Comertul international va cunoaste in acest an un ritm de crestere record de 13,5%, a estimat luni Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), care si-a revizuit in crestere estimarea initiala de 10%, relateaza Reuters.

Niciodata, incepand cu 1950, cand au fost culese primele statistici in acest sens, exporturile si importurile nu au cunoscut un asemenea ritm de crestere, generat in principal de China si de economiile emergente.

Aceasta revizuire indica o relansare mai rapida a fluxurilor comerciale, dupa contractia de 12,2% din 2009.

Directorul general al OMC, Pascal Lamy, a declarat ca relansarea indica o ameliorare a activitatii economice mondiale, care ar putea antrena si o reducere a somajului.

"Aceasta subliniaza de asemenea si intelepciunea aratata de guverne, care au respins protectionismul", a aratat Lamy.

Economistii OMC estimeaza ca economiile in curs de dezvoltare si tarile din fostul URSS ar putea inregistra o majorare a exporturilor de 16,5% in 2010, dupa contractia de 7,8% din 2009.

Tarile industrializate vor beneficia de o crestere de 11,5%, dupa reculul de 15,3% de anul trecut.