Interesul arătat de români pentru locuințele scoase la închiriere se menține puternic, iar într-un context marcat de o ofertă limitată, prețurile s-au majorat ușor într-unele dintre marile orașe din țară. Și câștigurile românilor sunt în creștere, datele oficiale arătând la nivel național un avans cu 14% față de începutul anului trecut.

Locuințe în BucureștiFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Chiar dacă piața închirierilor de pe plan local nu este cea mai scumpă din țară, brașovenii au nevoie de mai mult de o jumătate din salariul lunar pentru a-și plăti chiria. Închirierea unei locuințe este, în schimb, accesibilă pentru timișoreni care plătesc pentru un apartament circa o treime din banii câștigați într-o lună, arată o analiză a imobiliare.ro

“În vreme ce chiriașii din Brașov dau mai bine de jumătate dintr-un salariu pe chirie, costul de închiriere în Timișoara reprezintă aproximativ o treime din salariul mediu net, arătând discrepanțe mari de la un oraș la altul. Timișoara rămâne astfel cel mai accesibil și atractiv mare oraș din perspectiva venituri versus chirie. Pe de altă parte, deși chiriile continuă să crească, observăm totuși o încetinire a ritmului, ca urmare a creșterii interesului pentru achiziția de locuințe.”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Chiriile din Brașov se apropie de cele din București, dar nu și salariile

Cu un salariu mediu net de 4.588 de lei și o sumă medie solicitată de către proprietari pentru apartamentele cu 2 camere de 2.380 lei/lună, brașovenii ajung să-și dea 52% din câștiguri pe chirie, arată calculele realizate de Imobiliare.ro pe baza datelor colectate intern și a celor mai noi informații publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Important de menționat este și faptul că Brașovul ocupă locul al treilea la nivel național în topul celor mai scumpe orașe pentru chiriași. Proprietarii au scumpit cu 20% chiriile solicitate pentru apartamentele cu 2 camere în 12 luni, mai mult decât în Cluj-Napoca sau București, unde prețurile s-au majorat cu 17%, respectiv cu 11%.

Județul Brașov este al patrulea în România după numărul total al salariaților, fiind depășit doar de București, Cluj și Timiș, iar câștigul salarial mediu net obținut de angajați este al șaptelea cel mai mare din țară și a crescut cu 18% față de începutul lui 2023. Cei care lucrează în industrie și construcții câștigă peste media județului.

Piața din Brașov este influențată semnificativ de activitatea de pe segmentul închirierilor pe termen scurt, acesta fiind extrem de atractiv pentru micii investitori care vor să-și securizeze banii în investiții imobiliare și înțeleg potențialul turistic al orașului, susținut inclusiv de noul aeroport.

Randamentul care poate fi obținut prin închirierea în regim hotelier a unui apartament cu 2 camere din zona centrală este unul bun, de circa 4.000 de lei/lună, arată informațiile colectate de Imobiliare.ro din piață, dacă luăm în considerare un grad de ocupare de 60%, costuri de întreținere și un preț mediu de circa 350 lei/noapte.

Clujenii și ieșenii au nevoie de peste 40% din salariu pentru plata chiriei

Chiriile solicitate de proprietarii în Cluj-Napoca sunt cele mai piperate din țară, dar și veniturile de pe plan local sunt mari, fiind depășite doar de cele obținute de angajații din București. Mai mult, acestea sunt cu aproape 19% peste media pe țară și au crescut față de începutul anului trecut.

Un angajat obține un salariu mediu net de 5.766 de lei, iar dacă vrea să închirieze un apartament cu 2 camere în Cluj-Napoca trebuie să plătească 2.609 lei/lună, echivalentul a 45% din câștigul său.

O proporție semnificativă din salariu merge pe plata chiriei și în Iași. La nivel județean se obține al șaselea cel mai ridicat câștig salarial mediu net din țară. Dacă în martie anul trecut, bugetul necesar pentru închirierea unui apartament cu 2 camere era de circa 1.790 lei/lună, acum acesta a ajuns la 1.988 lei/lună, conform datelor Imobiliare.ro. Această sumă este echivalentă cu 42% din salariu.

Câți bani dai pe chirie în București?

Angajații din Capitală câștigă cele mai mari salarii, dar și chiriile sunt pe măsură chiar dacă în martie au rămas la același nivel cu cel înregistrat la începutul lui 2024. Astfel, ai nevoie de 40% dintr-un salariu de 6.136 de lei pentru a-ți acoperi cheltuielile cu chiria.

Important de subliniat este faptul că piața închirierilor din București dispune de cea mai variată ofertă, astfel și diferențele dintre prețurile solicitate de proprietari pot fi considerabile. Dacă în zone din nordul orașului plătești 6.000 lei/lună sau chiar mai mult pentru a închiria un apartament, în sud ai nevoie de un buget de circa 1.750 lei/lună pentru a plăti chiria.

Timișoara, un oraș accesibil pentru chiriași

Dacă brașovenii trebuie să-și aleagă cu grijă locuințele pe care urmează să le închirieze pentru că vor plăti lunar sume considerabile dacă ne raportăm la câștigurile lor, timișorenii se pot considera privilegiați. Grație salariilor mari obținute pe plan local, atât închirierea, cât și cumpărarea unei locuințe este mai ușoară pentru ei.

Câștigul salarial mediu net din Timiș este de 5.278 de lei, al treilea cel mai mare din țară, după cel obținut de angajații din București și Cluj, arată datele INS. Chiriile solicitate în Timișoara sunt, în schimb, cele mai mici în rândul principalelor centre regionale ale României. Pentru a închiria un apartament cu 2 camere ai nevoie, în medie, de 1.888 lei/lună, astfel trebuie să aloci pentru plata chiriei 36% din câștig.