Bretton Woods, vazut mai altfel

de Dan Popa     Dan Popa's Weblog
Vineri, 14 noiembrie 2008, 10:18 Economie | Finanţe & Bănci


1 iulie 1944. Conferinta internationala menita sa instaureze o noua organizare financiara a lumii se deschide la Bretton Woods, in SUA. Ea va avaliza, ca sa folosesc un termen bancar, suprematia dolarului in economia mondiala.

Mai bine de 700 de delegati reprezentand nu mai putin de 44 de state s-au intalnit in micutul orasel din estul New Hampshire, orasel care nu vazuse in viata lui atata afluenta de oameni. Din momentul in care Roosevelt a anuntat (mai 1944) locul in care se va desfasura conferinta, efervescenta a cuprins intreaga suflare a orasului. Angajatii hotelului Mount Washington, singurul de altfel din oras, se dadeau de ceasul mortii sa asigure cele trebuincioase unui asemenea summit.

Hotelul, construit in stil renascentist spaniol, parea complet depasit de importanta evenimentului. In ultimii doi ani fusese inchis din cauza razboiului si avea nevoie in primul rand de o noua pictura interioara. Lucrarile congresului incepusera, iar zugravii cu pensule mari in mana se plimbau printre invitati pentru a termina pictura murala. Presa locala a vremii nota ca pana si angajatii Politiei Militare au fost pusi sa dea cu pensula si bidineaua, pentru a termina rapid lucrarile.

Prima zi a intalnirii mondiale a fost un esec organizatoric. Lipseau toate ingredientele care sa asigure buna desfasurare a lucrarilor - de la vesela, paturi, apa calda (la program de o ora pe zi), hartia de la toalete… pe scurt, era un cosmar.

Un singur om parea ca nu vede nimic din toate acestea: John Maynard Keynes.

Celebrul economist pe care Londra l-a desemnat sa conduca delegatia britanica ii scria unui amic ca americanii sunt zgarciti, cata vreme nu si-au permis organizarea evenimentului la Washington, unde cu siguranta existau conditii. La cei 61 de ani, Keynes avea probleme mari cu inima (care i-au si provocat decesul, in 1946), iar Roosevelt stia asta si incerca sa se poarte cat mai bine cu Keynes. "Faceti orice ca sa-l menajati pe marele prieten din Anglia, care a batut atata vreme pe vapor, pentru a veni la noi", ordonase seful SUA organizatorilor.

De fapt, Keynes era privit de toata lumea ca fiind omul-cheie al congresului mondial. Din cauza celebritatii sale, pana si nazistii ii urmareau indeaproape lucrarile, nu doar din cauza rigorii sale, cat mai ales ca de 3 ani Keynes gandea un sistem financiar post-razboi. In 1941, pe cand tocmai fusese numit administrator al Bancii Angliei, Keynes se gandea la o stabilizare a sistemului monetar international, prin care zdruncinaturile monedelor care au urmat primului razboi monedial, sa fie evitate. Criza din anii '30 lasasera urmari urate in privinta asta, iar Keynes gasise mijloacele care sa-l ajute in proiectele sale.

In centrul lucrarilor sale, celebrul economist britanic dovedea o ostilitate feroce la adresa etalonului aur (prin care monedele pot fi convertite in cantitati de metal galben) care dominase economia mondiala din sec 19. Chiar daca ii recunostea meritul de a stabiliza cursurile de schimb, etalonul aur era privit de catre Keynes ca un factor care antrenase puternice presiuni deflationiste care au saracit si mai tare pe saraci, imbogatindu-i peste masura pe cei bogati.

Elaborat chiar inainte ca SUA sa intre in razboi si remaniat de cateva ori, proiectul lui Keynes purta clar amprenta convingerilor sale. El precedea infiintarea unei Camere Internationale de Compensare, insarcinata sa procure economiilor nationale, lichiditatile de care aveau nevoie.

In plus, Keynes dorea infiintarea unei banci centrale mondiale care sa gestioneze o moneda unica, pe care o denumise “bancor”, neconvertibila in principiu in aur, dar - ca o maxima concesie facuta de economistul britanic - neexcluzand complet aceasta posibilitate.

Ceea ce Keynes ignora in acele momente, la hotelul Mount Washington, era ca la cateva camere de cea in care fusese cazat el, era un alt economist care nutrea planuri diferite privind stabilizarea monetara. Doctor in economie la Harvard, consilier al secretarului Trezoreriei SUA, Harry Dexter White primise ca sarcina de serviciu acelasi proiect: stabilizarea financiara mondiala post-razboi.

Planul White propunea infiintarea unui «fond de stabilizare» bazat pe depunerile in aur ale statelor membre la Banca pentru Reconstructie, care urma sa fie si ea pusa pe picioare. White se gandise si la o moneda fictiva, pe care o denumise «unitas» si care se primea in schimbul aurului depus la Banca pentru Reconstructie.

White lucra in secret insa pentru sovietici, carora le trimitea copii dupa documente, planuri si schite, incercand sa protejeze interesele Sovietelor in cadrul rundelor de negocieri. Jocul lui a fost descoperit abia dupa moartea lui, prin 1948. Dar sa revenim.

Doua sisteme, doua feluri de a privi lucrurile. La Bretton Woods, doar doi jucatori contau. SUA si Anglia. Totul se reducea la lupta pentru a influenta cati mai multi participanti la congres de catre Keynes si White. Presa vremii nota ca de fapt era lupta dintre cele doua sisteme. Unul burghez, reprezentat de cel care detinea titlul nobiliar de Lord Keynes of Tilton, acoperit de titluri universitare, o celebritate planetara si un violent antistalinist , in vreme ce celalalt combatant era privit ca «refugiatul evreu din Lituania», care nu avea decat un singur doctorat, nu detinea averi si simpatiza cu URSS. Unul voia sa termine cu etalonul aur, celalalt, dimpotriva, voia sa-l pastreze. Intre cei doi si fireste, intre delegatiile pe care le conduceau, loviturile sub centura nu incetau. Pentru a le aplana, inainte de inceperea propriu-zisa a conferintei, a avut loc o sedinta in cadru restrans, intre cele doua delegatii.

Asa se face ca in momentul in care cei 730 de delegati – printre care si sovieticii veniti in calitate de observatori – ajungeau la Mount Washington Hotel, jocurile erau deja facute. «Britanicii au propus, iar americanii au dispus», marturisea un martor. In linii mari, planul invingator a fost considerat cel al lui White. Keynes avea defectul de a-i irita pe toti cu aerele sale devenite proverbiale. Numit in fruntea comisiei care sa puna bazele Bancii pentru Reconstructie si Dezvoltare (in vreme ce White fusese numit in fruntea comisiei pentru infiintarea actualului FMI), Keynes a citit de la microfon documentatia pe care o avea pregatita, cu o voce care abia se auzea. Dadea sfaturi si ordine membrilor delegatiei sale, dar nu participa nici la sedintele care se desfasurau seara si nici la dineurile de lucru. Era undeva deasupra acestora. Cea care ii facea programul si il supraveghea mai ceva ca o mama pe Keynes, era sotia lui, balerina rusa Lidia Lopokova. Lucrul acesta il enerva la culme pe seful Trezoreriei americane, Henry Morgenthau, care conducea lucrarile conferintei de la Bretton Woods si a carui suita era cazata chiar deasupra camerei lordului britanic.

Ca aproape la toate intalnirile de acest gen, totul s-a decis in culise. Singura surpriza notabila din timpul conferintei a fost criza cardiaca pe care Keynes a suferit-o pe 19 iulie. O parte a presei a anuntat chiar moartea celebrului economist, dupa care au revenit si si-au cerut scuze. Ceea ce a urmat, deja se stie.

Citeste si comenteaza pe Dan Popa's Weblog.











4799 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Bre, da ce semana cu ce a scris PBJ la Brigade (Vineri, 14 noiembrie 2008, 10:44)

    Bancoristu ORL [anonim]

    Zau daca te mint....
  • +2 (2 voturi)    
    Keynes s-a inselat grav (Vineri, 14 noiembrie 2008, 12:51)

    A.Simionescu [utilizator]

    Dovada este situatia monetara actuala. Cititorii articolului sunt indusi in eroare: in momentul de fata nu avem sistemul White ci sistemul interventionalist al lui KEYNES. In 1971 dupa ce Nixon a eliminat definitiv etalonul aur a spus: "We are all Keynesians now".
    Statul prin Banca Nationala controleaza economia si sistemul bancar. Statul dicteaza iar Bancile dispun. Este de asemenea principalul speculant.
    Eliminand etalonul aur statul nu a mai avut niciun impediment sa printeze bancnote dupa voie. Aceste hartii erau printate pe datorie.
    Ii luasera SUA 300 de ani sa genereze primul trilion de dolari ca bancnote. in 2008 au fost necesare doar 4 luni. Aceste bancnote neacoperite au dus la hyperinflatia de azi.
    Astfel din 1971 datoria SUA a crescut exponential de la 500 milioane pana la 8 trilioane de dolari in 2005 si 10 trilioane in 2008. Aceasta este mostenirea data de Keynes si sistemul sau interventionalist.
  • 0 (0 voturi)    
    Keynes s-a inselat cumplit de grav (Vineri, 14 noiembrie 2008, 17:40)

    COJOCARU Alexandru [anonim]

    Problema financiara a inceput odata cu ruperea fata de sistemul monetar 100% aur. Cele aproape 10 sisteme monetare de carpeala care s-au succedat de-a lungul secolului trecut sunt destul de complicate, foarte bine detaliate de Murray N. Rothbard in "What Has Government Done to Our Money?"
    Din fericire, capitolul este in intregime disponibil pe internet pentru cai care au timpul si interesul sa inteleaga ce se intampla cu banii nostri:

    http://mises.org/money/4s0.asp

    in momentul de fata suntem intr-adevar in sistemul keynesian in care bancile centrale detin monopolul asupra banilor, ceea ce constituie o incalcare a drepturilor omului in ceea ce priveste libertatea de a produce bunuri si servicii (banul nu este altceva decat un bun material, care joaca rolul de instrument de schimb si rezerva-economie). apoi incalca toate legile asupra monopolului si concurentei. nu in ultimul rand, statele incalca dreptul la propritate (creditul circulant si moneda fractionara). in ceea priveste constitutia americana, sectiunea 10 spune clar ca numai aurul si argintul pot constitui moneda si credit. aceasta sectiune a fost scoasa din toate manualele scolare.

    parintii fondatori (in particular Jefferson) au debarcat in America ca sa construiasca ceva total diferit fata de Anglia imperiala: un sistem bazat pe libertate, in care statul nu poate controla economia prin intermediul mondezii. In cele din urma mercantilistii (imperialistii britanici) au castigat, in 1913, odata cu crearea FED. Iar Lordul Keynes a impins sistemul pana la absurdul de astazi. Altrenativa ar fi intoarcerea la economia libera de interventia statului, mondea privata, desfiintarea bancilor centrale si guvernul care actioneaza fara deficit, cu banii colectati direct din taxe , raspunzand direct in fata populatiei. Acest lucru pare putin probabil: guvernul tinde spre tot mai multa putere de control, nici-odata spre diminuarea rolului sau intru liberate si democratie


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă