În ultimele luni, casa noastră a devenit birou, loc de joacă, cinema, cabinet medical și sală de clasă. Criza sanitară ne-a forțat să digitalizăm atât relația cu locul de muncă, cu autoritățile statului, și ne-a arătat că tehnologia ne poate ajuta să avem acces la o mare parte din lucrurile de care avem nevoie în viața de zi cu zi dar și că putem să învățăm atâta vreme cât avem la dispoziție un telefon cu acces la internet. Iar nimic de acum înainte nu va mai fi la fel în universul nostru.
Decretarea stării de urgență i-a prins pe elevi în plin semestru doi al anului școlar 2019/2020. Și, deși vorbim de ani de zile despre manuale digitale și despre cum să ne ajutăm și de alte unelte în procesul educațional, cum ar fi de gadget-uri noi și de resursele inepuizabile pe care le găsim pe internet, marea majoritate a profesorilor și elevilor nu a putut să ducă lecțiile 100% în online.
Fără abilități sau resurse digitale
Un motiv ar fi faptul că nu toți au acces la internet sau măcar la un telefon. Date recente ne arată că 1 din 3 elevi nu are acces la învățământ digital și 30% dintre elevi nu au acces la internet. Prin urmare, în multe zone din România rurală școala s-a oprit atunci când s-a mutat online.
Însă nu este singurul element lipsă din digitalizarea procesului educațional. Un alt element lipsă este faptul că avem atât profesori cât și elevi fără abilități digitale de bază. Și dacă în cazul profesorilor lucrurile tind să se schimbe, rămâne problema tinerilor care nu dobândesc acest set de cunoștințe.
