VIDEO Moara lui Assan din Bucuresti, monument istoric de importanta nationala, a fost afectata de prabusirea acoperisului si a unui perete
Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Bucuresti, pana in prezent nu au fost constatate victime.
Moara lui Assan, prima moara cu aburi din Bucuresti, este un monument istoric de importanta nationala. Incidentul de duminica a afectat una dintre cladirile din ansamblul Moara lui Assan, obiectiv arhitectural de patrimoniu. Cladirea este parasita si se afla in faza avansata de degradare, fapt ce a condus la prabusirea acoperisului, care a antrenat si caderea unui zid de circa 200 - 300 de metri patrati, dupa cum a precizat maiorul Ovidiu Pana.
Conform primelor constatari de la fata locului, un alt motiv al prabusirii ar fi putut fi reprezentat de furturile de material din cladire, care au afectat si mai mult structura de rezistenta.
La locul incidentului s-au deplasat trei autospeciale cu apa si spuma, o autospeciala de descarcerare si un echipaj de prim-ajutor de la ISU Bucuresti.
Prezenti la locul incidentului, politisti si politisti comunitari au luat masuri pentru izolarea si monitorizarea zonei, astfel incat sa nu se poata patrunde in cladirea daramata.
Situatia Morii lui Assan
Ansamblul se afla pe strada Silozului nr. 25, in spatele blocurilor de pe Soseaua Stefan cel Mare, intre Lizeanu si Bucur Obor. Moara lui Assan este distrusa sistematic de mai bine de patru ani, sub ochii autoritatilor. In ciuda faptului ca proprietarii de monumente au obligatia sa asigure paza acestora si sa le mentina in buna stare, aproape in fiecare zi oamenii strazii vin aici ca la ei acasa si fura instalatiile de metal din interiorul complexului, caramida si lemnul, ca sa le vanda.
Cladirea a fost afectata in mai 2008 de un incendiu puternic care a distrus o buna parte din complex. Despre incendiu exista suspiciunea ca a fost provocat intentionat. Desi inca din 2005 Ministerul Culturii a facut plangere penala impotriva proprietarilor, sub acuzatia ca lasa monumentul sa se distruga, Parchetul a decis neinceperea urmaririi penale in ambele cazuri. "Ministerul Culturii a sesizat in data de 22 iunie 2009 si in data de 26 iunie 2009 – inclusiv prin plangere penala – institutiile cu atributii si responsabilitati in domeniu: Inspectoratul de Stat in Constructii Bucuresti, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, Inspectoratul General al Politiei Romane – Directia de Investigatii Criminale, Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural National, Primaria Sectorului 2. ISC ne-a raspuns ca nu este o demolare conform legii, fiindca se dezafecteaza instalatiile din interior. Aceasta afirmatie nu este adevarata deoarece orice interventie pe un monument are nevoie de autorizatie. In baza raspunsului ISC, Parchetul ne-a spus ca nu poate incepe urmarirea penala, deoarece a disparut obiectul sesizarii", a declarat pentru HotNews.ro, in 2009, Irina Iamandescu, consilierul ministrului Culturi, Theodor Paleologu.
In august 2005, inspectorii Primariei Capitalei au efectuat o serie de verificari la Moara lui Assan si au constatat ca se incepuse demolarea ansamblului, motiv pentru care au sesizat, la vremea respectiva, Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 2, in vederea dispunerii inceperii urmaririi penale impotriva celor "vinovati de desfiintarea ilegala a monumentului istoric", informa in 2008 municipalitatea.
Potrivit unui comunicat al Primariei Capitalei din 2008, in urma verificarilor din 2005 s-a constatat ca ansamblul a fost proprietatea SC Solaris SA, (societate declarata falimentara la data respectiva si aflata in procedura de lichidare judiciara). Lichidatorul judiciar (SC IPCMG REFAL SA), care a preluat in administrare toate bunurile mobile si imobile ale fostului proprietar, era obligat sa asigure paza si conservarea activelor din patrimoniul SC Solaris SA, insa Adunarea Creditorilor a hotarat sa nu finanteze cheltuieli de paza si protectie cu firme specializate, "optandu-se pentru asigurarea acestor servicii cu salariati ai fostei S.C. Solaris S.A. care nu aveau nici pregatirea si nici suportul logistic necesar".
Istoria Morii lui Assan
"Moara lui Assan", prima moara cu aburi din Bucuresti, a fost construita in 1853 de negustorii George Assan si Ioan Martinovici. La vremea respectiva a fost si cea mai inalta cladire din Capitala. La scurta vreme dupa ce a fost construita, moara a devenit unul dintre punctele de atractie pentru curiosii din zona, fiind numita fie "Moara de foc de la Obor", fie "Vaporul lui Assan".
La o jumatate de secol de la infiintare, ansamblului i s-au mai adaugat cateva cladiri, iar constructiei principale i-a fost atasat un ceas despre care George Potra spunea, in volumul "Din Bucurestii de ieri", ca a fost pentru multa vreme "ceasul oficial al oamenilor din cartierul Obor-Colentina". Pana in iunie 1948, cand a aparut legea nationalizarii intreprinderilor particulare, fratii Assan au actualizat in permanenta tehnologia fabricii.
Din 1974, in fostele spatii ale morii a functionat fabrica de paine "Graul". Astazi, firmele Solaris S.A. si Graul S.A. detin fabricile Asan, a caror suprafata este de 47.000 mp.
"Vaporul lui Assan" (2009), un scurt metraj de Andra Aron si Alice Foca, despre monumentul istoric Moara lui Assan. Mai jos, Making of "Vaporul lui Assan"
Citeste si:
Citeste mai multe despre prabusire degradare
de ce?
de ce?
de ce e mine..de ce [pe altii!/??
\
domeniu autoritatile administratiei publice locale au urmatoarele atributii:...asigura, protejarea monumentelor istorice clasate, aflate în domeniul public sau privat al
municipiului, respectiv orasului sau comunei, precum si a celor abandonate sau aflate în litigiu, alocând resurse financiare în acest scop; iau masurile tehnice si administrative necesare în vederea prevenirii degradarii
monumentelor istorice;". Cred ca este suficient de clar...
Cine baga mana in foc ca degradarea si vandalizarea constructiei si instalatiilor din acest monumant s-a ''inagurat'' in mandatul doctorului Oprescu?
Inaintea doctorului a fost pe la primarie si marele bordurist Videanu dar si cel care vrea sa prosteasca acum o lume intreaga prin declararea ''necesarului de solidaritate si de unire in fata crizei'', fara insa sa participe si cei din gasca lui la ''stransul curelei si la diminuarea cheltuielior fara justificare, fara efect in combaterea crizei'' !
In definitiv, chiar sa fi vrut sa faca ceva pentru ruinele denumite pompos monument istoric, atunci cand cei de la putere taie fondurile primariei, eu cred ca Dl Oprescu procedeaza corect trecand pe locuri prioritare asigurarea serviciilor pentru populatie - caldura, transport, ajutoare pentru categoriiile din ce in ce mai mari de saraci si flamanzi-.
Ar mai fi de zis multe dar, la ce foloseste ? Indoctrinatii portocalii si cand or avea apa pana-n gat tot vor striga ''traiasca marele carmaici al corabiei adusa in pragul esuarii ''
Ori e spatiu privat si atunci statul nu are niciun drept acolo ori e parte din spatiul public si statul se implica cu reparatii si intretinere.
Sincer, multe din cladirile mentionate n-au o valoare arhitectonica foarte mare. Moara? De ce nu o hala industriala? De ce nu un spital?
Aici, e vorba de interese financiare grele si cu spate politic, cu care nu.mi imaginez ca Ministerul Culturii poate lupta. Poate, o campanie de presa agresiva pentru salvarea acestei bijuterii arhitecturale, ar fi necesara, ca si strangerea de fonduri.
Dati 10 lei pentru Moara lui Assan! - ar trebui sa existe pe toati stalpii din oras si in toata media!
Daca Moara va disparea, va deveni un "teren oarecare" si, ca atare, va fi liber la "furat"
Asta e tot.
Dar exista si exemple pozitive, cum ar fi:
- tipografia de pe sos. Stefan cel Mare salvata si integrata relativ frumos de magazinul Megaimage.
- un fost atelier service auto (o hala marisoara) de pe calea Dorobantilor a fost preluata de magazinul Billa; poti face cumparaturi, dar sa si admiri hala.
deci se poate! vina este in totalitate a primariei capitalei care de 22 de ani lasa cladirile sa moara.
Insa sunt exemple singulare! Mai mult, sunt exemple de NORMALITATE, nu ar trebui sa ne bucure excesiv de mult. Daca din 3 milioane de locuitoair ai Capitalei, vezi pe 2-3, fie si 10, care NU fura si nu omoara, asta este motiv de bucurie?
1896 !!!!!!!!!!!!!!!!!!
Este manipulat manual, este ceva fenomenal mai ales ca si functioneaza. Spitalul va fi renovat in acest an, iar Conducerea Spitalului s-a gindit sa salveze liftul si sa-l transforme in obiectiv turistic. Deci se poate!
- un bloc din centru , Bdul ferdinand, avea lift in care la parter intrai pe o usa, iar la etaje ieseai pe alta, la 90 de grade!
- erau inca in functiune lifturi vechi, cu "cusca"formata doar din plasa, nu inchise in put de beton, ca cele coontemporane
- la Politehnica, in Polizu, erau, nefunctionale dar integre, lifturi vechi, tot asa deschise, cu capacitate mare, desi cladireale aveau maxim 3 etaje ..
instructiei Dvs, nu a rasarit nimic.
Mergeti dragilor cu fizicul, cu pasul si cu privirea printre ''monumentele '' pentru care unii - dupa parera mea, obsedati de ceva depasit ca stil, utilitate si chiar stil arhitectonic -sa evaluati sincer aceste monumente!
Pentru aceste daramaturi se revolta niste babe ramase cu lornionul lipit de nasul coroiat, si care isi mai aduc aminte numai de locotenetul stamatescu de la rosiori sau husari, si care s-au reunit intr-un ONG cu titlul pompos '' salvati bucurestiiul''. Pe acesti indragostiti de bucuresti, cine doamne ii sponsorizeza?
Apropo! Zice unul din cei care iubesc toate darapanaturile ca vezi doamne,daca nu iubim zidurile daramate, nu suntem nici educati nici patrioti, nici.....nu iubim istoria.
Mergi si te uita la cate cladiri redate proprietarrilor s-a rnovat ceva. E limpede ca cel pus in posesie nu are material posibilitate sa faca ceva si asteapta ocazia sa scape de beleau ce i-a cazut pe cap, el fiind mostenitorul inventat de gasca de recuperatori si pradatori de averi ale unora care, la un moment dat, le dadu-se statului.
Acest lucru s-a intamplat peste tot in Bucuresti din cauza politicienilor de dupa revolutie care nu au retrocedat imediat cladirile proprietarilor de drept. Cladirile s-au degradat iar terenul varora suficient de mult ca sa justifice demolarea resturilor decladiri.
Macar acum , in ultimul ceas , primaria capitalei , ar trebui de urgenta sa ia hotararea care cladiri merita sa fie salvate si sa investeasca in acestea , sau care cladiri trebuie demolate deoarece au devenit un pericol public.
Caz inchis!
Cum ar fi daca hotnews s-ar implica in programe de constientizare a adevaratelor valori istorice care sunt pe punctul de distrugere ?
Acest articol ar trebui pus primul pe pagina timp de cateva luni, poate astfel se va sesiza cineva.
Ce ziceti de aceasta lege ?
Acum vreo 2 luni cand am filmat un scurt metraj pe acolo, erau niște indivizi de origine dubioasa care trageau cu funiile de o ditamai coloana de rezistenta ca sa o dea la fier vechi.
Se pare ca au reusit pana la urma sa o dea jos.