf primul la ulei, apoi a venit zahărul.

A fost foarte interesant cum a apărut acel vârf la zahăr, spune Gavrilă. „A fost cumva întâi anunțat neoficial, ne-simțit în piață. A venit o solicitare de date de la un anume producător, solicitare legată de prețurile producției industriale. Și el ne săunea că s-a lovit de un preț mai mare cu circa 50%. Noi am verificat în magazine, nici vorbă de asemenea creșteri de prețuri. Ei, peste o lună a început puțin câte puțin să se scumpească, iar azi vedem că zahărul e campionul scumpirilor”, explică șeful Direcției Prețuri.