Când un telefon ajunge să coste aproape 6.000 de lei și nu e vreun dispozitiv revoluționar care se pliază sau face cine știe ce giumbușlucuri complet ieșite din comun, atunci așteptările sunt la cote cât se poate de înalte. Are cele mai bune camere? Surprinde cel mai bun video? Cât de mult mă ține bateria? Cât de rapid e? Funcționează fără erori? Am testat în detaliu noul Galaxy Note 20 Ultra și am încercat să descoperim cât de capabil este cel mai nou vârf de gamă de la Samsung, care sunt plusurile și minusurile la care se pot aștepta utilizatorii.

Samsung Galaxy Note 20 UltraFoto: Hotnews

Notă de test

Am testat noul Samsung Note 20 Ultra 5G timp de 9 zile în București și împrejurimi în rețeaua 4G+ Orange și l-am folosit pe post de unic telefon personal. Telefonul nu a fost menajat din punct de vedere al bateriei, a avut ecranul pus pe 120 Hz și a avut activată funcția „Dark Mode” care presupune fundaluri închise în multe zone din meniu.

Telefonul a fost un model SM-N986B/DS cu procesor Exynos 990, cu 256 GB stocare și 12 GB RAM și a rulat pe cea mai recentă actualizare software de la Samsung .

Telefonul a fost pus la dispoziție pentru test de către Samsung, nu a existat nici o recompensare financiară sau de altă natură pentru acest articol. Nimeni din partea producătorului nu a văzut spre aprobare conținutul recenziei înainte de publicare.

---

---

CE NE-A PLĂCUT la Samsung Galaxy Note 20 Ultra

+ Design-ul, în mare parte, este superb: noul spate cu efect satinat, forma simetrică sus-jos ale ramelor de metal, curburile nu prea pronunțate ale ramelor laterale, ecranul mare și frumos care acoperă aproape toată partea din față.

+ Camerele foto - Camera principală este excelentă, cu rezultate foarte bune chiar și pe lumină puțină (mai ales cu Night Mode), dar am dori să dăm cele mai multe puncte camerei cu zoom optic 5x. Atunci când poate fi folosită (nu tot timpul te lasă aplicația de cameră - detalii mai jos) scoate rezultate foarte bune și permite un zoom bun chiar și la 10x. Ba chiar și la 20-30x pot fi scoase rezultate cu scop „utilitar”.

+ Ecranul este excelent - mare, colorat, extrem de luminos și cu o rată de actualizare de 120Hz care se traduce în mișcări incredibil de fluide ale elementelor afișate.

+ Stylus-ul „S-pen” e mai performant ca niciodată - mai rapid, permite și controlul telefonului de la distanță prin diferite gesturi, iar pe partea software scrisul de mână poate fi îndreptat, citit automat sau transformat în scris de tipar.

+ Software-ul este foarte capabil, destul de coerent în design și foarte fluid. Timp de nouă zile nu am avut nici o eroare sau momente de agățare.

+ Sunetul este excelent - atât cel din difuzorul de ureche, cât mai ales cel de pe difuzoarele externe. De remarcat cum Samsung a reușit din nou să ascundă subtil difuzorul de ureche într-o o fantă incredibil de subțire între ramă și ecran.

---

CE NU NE-A PLĂCUT la Samsung Galaxy Note 20 Ultra

- Aplicația de cameră decide pentru tine ce zoom să aplice: 5x digital pe senzorul principal sau 5x optic pe senzorul dedicat. Nu poți forța camera pe zoomul optic dacă telefonul nu vrea, chiar și în condiții decente de lumină. În plus, aplicația de cameră continuă să fie destul de limitată și cu unele neajunsuri deja enervante.

- Tranzițiile pe video între camerele telefonului sunt cel puțin deranjante: zoom-in/zoom-out mereu cu efect, cu sărituri în cadru și imagini mișcate/tremurate. În loc de clasica și simpla tăietură între cadre (ce ar permite practic un fel de montaj on-the-go, realizat live, cu camerele telefonului), aplicația imită efectul warp folosit de Apple și alți producători atunci când comută între camere.

- Modul camerei este foarte mare, mult ieșit în afara amprentei telefonului și face cu adevărat imposibilă folosirea confortabilă a telefonului pe o suprafață plană. În plus, din cauza dimensiunilor nu de puține ori am simțit că face telefonul să nu fie echilibrat și îngreunează folosirea într-o singură mână.

- Telefonul are tendința să se încingă dacă îl folosești intens, mai ales dacă te mai afli și în lumina soarelui. Aici poate e o discuție mai largă privind sistemul de răcire diferit (inferior) aleasă de Samsung pentru varianta cu procesor Exynos față de cea cu procesor Qualcomm. (detalii aici, în clipul lui JerryRigEverything).

- Prețul - la circa 6.000 de lei preț actual de vânzare, considerăm că e mult prea mult pentru ce oferă telefonul, mai ales dacă e să comparăm cu prețurile pentru excelentele modele Galaxy 20 sau chiar și Note 10 Plus de anul trecut sau dacă observăm cum telefoane din ce în ce mai bună au apărut în segmentul mediu pe la 2.000-3.000 de lei.

---

ALTE ASPECTE DE MENȚIONAT DESPRE Samsung Galaxy Note 20 Ultra

> Samsung a mutat din nou butoanele: Cele trei butoane (power, vol+/vol -, nu există buton dedicat Bixby) sunt pe partea din dreapta.

> Cititorul de amprente este tot unul de tip ultrasonic și este amplasat sub ecran, exact la fel ca în cazul modelelor Galaxy S20 (sau cele de anul trecut). Este mai rapid și precis decât în trecut, păstrând avantajul că poate fi activat chiar și cu ecranul închis - dacă știi unde să pui degetul. Telefonul oferă un scurt feedback prin vibrație numai dacă nu reușește să citească amprenta. Din setări, în mod ciudat, nu pot fi înregistrate mai mult de patru amprente.

> Modelul testat vine cu Hybrid Dual SIM (permite două carduri SIM sau un card SIM + card microSDXC).

> Capacitatea de focalizare a camerelor a fost îmbunătățită, în special pe partea video, prin adăugarea unui modul laser. Acum focalizarea e mai rapidă, exactă și stabilă. Senzorul foarte mare (108Mp) al camerei principale a suferit pe S20 Ultra din pricina unei focalizări problematice în lipsa unui senzor laser.

> Căștile din pachet sunt brănduite de AKG și sunt de tipul USB-C (fără a exista un adaptor în cutie USB-C - 3,5 mm). Pentru niște căști de telefon mobil sunt destul de bune.

> Autonomia bateriei este doar decentă - bateria ține o zi în medie, la utilizare normală, dar poate fi epuizată în câteva ore dacă îl folosești intens - faci poze, filmezi etc. Ne-am fi așteptat la mai mult.

> Încărcarea rapidă se face cu încărcătorul de 25W din pachet - circa 50% în 30 de minute, cam o oră și jumătate ca telefonul să ajungă la 100%.

> Aplicația foto oferă la fiecare captare o vibrație în doi timpi care pare să imite un declanșator fizic, de cameră profesională.

> Există și modul manual pentru video, dar funcționează doar pe camera principală.

> Blițul este într-un singur ton.

> Telefonul vine din pachet cu o folie protectoare lipită pe ecran și pe marginile de sus și de jos.

> În cutie telefonul vine cu o carcasă transparentă din plastic.

---

Samsung Galaxy Note 20 Ultra - HARDWARE & SPECIFICAȚII

Display: 6.9-inci Dynamic AMOLED, 1440 x 3088 pixeli, raport 19:9 ratio (~496 ppi), compatibil HDR10+ / 91,7% din suprafața frontală / protejat de Corning Gorilla Glass Victus

Procesor: Exynos 9990 Octa (7 nm+) / Octa-core (2x2.73 GHz Mongoose M5 & 2x2.50 GHz Cortex-A76 & 4x2.0 GHz Cortex-A55)

GPU: Mali-G77 MP11

RAM: 12 GB RAM

Stocare: 256 GB UFS 3.0 (+ slot microSDXC pe al doilea loc de SIM)

Baterie: 4.500 mAh Li-Ion

Camere foto:

- Principală: 108 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/1.33", 0.8µm, Dual Pixel PDAF, Laser AF, OIS

- Telefoto: 12 MP, f/3.0, (telephoto periscop), 120mm, 1µm, PDAF, OIS, 5x optical zoom (hibrid zoom 50x)

- UltraWide: 12 MP, f/2.2, 13mm (ultrawide), 1.4µm

Cameră foto frontală: 10 MP, f/2.2, 26mm (wide), 1/3.2", 1.22µm, Dual Pixel PDAF

Video: (8K) 4320p@24fps, (4K/UHD)2160p@60fps (doar pe camera principală) / @30 fps (pe toate trei camerele), 1080p@60fps (doar pe camera principală) / 30@fps (pe toate trei camerele), 1080p@240fps, 720p@960fps, HDR10+, dual-video

Dimensiuni: 164.8 x 77.2 x 8.1 mm

Greutate: 208 grame

Sistem de operare: Android 10 / One UI 2.5

Senzori: Senzor de amprentă ultrasonic sub ecran, Accelerometru, Busolă, Barometru, Giroscop, Proximitate

Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, A2DP, LE, aptX, USB 3.2 TypeC, Samsung Wireless DeX

Alte caracteristici:

- cititor de amprente ultrasonic sub ecran

- rezistent la apă și praf - IP68

- Dual-SIM hibrid

- Always On Display

- Încărcare Wireless în ambele direcții (telefonul poate încărca la rândul său alte dispozitive) - 4.5W

- Fast battery charging - 25W

- Fast wireless charging - 15W 9Qi/PMA)

- Culori: Mystic Bronze, Mystic Black, Mystic White

- Difuzoare audio la bază și sus (în cască)

- Samsung DeX

- Stylus, 9ms latency (Bluetooth integration, accelerometer, gyro)

- Căști AKG USB-C în pachet

Preț (august-septembrie 2020): ~6.000 lei

---

Samsung Galaxy Note 20 Ultra - DESIGN & ERGONOMIE

Samsung Note 20 Ultra arată cel puțin că-și merită prețul foarte pipărat. În varianta Mystic Bronze pe care am testat-o noi telefonul arată ca o bijuterie, ca un obiect de preț ce trebuie admirat îndelung, precum un ceas scump.

Spatele satinat, mult mai premium la atingere și care evită acum practic orice urme și amprente, muchiile laterale metalice ușor curbate, simetria marginilor de jos și de sus, capul stylus-ului care se vede precum o piatră nestemată pe un inel - totul întregește imaginea de high class.

Până și modulul camerei care este enorm (pare mult mai mare în realitate când îl vezi) arată elegant prin marginea metalică și accentele rotunde și lustruite din jurul camerelor.

Excelentă și decizia Samsung de a integra și gaura de microfon cât mai subtil, aproape imperceptibil, în rama modulului foto astfel încât să nu mai strice aspectul curat de pe spatele telefonului cu o altă gaură.

---

Ergonomia lasă puțin de dorit

Dacă Note 20 Ultra stă foarte bine la capitolul design, pe partea de ergonomie nu e chiar totul roz (sau bronz, după cum doriți :) ), chiar dacă anul acesta Samsung a revenit cu toate butoanele pe partea dreaptă, spre bucuria dreptacilor din toată lumea.

Spatele satinat al telefonului, pe cât de rezistent la amprente e, pe atât de alunecos e. Cuplat cu proporțiile destul de generoase ale telefonului, Note 20 Ultra e probabil unul din puținele dispozitive pe care chiar am considerat să-l folosim obligatoriu cu o husă.

În același timp o husă ar putea să mai îndulcească și dimensiunile considerabile ale modulului foto care, prin poziționare și greutate, destabilizează puțin centrul de greutate și face ca telefonul să fie mai delicat de echilibrat dacă vrei să-l folosești într-o singură mână.

Pe de altă parte, prin software, Samsung te lasă să apelezi notificările de sus printr-o glisare în jos cu degetul oriunde pe ecranul principal astfel încât utilizatorul nu trebuie să se „întindă” prea mult.

---

Samsung Galaxy Note 20 Ultra - DISPLAY

Ecranul de pe Samsung Note 20 Ultra este un Dynamic Amoled cu o diagonală de 6,9 inci (acoperă circa 91,7% din fața telefonului), într-un format înalt 19:9 și o rezoluție de WQHD 1440 x 3088, ce se traduce într-o densitate a pixelilor de 496ppi. Peste ecran telefonul are o sticlă rezistentă de tipul Gorilla Glass Victus.

Ca de fiecare dată Samsung a pus pe vârful de gamă un ecran absolut superb. Mare, detaliat, excelent pe partea de culori și foarte-foarte luminos încât să poată fi „citit” fără probleme chiar și direct în lumina soarelui fără prea mari probleme.

În plus, de data aceasta ecranul poate fi setat la o rată de împrospătare (refresh) de 120 Hz, ceea ce se traduce în mișcări mult mai fluide pe display, totul pare că merge ca uns. Derularea paginilor web, scroll-ul pe feed-urile de Facebook, Twitter sau Instagram, chiar și simplele atingeri stânga-dreapta pe ecran, totul este incredibil de „neted”.

Trecerea la 120 HZ presupune însă ca rezoluția afișată să scadă la „doar” FullHD, însă zău dacă am avut vreo problemă cu acest aspect. Preferăm oricând un display 120Hz, decât QHD sau 4k pe display.

Pe partea de display chiar nu avem ce să reproșăm, mai bun de atât probabil că nu poate găsi cineva pe un telefon în 2020.

...

Ah, stai, am găsit ceva...

Datorită culorilor mult mai pronunțate (sigur, pot fi domolite din setări...), ecranul te poate păcăli uneori în privința pozelor pe care le faci și, eventual, vrei să le urci pe Instagram sau în alte locuri. Pe ecranul telefonului pozele pot apărea colorate, cu un contrast mai pronunțat, cu o dinamică mai „activă”, dar apoi, dacă le privești pe un ecran de calculator mai bine calibrat, observi că pozele sunt puțin mai „reținute” și culorile mai fade decât ai crezut și ar fi trebuit, de fapt, să le mai ajustezi tu sau să le aplici un filtru când le-ai pus pe Instagram. Bun, gata, am găsit și aici un nod în papură. Trecem mai departe :)

---

Samsung Galaxy Note 20 Ultra - SOFTWARE

Samsung Note 20 Ultra vine cu Android 10 și interfața sa One UI 2.5, cu câteva mici modificări față de ce regăseam pe Galaxy S20+ sau Note 10 anul trecut.

În continuare apreciem că interfața Samsung este destul de coerentă în design și închegată ca funcționalități, cu suficient de multe opțiuni de personalizare sau schimbări estetice sau funcționale, chiar dacă unele probabil nu vor fi utile pentru utilizatorul obișnuit sau nu vor fi schimbate niciodată.

---

Deja devine un obicei frumos ca totul să se miște aproape impecabil și nu ne mai miră când un telefon de la Samsung, mai ales un vârf de gamă, funcționează ca uns. În toată perioada noastră de test telefonul nu s-a blocat nici măcar o dată, totul a fost rapid și fluent, fără agățări sau sacadări, fără erori. Aplicațiile se încarcă super-rapid, la fel și camera foto-video.

Am folosit din start setarea „Night Mode” care transformă în negru fundalul din marea majoritate a locurilor din meniu și din aplicațiile de sistem și în rest nu am umblat prea mult să modificăm experiența out of the box (bine, am schimbat ordinea butoanelor de interacțiune cu cea clasică a Androidului).

Salutăm din nou decizia Samsung de a nu mai dubla excesiv aplicațiile de bază. Precum la S20+, am regăsit doar trei aplicații preinstalate care dublează aplicațiile de la Google și care pot duce la confuzii pentru utilizatorul obișnuit: un magazin alternativ de aplicații de la Samsung, browserul Samsung și aplicația de Galerie foto.

În schimb, telefonul vine și cu câteva aplicații preinstalate - bloatware, cum zic americanii, printre care: Samsung Global Goals, Samsung Health, AR Zone, LinkedIn, OneDrive, Netflix - toate aplicații preinstalate de care majoritatea utilizatorilor poate n-ar avea nevoie.

În orice caz, per total nu putem fi prea critici cu Samsung la capitolul general software. Telefonul se mișcă foarte bine, iar totul pare să fie unde trebuie și să se comporte cum trebuie (mai puțin aplicația foto, dar despre aia discutăm pe larg mai jos...)

---

S-Pen

Stylus-ul „S pen” de pe seria Galaxy Note a fost mereu elementul distinctiv al acestei linii de telefoane, dar de data aceasta vine cu o îmbunătățire sesizabilă la factorul „viteză”.

Samsung a reușit să reducă timpul de răspuns (din momentul în care pui vârful stilusului pe ecran și până când vezi un rezultat) la doar 9ms, față de circa 42ms cât era pe generația anterioară. Sigur, acum discutăm de un display de 120Hz, față de 60HZ în trecut, dar chiar și așa noile îmbunătățiri fac ca desenatul și scrisul pe ecran să se simtă instant.

Noul „S pen”, precum în trecut, vine cu propria sa baterie incorporată (care se încarcă automat și foarte rapid când e băgat înapoi în telefon) și poate fi folosit nu doar ca telecomandă de la distanță pentru unele lucruri (să faci poze, prezentări), ci și ca modalitate de interacțiune de la depărtare.

Anul acesta Samsung a introdus și o serie de noi gesturi pentru navigare pe care utilizatorul le poate face în aer cu Spen-ul (înapoi, acasă, aplicații recente, smart select, print-screen).

---

Bine, mulți vor spune că toate aceste giumbușlucuri cu Spen nu sunt chiar așa utile și probabil le-am da dreptate. Altele însă pot fi cu adevărat folositoare, precum cea prin care stilusul poate fi folosit ca o telecomandă pentru camera foto.

În plus, sistemul poate recunoaște scrisul de mână preluat cu Spen-ul și poate să-l transforme în scris de tipar, iar sistemul știe să caute prin notițele de mână salvate deja. Mai mult, anul acesta există și posibilitatea de a îndrepta scrisul de mână.

Dincolo de toate acestea, stilusul de pe seria Note este extrem de util atunci când cineva vrea să facă diverse notițe pe poze sau capturi de ecran sau când pur și simplu vrea un control mai precis pe ecranul telefonului (editări de video sau foto, interacțiuni sau un scroll de precizie etc).

---

Câteva elemente ale stilusului, noi și vechi, care îl fac folositor:

> Posibilitatea de a fi folosit pe post de telecomandă, de a declanșa camera foto, de a capta poze, de a controla muzica sau prezentări.

> Posibilitatea de a naviga prin telefon doar prin niște gesturi în aer, deasupra ecranului.

> Posibilitatea de a lua notițe direct pe ecranul închis în momentul când scoți styus-ul din lăcaș - "Screen off memo". Acum scrisul de mână poate fi îndreptat automat, poate fi transformat în scris de tipar, iar utilizatorul poate căuta practic prin notițele luate și salvate.

> Live Message - Un GIF care se realizează automat cu ce scrii sau desenezi și poate fi ușor distribuit pe rețele sociale sau chat-uri

> Smart Select - posibilitatea de face screenshot-uri cu doar unele părți ale ecranului selectate cu Spen-ul. Sau de a înregistra în format GIF doar unele elemente de pe ecran.

> Funcții de Traducere, Mărire (Magnify) sau Notițe.

> Aplicații la îndemână pentru colorat :)

---

Samsung Galaxy Note 20 Ultra - FOTO

Pe partea foto Samsung a pus pe noul Note 20 Ultra trei camere excelente ce formează probabil cel mai capabil și versatil pachet foto-video de pe un telefon la momentul actual.

Camera principală este de 108 MP (f/1.8, 26mm, 1/1.33", 0.8µm, Dual Pixel PDAF, Laser AF, OIS), cea cu zoom optic 5x (de tip periscop) (12 MP, f/3.0, 120mm, 1.0µm, PDAF, OIS, zoom hibrid 50x) și camera cu unghi larg (ultra-wide - 12 MP, f/2.2, 13mm, 1.4µm).

Pe fiecare din cele trei camere telefonul produce niște rezultate excelente și destul de consistente. Camera principală e fără doar și poate una dintre cele mai bune de pe piață din acest moment, însă noi am ținut să remarcăm excelenta cameră cu zoom optic 5x care poate fi extrem de folositoare și poate produce imagini și unghiuri deosebite.

Camera ultrawide este destul de bună, cu rezultate consistente din punct de vedere al culorilor, expunerii și contrastului cu cea principală, fără prea multe distorsiuni sau pierderi de detaliu la margini.

Samsung reușește și acum să-și păstreze titlul de cel mai rapid telefon prin prisma experienței lansare-focalizare-captare, practic șansele să ratezi vreo poză sunt foarte mici. Doar în lumină slabă timpii se mai „dilată” puțin, iar pe timp de seară, pe modul auto, e aproape imposibil să prinzi în clar o persoană sau un obiect în mișcare.

Samsung a integrat și un mod manual pentru fotografiat, detaliat cu multe setări la îndemâna utilizatorului, dar și un „Night Mode” - similar cu ce face Google cu „Night Sight” - și rezultatele obținute sunt destul de bune. Această setare pentru fotografii nocturne funcționează și pe celelalte două camere - ultrawide și telefoto.

Imaginile pe care le punem în fotogaleria de mai jos vorbesc de la sine și nu are rost să ne lungim: camerele de pe Note 20 Ultra sunt printre cele mai bune la ora actuală, tot pachetul acoperind practic cam toate nevoile până și celui mai pretențios dintre utilizatori.

FOTOGALERIE cu imagini captate cu noul Galaxy Note 20 Ultra (modul auto, cu HDR+ auto sau night-mode) / Vrei să vezi fotografiile în formatul original, inclusiv informațiile EXIF? Vezi aici galeria Flickr cu Note 20 Ultra.

Samsung Galaxy Note 20 Ultra - VIDEO

Samsung continuă să pună mare accent pe video și cu noul Note 20 Ultra - acest lucru se vede în calitatea clipurilor captate, dar și prin opțiunile la îndemâna utilizatorului.

Anul acesta primim și opțiunea de pro video (setări manuale, individuale, dar doar pe camera principală, din păcate) cu posibilitatea atașării rapide prin Bluetooth a unor dispozitive externe pentru captarea sunetelor (microfoane, lavaliere etc).

În general imaginile captate cu Note 20 Ultra sunt foarte bune și suficient de stabile, iar prin senzorul foarte mare de pe camera principală (108MP) telefonul poate capta și cadre 8k la 24 de cadre pe secundă.

În general culorile ni s-au părut destul de exacte, fără a fi exagerat de saturate, iar detaliile surprinse au fost acceptabile, chiar și pe lumină slabă. Prin faptul că telefonul vine acum și cu un senzor laser pentru focalizare, camerele pe filmare nu mai orbecăiesc prea mult pentru focus, iar schimbarea de pe un cadru apropiat pe unul îndepărtat, sau invers, se face aproape instantaneu.

Am apreciat foarte mult versatilitatea video și stabilizarea destul de bună pe toate cele trei camere, în special pe modul SuperSteady (care funcționează doar la 30 cadre pe secundă și la rezoluție Full HD) care beneficiază și de două unghiuri - larg și ultra-larg.

Deplângem în continuare lipsa opțiunii de a filma la 60 de cadre pe secundă cu toate cele trei camere, dar și tranzițiile neinspirate atunci când utilizatorul comută de pe o cameră pe alta (detalii mai jos).

Lăsăm mai jos două înregistrări realizate cu Note 20 Ultra - una UHD@60 fps și una FullHD la 30 fps cu toate camerele, inclusiv filmări captate pe modul SuperSteady (mai la finalul clipului).

Video - FullHD@30fps + SuperSteady

>

Video UHD/4K@60fps

---

Aplicația foto/video - un dezastru...

Pe cât de bune sunt camerele individuale, pe atât de defectuoasă este aplicația foto care practic mai mult își bagă singură bețe în roate și caută să se „autosaboteze”, dacă putem spune așa. Sunt multe lucruri pe care nu le apreciem la aplicația foto-video pe care Samsung o pune pe vârfurile sale de gamă, dar acum ne vom limita la câteva care ne-au supărat mai pronunțat în această perioadă de test.

1. Vrei 5x zoom optic? Atunci speră că te lasă aplicația să folosești camera care trebuie. Pe scurt, aplicația decide pentru tine automat ce cameră să folosească pentru zoom-ul de 5x în funcție de diferiți parametri care nu sunt mereu respectați. Dacă simte că e prea întunecat, aplicația comută zoom-ul pe camera principală și practic zoom-ul devine un digital 5x care este pur și simplu groaznic.

Problema este că această comutare forțată nu poate fi corectată manual de către utilizator și nici nu este constantă în implementare. De mai multe ori am comutat chiar și pe timpul zilei pe lentila de zoom 5x și ne-am trezit că aplicația a ales pentru noi zoom-ul digital.

Alte ori, pe seară, ne-am fi așteptat să vedem comutarea automată pe zoom-ul digital, dar - surpriză - aplicația ne-a lăsat (și foarte bine a făcut) să pozăm cu camera potrivită, cea cu zoom 5x optic.

De altfel, chiar și în condiții de lumină puțină, când aplicația te forțează să folosești zoom-ul digital, cadrele produse, deși puțin mai luminoase, au mari carențe pe partea de detalii surprinse și claritate. În câteva instanțe în care am putut capta același cadru cu ambele zoom-uri - cel digital 5x și cel optic 5x - camera cu zoom optic a reușit, deloc suprinzător, să surprindă detalii mult mai bune în cadre, chiar dacă puțin mai întunecate.

Este foarte frustrant că, practic, în anumite condiții, cea mai interesantă cameră de pe Note 20 Ultra nu poate fi folosită de către utilizator pentru că așa vrea aplicația.

Mai jos lăsămo comparație interactivă cu același cadru pe care l-am fotografiat, în decurs de câteva secunde, cu zoom optic 5x și cu zoom digital 5x, în funcție de cum ne-a permis aplicația foto în acel moment să captăm poza:

2. Efectele de tranziție între diferitele camere pe video sunt execrabile. După Apple și alți producători, Samsung a implementat de ceva timp pe camerele sale efecte de zoom-in și zoom-out atunci când comuți de la o cameră la alta - asta înseamnă că practic tot cadrul se mișcă, se zguduie, personajele sar în imagine când se face tranziția între camere, totul e bruscat. În trecut, această trecere de la o cameră la alta era rezolvată elegant prin tăierea de la un cadru la altul, direct, simplu - fapt care practic permitea utilizatorului să-și monteze „live” filmările cu unghiuri diferite.

Acum, totul e un efect și o zguduială constantă... Același lucru l-am remarcat negativ și la Galaxy S20+, același lucru îl notăm cu un minus și acum.

3. Nici acest telefon, vârf de gamă de circa 6.000 de lei, nu vrea sau e incapabil să filmeze la 60 de cadre pe secundă (fie că vorbim de UHD/4k, fie de Full HD/1080p) pe toate camerele sale.

Setarea cu 60fps merge doar pe camera principală. Practic, utilizatorul poate comuta „live” între cele trei camere doar atunci când filmează la 30 de cadre pe secundă și e un mare păcat.

4. Setări de bază stau ascunse după meniuri și meniuri și ești scos din fereastra de compoziție pentru a le accesa. Pentru a schimba, de exemplu, rezoluția video (dacă ești pe 60fps și vrei totuși să filmezi ceva cu toate camerele de pe telefon), ești nevoit să ieși din fereastra de compoziție, iar telefonul îți impune lista din meniul de setări în format vertical (portrait). Astfel, dacă tu țineai telefonul pe orizontal (landscape) și vrei să schimbi rezoluția, pac!, telefonul te forțează pe vertical, apoi urmează minim cinci interacțiuni prin submeniuri pentru a realiza ce ți-ai propus. La fel și cu alte setări.

---

Samsung Galaxy Note 20 Ultra - AUDIO

Pe partea audio Note 20 Ultra este excelent: sunetul pe difuzoarele externe (sunt două, unul la bază - cel principal, unul secundar, ascuns sub ecran la pachet cu difuzorul de ureche) este foarte bun, printre cele mai bune pe care le-am auzit. Nu va înlocui o boxă Bluetooth dedicată, dar o poate suplini cu brio dacă e nevoie musai.

Pe lângă sunetul extern, foarte bun și clar este cel din difuzorul de ureche, chiar dacă acesta este montat sub ecran, iar fanta este abia perceptibilă între muchia de sus și ecran.

Fără surpriză deja, Note 20 Ultra nu vine și cu o mufă audio tradițională de 3,5 mm, iar în pachet Samsung nu include vreun adaptor la USB-C. Ce include, însă, este o pereche de căști AKG de tipul in-ear destul de bune.

---

Samsung Galaxy Note 20 Ultra - BATERIE și AUTONOMIE

La circa 4.500 mAh cât are bateria de pe Note 20 Ultra poate ne-am fi așteptat la o autonomie mai bună. Nu aveam chiar pretenția să fie un telefon „de două zile”, mai ales cu noul ecran de 120Hz, dar măcar să fie unul pe care te poți baza o zi întreagă, indiferent cât de mult îl „abuzezi”.

Din păcate în cele nouă zile de test nu am reușit să atingem niciodată 4 ore timp de ecran cu o utilizare normală, iar în prima zi când l-am folosit foarte intens (instalând aplicații, descărcând arhive, fotografii și filmând), am reușit să-l „ucidem” în mai puțin de opt ore.

---

În general bateria ne-a ținut cam o zi, o zi și puțin la un mod de utilizare ușor spre mediu, cu timpi de ecran între 2 și 3,5 ore. Nu e chiar teribil, dar nici grozav.

Lucrurile se mai ameliorează dacă ne gândim că telefonul permite și încărcare wireless Qi/PMA la 15 W și vine cu un încărcător rapid de 25W în cutie.

CONCLUZIE

Note 20 Ultra e un telefon bun și foarte bun în majoritatea aspectelor, fără doar și poate, însă la prețul ridicat la care vine ar cam trebui să fie aproape fără cusur.

Construcția și designul sunt cât se poate de premium, telefonul arată senzațional, ecranul este superb, însă la partea de ergonomie ar fi fost loc puțin de mai bine.

Autonomia bateriei nu este cea mai grozavă, dar nici nu te lasă „în câmp”, iar pe partea software Samsung a reușit din nou să impună un sistem stabil, coerent, fluid și fără probleme, erori sau agățări.

Camerele foto/video oferă printre cele mai bune rezultate pe care le poți obține acum cu un telefon mobil, iar vedeta, în opinia noastră, este camera telefoto cu zoom optic de 5x (atunci când te lasă telefonul s-o folosești). Din păcate, aplicația foto este cea care își bagă singură bețe în roate și poate face ca experiența foto-video să fie foarte frustrantă uneori.

Chiar și-așa, pentru cine vrea cel mai versatil și capabil pachet foto-video, Note 20 Ultra e dispozitivul perfect.

Dincolo de toate, oricât de capabil și de bun e Note 20 Ultra, chiar și în ciuda micilor sale neajunsuri, prețul mare la care vine este probabil cel mai mare minus. Asta mai ales dacă ne uităm nu neapărat la competiție, ci chiar la celelalte dispozitive vârf de gamă pe care Samsung le-a lansat.

Telefoanele din seria Galaxy S20 sunt cel puțin la fel de bune, oferă mare parte din experiența unui Note 20 Ultra, dar vin la un preț mult mai scăzut. Iar pentru cine vrea neapărat experiența unui stylus, gama Note 10 de anul trecut este în continuare cât se poate de convingătoare.

  • Ai o întrebare legată de Samsung Galaxy Note 20 Ultra și la care nu ai găsit răspuns în review-ul nostru? Lasă-ne un comentariu mai jos și vom încerca să-ți răspundem.