​REVIEW Fitbit Versa, smartwatch-ul care a fost dezvoltat și în România - Reușit, ușor de folosit, dar cu unele limitări

de Vlad Barză     HotNews.ro
Joi, 17 mai 2018, 9:12 Economie | Gadget


Fitbit Versa
Foto: Hotnews
​Un ceas inteligent ușor, comod și cu baterie ce trebuie încărcată la patru zile. Așa vor americanii de la Fitbit, care au tot mai multe legături cu România, să-și revigoreze business-ul care nu a primit impulsul așteptat după lansarea acum un an a lui Ionic, cel mai sofisticat gadget lansat până acum de Fitbit. Numărul de aplicații ce pot fi puse pe ceas a crescut puternic, la fel și capacitatea ceasului de a stoca date despre somn și despre activitățile sportive. Versa costă 1.000 de lei și intră pe o piață în care concurenții principali sunt Apple și Samsung, dar contează tot mai mult companiile chineze care vând modele mult mai ieftine.

Versa, o posibila soluție pentru ieșirea din impas

Fitbit este una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de brățări de fitness și de ceasuri inteligente, iar în ultimii doi ani legăturile sale cu România s-au înmulțit. În ianuarie 2017 americanii au cumpărat cu 15 milioane dolari Vector Watch, compania care a dezvoltat ceasul smart cu bateria ce trebuia încărcată doar o dată pe lună, iar în toamna lui 2017 era deschis oficial centrul de cercetare Fitbit de la București.



Centrul local a ajuns la 150 de angajați, o zecime din cât are Fitbit în lume și nu a avut cum să contribuie prea mult la Ionic, primul smartwatch Fitbit, lansat tot în toamna anului trecut. Centrul local a fost însă mult mai prezent în dezvoltarea Versa, cel mai nou ceas al americanilor. Românii au lucrat și la dezvoltarea de aplicații care pot fi instalate pe ceas, numele unor IT-iști români putând fi găsite în descrierile unor aplicații.    

Fitbit nu trece prin momente prea grozave din punct de vedere financiar, vânzările scăzând trimestrul trecut până la sub 250 milioane dolari, în timp ce pierderile au urcat de la 60, la 80 milioane dolari.

Modelul Ionic a avut vânzări sub așteptări, mai ales din cauza prețului (350 de euro în Europa și 299 dolari în SUA), dar Fitbit a lansat un model cu 40% mai ieftin, însă cu specificații nu foarte diferite, numit Versa.



Chiar dacă Fitbit nu oferă informații detaliate despre ce face fiecare centru de cercetare, directorul responsabil cu lansarea pe noi piețe spune că centrul din România a contribuit și la partea software, dar și la hardware și cu siguramța a preluat de la Vector idei pentru ca bateria Versa să necesite încărcare la patru-cinci zile, și nu la 2-3 ca la alte modele de ceasuri.

Specificații

Ecran: 1,34 inci, rezoluție 300x300 pixeli
Memorie: 4 GB, din care 2,5 GB pot fi folosiți pentru muzică
Conectivitate: WiFi, Bluetooth
Senzori: Accelerometru, giroscop, măsurare puls, lumină ambientală, altimetru
Rezistent la apă pana la 50 de metri adâncime

Față de Ionic nu diferă foarte multe la capitolul specificații. Ecranul de la Ionic este de 1,42 inci, greutatea este cu 20% mai mare, iar rezoluția diferă. Ionic are în plus și GPS.


Diferența de preț este mult mai mare decât cea de specificații (Ionic este 1.600 lei, Versa este 1.000 lei), astfel că este de așteptat ca Versa să se vândă într-un număr mai mare de unități decât Ionic.

Designul este mai reușit decât la Ionic, mai ales pentru că ecranul rectangular este puțin mai mic, iar ceasul este semnificativ mai ușor și ocupă mai puțin loc pe mână. Versa are 37 de grame, cu 20% mai puțin decât Fitbit Ionic și dispune de carcasă metalică. 20% nu pare mult, însă pentru cei care dorm cu ceasul la mână pentru a vedea diverse măsurători ale somnului, diferența contează și se simte.

Display-ul senzitiv este suficient de mare cât să poți citi de pe el și extrem de ușor de citit la lumină puternică. Ceasul are trei butoane (unul stânga jos și două pe partea dreapta) care sunt foarte utile pentru a ajunge rapid la datele despre exerciții, la alarme sau la notificări.



La capitolul software lucrurile s-au îmbunătățit față de Ionic. Setările sunt mai simple și poți ajunge mai repede la diverșii indicatori. Ceasul nu s-a blocat și nu a fost nevoie de restart în perioada acoperită de review.

Update-urile de firmware pot fi făcute doar prin WiFi și pot dura zeci de minute (de exemplu primul a durat peste 40 de minute în cazul nostru).



Numărul de aplicații disponibile pentru ceas a crescut de câteva ori de la testul cu Ionic. Acum sunt peste 100, de mai multe tipuri: sport, jocuri, vreme, lifestyle sau știri. Ecranul mic limitează mult ce se poate face, însă pot fi citite știri de pe New York Times sau pot fi instalate jocuri simple cu culori sau zaruri. Aplicațiile pot fi instalate după sincronizarea telefonului și cu ajutorul aplicației mobile Fitbit.

Notificările de pe smartwatch, fie că este vorba de e-mail, Facebook sau alte aplicații, ajung fără probleme pe ceas. Din aplicație poate fi selectat în detaliu ce fel de notificări veți primi, iar de pe ceas pot fi șterse rapid.



Versa stă foarte bine la măsurarea diverșilor indicatori, atât pentru sportivii amatori, cât și pentru cei profesioniști. Afișează în timp real rezultatele sesiunilor de alergare și de înot, iar aplicația te ajuta să îți stabilești diverse obiective pentru fiecare zi. Ceasul te felicită când le-ai depășit și îți atrage atenția când nu ai îndeplinit țintele de exerciții fizice propuse. Ceasul detectează automat când începi să alergi și deschide o sesiune de alergare fără să trebuiasca să o pornești din meniu. Un minus față de Ionic este că Versa nu are GPS integrat.


Bateria are o autonomie de patru zile, mulțumitoare dacă ținem cont de faptul că am instalat peste 30 de aplicații și am folosit des ecranul la luminozitate maximă.

Prin update-uri de soft și prin adăugarea de aplicații pe platforma Fitbit, compania aduce noi funcționalități ceasului. De exemplu, cei care au ceasul sincronizat cu un telefon cu Android pot răspunde la mesajele text primite pe telefon sau în aplicații precum WhatsApp și Facebook Messanger folosind diferite tipuri de răspunsuri redactate, de până la 60 de caractere.



Există și o platformă de monitorizare a sănătății la femei. Doamnele ce folosesc brățări sau ceasuri inteligente Fitbit își pot monitoriza calendarul perioadelor menstruale și simptomele avute, direct în aplicația Fitbit. Compania speră că domeniul sănătății i-ar putea aduce venituri importante și plănuiește parteneriate legate de construcția de aplicații.

În timp va crește și cantitatea de date despre exercițiile fizice și despre somn care poate fi stocată direct pe ceas, astfel că utilizatorii nu mai trebuie să depindă atât de mult de aplicația de mobil.

Ceasul are spațiu de 2,5 GB pentru muzică, însă nu o poți asculta direct la el, fiindcă nu are difuzor, ci Versa trebuie conectat la căști Bluetooth În plus, procedeul de a pune muzică este complicat. Ceasul trebuie conectat la WiFi, trebuie sincronizat cu aplicația mobilă, iar pe PC-ul unde sunt melodiile trebuie instalat un mic soft Fitbit. O opțiune mai simplă este aplicația Deezer, preinstalată pe ceas.

Concurenții Versa sunt Apple Watch 3 și Samsung Gear Fit 2 Pro.

Ce ne-a plăcut

- Preț semnificativ mai mic decât Fitbit Ionic, în timp ce specificațiile sunt aproape a fel
- Bateria are o autonomie de patru zile la utilizare intensă
- Ceasul este foarte ușor și deci comod pentru cei care dorm cu el la mână pentru monitorizarea somnului
- Pe ceas pot fi consultați mulți indicatori și statistici legate de activitățile sportive și de somn.
- Este rezistent la apă și poate fi folosit pentru măsurarea indicatorilor la înot
- Numărul de aplicații a crescut și unele sunt dezvoltate de români

Ce nu ne-a plăcut

- Actualizările de firmware pot dura mult
- Nu are GPS încorporat
- Nu pot fi folosite comenzi vocale, fiindcă nu are microfon



Verdict

Versa este cu 35% mai ieftin decât modelul de vârf de gamă Fitbit Ionic, în timp ce specificațiile nu diferă mult, astfel că numărul de potențiali clienți are toate șansele să fie mai mare.

Ceasul se adresează clar celor care fac sport și autonomia bateriei, numărul mare de informații stocate și ușurința cu care se face sincronizarea cu telefonul sunt plusuri care fac ca Versa să fie o opțiune ce merită luată în considerare.

Pe de altă parte, numărul de aplicații nu este mare și ceasul este dependent de sincronizarea cu smartphone-ul în cele mai mute cazuri.

Smartwatch-urile rămân însă o categorie de nișă, iar vânzările mondiale pe anul trecut dovedesc asta: 75 de milioane de ceasuri smart vs 1,5 miliarde de smartphone-uri. Companiile au experimentat cu ceasuri ce aveau cameră foto sau cu altele de pe care se făcea browsing web, însă concluzia a fost clară: un ceas cu ecran mic nu poate înlocui un smartphone, mai ales că au fost lansate telefoane cu ecrane tot mai mari.






Citeste mai multe despre   


















2040 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Nu e grozav. (Joi, 17 mai 2018, 10:48)

    Marionette [utilizator]

    "NU are microfon" Daca as da vreodata 300 de euro pe un produs care nu face mare lucru fata de telefon, atunci as da pentru a putea raspunde la telefon cand am mainile ocupate. Nu microfon sa aiba, ci hypermicrofoane, care sa si filtreze zgomotele de fond si sa preia catre vorbitor doar vocea si pentru a fi ok trebuie si unul sau mai multe difuzoare care sa nu poata da discoteca dar pe inalte sa poata fi auzit lejer tinand mana la nivelul soldului.
    Daca se poate sa aiba si o raza de 50 de metri in jurul telefonului si mai bine.
    In felul asta produsul chiar ar face ceva, te-ar scapa de telefon, ai putea raspunde in mersul masinii, daca ai face aplicatii care sa-ti dea posibilitatea de a raspuinde vocal la Whatsapp ar fi si mai pretios.
    Da, stiu , e greu sa faca ce am cerut eu, este nevoie de inovatie pentru asta, dar lovitura o dau cei ce inoveaza si vin cu un produs zdrobitor pe piata.
    • +2 (2 voturi)    
      In afara de pasi, scari si ora (Joi, 17 mai 2018, 20:22)

      Wanheda [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

      Nici nu il folosesti la altceva. Decat iwax pe care tre sa il incarci zilnic, prefer fitbit, dar blaze it’s enough.
      Cat despre porcariile chinezesti, ieftine, de atatia bani te si tin, cat valoreaza. Fitbitul sotiei, vechi de 7 ani, a trebuit sa il schimbe pt ca trebuia sa il incarce zilnic, se slabise bateria.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version