Exista premise pentru o crestere economica de 3,5% in 2012, dar prognozele depind foarte mult de ceea ce se intampla in zona euro, Europa, America si alte parti ale lumii, a declarat miercuri premierul Emil Boc, potrivit Mediafax. El a mai aratat ca turbulentele de pe pietele internationale ar putea duce la incetinirea exporturilor si a productiei industriale.

"Exista in acest moment premisele ca mentinand ritmul reformelor, atragand investitii in Romania, imbunatatind absortia fondurilor sa asiguram, si in 2012, o crestere economica in jur de 3,5%. Evident ca depinde foarte mult de ce se intampla in zona euro, in Europa, in America si in alte parti ale lumii pentru ca aceste prognoze ale noastre sa devina certe. Spun asta pentru ca in contextul unor turbulente existente pe pietele internationale, in iunie, am avut o usoara incetinire a exporturilor si productiei industriale", a spus Emil Boc.

Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Guvernul estimeaza ca economia Romaniei va creste cu 1,5% in acest an si cu 3,5% in 2012.