​VIDEO Miliardarul Richard Branson lanseaza prima revista exclusiv pentru Apple iPad

de Constantin Barbu     HotNews.ro
Marţi, 30 noiembrie 2010, 4:53 Economie | Gadget


Coperta primului numar "Project"
Foto: iTunes Store
Richard Branson, fondatorul Virgin Group si unul dintre cei mai bogati oameni din lume, va lansa marti prima revista din lume destinata in exlcusivitate platformei Apple iPad, informeaza Mashable. Publicatia se va numi “Project” si va trata subiecte ce variaza de la design la entertainment si noi tehnologii.

Revista va costa 2,99$ pe luna, iar prima editie il are pe coperta pe Jeff Bridges, unul dintre actorii principali din filmul TRON: Legacy, care va fi lansat anul acesta. Printre articolele din numarul de debut se gaseste si un profil al primului super-car electric de la Jaguar, modelul C-X75, capabil sa atinga o viteza de 330km/h.

Revista este deja disponibila in magazinele iTunes europene, iar lansarea oficiala va avea loc pe parcursul zilei de azi, in cadrul unei conferinte de presa ce va avea loc la New York.  Vom reveni cu detalii.

Richard Branson s-a clasat anul acesta pe locul al 212-lea al topului Forbes 500 Miliardari si are o avere estimata la peste patru miliarde de dolari. Activitatile grupului Virgin variaza de la industria muzicala la turismul spatial, iar Branson este vazut drept unul dintre cei mai excentrici oameni in viata.

Lansarea “Project” drept prima publicatie destinata exclusiv iPad-ului vine dupa ce pe piata au aparut zvonuri conform carora Rupert Murdoch ar vrea sa lanseze un cotidian dedicat exclusiv platformei Apple, care ar urma sa se numeasca “The Daily”.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1506 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by