Banca Centrala Europeana a cumparat saptamana trecuta obligatiuni ale statelor aflate in dificultate din Zona Euro in valoare de 14,29 miliarde euro, depasind astfel pragul de 100 de miliarde de euro, potrivit cifrelor publicate luni si citate de AFP.

Volumul acestor rascumparari efectuate de BCE pe piata secundara a datoriilor, un program lansat de BCE in mai 2010, in plina criza greaca, atinge acum 110,5 miliarde de euro.

Programul a fost reactivat in urma cu 15 zile, dupa o pauza de aproape 5 luni.

In prezent, BCE vine in ajutorul obligatiunilor italiene si spaniole, potrivit economistilor, ceea ce explica volumul de cumparari sensibil mai ridicat decat in trecut.

Institutia monetara are intentia de a continua programul in cursul acestei saptamani, se precizeaza intr-un comunicat al bancii publicat pe internet.

BCE va continua cumpararile de obligatiuni ale statelor aflate in dificultate pana la ratificarea acordului din 21 iulie de catre statele europene, care ar putea avea loc cel mai tarziu la finele lui octombrie, a precizat luni unul dintre guvernatorii BCE, Ewald Nowotny, pentru revista austriaca Profil.