Economia Frantei ar putea creste anul viitor cu 2%, a declarat vineri presedintele Nicolas Sarkozy dupa o intalnire cu reprezentantii ministerului economiei, aceasta prognoza fiind mai mica decat estimarea initala, de 2,5%, potrivit AFP. Autoritatile de la Paris se asteapta ca Produsul Intern Brut (PIB) sa "atinga sau sa depaseasca" tinta de crestere de 1,4%, insa cresterea economica din 2011 va fi mai redusa decat s-a crezut initial.

Totodata, Sarkozy a anuntat ca intentioneaza sa elimine facilitati fiscale in valoare de 10 miliarde de euro pe an, ca parte a planurilor de reducere a deficitul public. Acesta a spus dupa intalnirea cu reprezentantii ministerului economiei ca nivelul taxelor nu va fi majorat, insa vor fi eliminate o serie de regimuri fiscale speciale.

De asemenea, Nicolas Sarkozy a promis ca va continua politica de a inlocui doar 50% din functionarii publici care vor iesi la pensie, va ingheta finantarile pentru autoritatile locale, iar cheltuielile bugetare vor fi mentinute la nivelul actual.

Franta, a doua mare economie europeana dupa Germania, a iesit din recesiune in cel de-al doilea trimestru al acestui an, dupa ce anul trecut a inregistrat o contractie de 2,5%.