Laszlo Diosi, presedintele OTP Bank Romania, nu a dorit sa comenteze cu privire la preluarea RBS Romania de catre grupul financiar din Ungaria, care a fost vehiculata in ultimele zile de presa de specialitate din Romania. De asemenea, el nu a dorit sa comenteze nici cu privire la o eventuala extindere a OTP pe piata din Romania.

Seful OTP Bank a precizat pentru HotNews.ro ca doar departamentul de comunicare de la Budapesta al grupului OTP poate oferi detalii in legatura cu aceste subiecte.

Agentia Mediafax a scris la finele saptamanii trecute, citand surse apropiate discutiilor dintre cele doua institutii de credit, ca OTP Bank, cea mai mare banca din Ungaria, negociaza preluarea sucursalei RBS din Romania si va inainta o oferta financiara in urmatoarele doua saptamani.

"OTP are datele financiare ale bancii, le analizeaza si va inainta un pret pana la jumatatea lunii mai. RBS este o banca foarte buna, dar OTP trebuie sa analizeze riscul semnificativ in ceea ce priveste fidelizarea pe viitor a marilor clienti corporate, principalul activ al bancii", au explicat sursele citate.

Totodata, ZFarata ca OTP a anuntat, vineri, la Budapesta, ca grupul ungar vrea sa cumpere o anumita banca pe piata romaneasca, cu active usor mai mari decat ale OTP Romania, precizand ca nu este vorba de MKB Romexterra, divizia din Romania a grupului ungar MKB.

"Activele totale ale posibilei tinte de achizitie din Romania sunt usor mai mari decat cele ale OTP Romania", a spus Laszlo Wolf, directorul general adjunct al OTP Bank.

OTP Bank Romania detinea la finele anului trecut active in valoare de 3,9 miliarde de lei, in vreme ce activele RBS Romania se ridicau la 6,15 miliarde de lei.