Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) a coborat, joi, ratingul Bulgariei de la "BBB plus" la "BBB", cu perspectiva negativa, invocand ingrijorarile legate de dezechilibrele externe si de temperarea cresterii economice, potrivit NewsIn. In ciuda coborarii ratingului, acesta ramane unul de categoria investment grade, fiind cu doua trepte peste calificativul acordat de S&P Romaniei.

"Coborarea ratingului reflecta ingrijorarile noastre din cauza vulnerabilitatilor externe accentuate ale Bulgariei", spune analistul Marko Mrsnik, de la Standard & Poor's.

Analistii spun ca Bulgaria, ca si Romania si tarile baltice, are una dintre economiile cele mai vulnerabile dintre tarile emergente, din cauza dependentei masive de finantare externa si a deficitului de cont curent de peste 20% din produsul intern brut (PIB).

O inasprire mai accentuata a conditiilor de creditare si a lichiditatii ar putea afecta cresterea economica a Bulgariei, despre care unii dintre analisti spun ca se va tempera la mai putin de 3% in 2009, in timp ce alte voci vorbesc despre o recesiune, cu care se confrunta deja Tarile Baltice si care ar putea sa nu poata fi evitata.

In prima jumatate a acestui an, Bulgaria a avut o crestere economica de 7,1%.

"Bulgaria a intrat in criza mondiala a creditelor, cu toate simptomele supraincalzirii economiei, ceea ce accentueaza masiv riscul unei scaderi a fluxurilor de finantare externa", mai spune Mrsnik.

"Investitiile straine directe, care au acoperit intergal in 2007 deficitul de cont curent, scad, in contextul declinului din constructii si sectorul imobiliar", a adaugat analistul S&P.

Un alt risc cu care se confrunta Bulgaria este o posibila micsorare a expunerii companiilor occidentale la subsidiarele de pe piata interna, ceea ce ar putea determina o incetinire rapida a creditarii si a cresterii economice, mai spun analistii de la S&P.

Mai mult de 80% din cele 24 de banci din Bulgaria sunt detinute de creditori europeni, mai ales din Italia, Austria si Grecia.

"Daca vom considera ca situatia economica si fiscala se inrautateste semnificativ, ratingurile Bulgariei ar putea fi coborate din nou, dar ne asteptam sa ramana in categoria 'BBB'", mai indica analistii de la agentia de rating.