Guvernul britanic a anuntat luni ca va investi pana la 37 de miliarde de lire sterline (47 miliarde euro) in bancile RBS, HBOS si Lloyds TSB, unde ar putea deveni actionar principal. Injectia de capital face parte din planul britanic de salvare a sistemului bancar, relateaza AFP.

Intr-un comunicat, Trezoreria precizeaza ca scopul acestei recapitalizari, care ar putea conduce la detinerea, de catre stat, a majoritatii capitalului in cateva din cele mai mari banci britanice, reprezentand, de facto, o nationalizare a institutiilor financiare, este "sustinerea stabilitatii pietelor, protejarea deponentilor si apararea intereselor contribuabililor".

"Vom face tot ceea ce este necesar, indiferent de perioada de timp necesara" pentru a suprima aceasta criza, a declarat ministrul de finante, Alistair Darling.

Royal Bank of Scotland (RBS) a precizat ca va colecta din piete 20 de miliarde de lire (25 miliarde euro).

Din totalul acestor fonduri, 5 miliarde vor fi subscrise direct de guvern sub forma actiunilor preferentiale, in conditiile in care statul se angajeaza sa subscrie restul de 15 miliarde daca actiunile emise nu-si gasesc un cumparator in randul actionarilor existenti sau al altor investitori.

In aceste conditii, guvernul ar putea detine, daca subscrie intreaga suma, putin peste 60% din capitalul bancii.

Bancile Lloyds TSB si HBOS au anuntat o revizuire a proiectului de fuziune, care va fi precedata de o injectie de capital de 17 miliarde de lire (21,4 miliarde euro).

Statul ar putea detine, in total, maxim 43,5% din capitalul grupului care va rezulta din fuziunea celor doua banci.

In schimb, Barclays a anuntat ca va colecta peste 6,5 miliarde de lire (8,2 miliarde euro) in mai multe etape, fara a recurge insa la ajutorul guvernului.

O alta mare banca britanica, Standard Chartered, a precizat ca nu are probleme de capitalizare si ca nu are intentia de a atrage fonduri de pe piete, salutand insa "actiunea decisiva a guvernului pentru stabilizarea intregului sistem bancar".

Grupul bancar spaniol Santander a anuntat ca va injecta un miliard de lire (1,25 miliarde euro) in filiala sa britanica Abbey, fara a face apel insa la fonduri publice.

Germania: garantii de 400 miliarde euro

Planul de salvare a sistemului bancar propus de guvernul german prevede garantii de pana la 400 miliarde de euro, precum si o suma de 70 de miliarde de euro pentru recapitalizarea institutiilor in dificultate, au transmis luni surse guvernamentale, potrivit AFP.

Un consiliu extraordinar de ministri va trebui sa adopte aceasta dispozitie luni, inainte de prezentarea acesteia, de urgenta, in Parlament. Cancelarul Angela Merkel si ministrul de finante Peer Stenbrück vor face o declaratie de presa in acest sens.

Dupa ce mult timp a refuzat sa puna in aplicare un plan de salvare a bancilor dupa modelul britanic, Germania a facut cale intoarsa, in cele din urma, in cursul acestui week-end.

Spania garanteaza imprumuturile interbancare in limita a 100 miliarde euro

Guvernul socialist spaniol a anuntat luni ca va garanta imprumuturile interbancare in limita a 100 de miliarde de euro in cursul anului 2008.

France: garantii de pana la 300 miliarde euro pentru finantarea bancilor

Garantia publica a guvernului francez pentru finantarea sectorului bancar va ajunge pana la 300 miliarde euro, potrivit editiei de marti a cotidianului Le Monde.

Planul de sustinere urmeaza a fi aprobat in aceasta dupa-amiaza de presedintele Nicolas Sarkozy.

"Aceasta garantie publica, care va fi aplicata pana la sfarsitului anului 2009, ar urma sa fie plafonata la nivelul de 300 de miliarde de euro, lasand sa se inteleaga faptul ca acest plafon nu va fi atins daca piata interbancara va incepe sa functionze normal", scrie Le Monde.