Alpha Bank a semnat conventia privind programul Mihail Kogalniceanu in vederea finantarii IMM-urilor prin credite cu dobanda subventionata de stat de pana la 70% si garantate FNGCIMM in proportie de 80%, anunta oficialii institutiei de credit. Programul “Mihail Kogalniceanu pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii” consta in acordarea unei linii de credit in valoare de maximum 125.000 lei, cu dobanda subventionata de stat de pana la 70% si garantia Fondului de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, de pana la 80%.

Singurele elemente de cost aplicate de Alpha Bank Romania pentru aceasta facilitate de credit sunt urmatoarele:

- comision de acordare 1% aplicat la valoarea creditului aprobat;

- dobanda ROBOR la 1 luna + marja 4% p.a, din care 70% este subventionata de stat.

Banca nu percepe comision de administrare sau neutilizare pentru aceasta facilitate. In plus, la contul curent deschis la Alpha Bank se pot aplica reduceri la comisioanele operationale de pana la 50%, in functie de rulajul efectuat prin banca.