Guvernul american si gigantul bancar elvetian UBS AG au semnat miercuri un acord in cazul legat de conturile secrete si legile bancare din Tara Cantoanelor. Cele doua parti pun astfel capat procesului de frauda fiscala, iar banca elvetiana scapa de platirea unei amenzi, a anuntat UBS intr-un comunicat citat de AFP.

Acordul incheiat intre Statele Unite si UBS le permite autoritatilor de la Washington sa aiba acces la numele si datele a aproximativ 4.500 de clienti americani ai bancii elvetiene, despre care Internal Revenue Service (IRS) - fiscul american - sustine ca ascund peste 15 miliarde de dolari in conturi secrete din Elvetia. O decizie "fara precedent" care marcheaza "o etapa capitala" impotriva evaziunii fiscale si care "ridica valul secretului bancar", a estimat miercuri fiscul american.

Un acord care "transmite urmatorul mesaj: IRS ii urmareste si ii va urmari fara incetare in toata lumea pe cei care se sustrag fiscului", a declarat Douglas Shulman, de la IRS. Termenii acordului incheiat intre Washington si UBS prevad furnizarea catre fiscul american a numelor celor 4.450 dintre clientii bancii, acuzati de evaziune fiscala. Shulman a precizat ca aceste persoane pot inca sa se prezinte singure in fata fiscului pana pe 23 septembrie.

In ultimele saptamani, presa de peste Ocean a scris ca Guvernul de la Washington doreste sa afle numele a aproximativ 52.000 de americani. Referindu-se la acest numar, Shulman a precizat ca era vorba despre o estimare pe care UBS a facut-o in legatura cu numarul americanilor care au conturi in Elvetia.

Evaziunea fiscala nu este considerata o crima in Elvetia, in timp ce dezvaluirea numelor clientilor este o ofensa criminala. Directorii si angajatii bancilor care dezvaluie numele clientilor sunt pasibili de amenda, inchisoare si alte penalitati. In februarie, UBS a fost de acord sa plateasca guvernului american 780 de milioane de dolari, dupa ce a recunoscut ca unii angajati au ajutat clientii americani sa insele autoritatile fiscale americane.