Cel mai scump oraș din lume în 2021 se află într-o țară surprinzătoare

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 22 iunie 2021, 12:45 Economie | Imobiliar


Asgabat este cel mai scump oras din lume pentru expati in 2021
Foto: Robert Preston Photography / Alamy / Profimedia Images
Un oraș din Asia Centrală este cel mai scump oraș din lume pentru expați, relatează CNN.

Raportul „Cost of Living Survey” publicat anual de către Mercer, cea mai mare companie de consultanță la nivel mondial, evaluează 209 orașe în funcție de costurile comparative de trai, printre factorii cuantificați intrând costurile cu locuința, transportul, hrana și divertismentul.

Așgabat, capitala Turkmenistanului, ocupă anul acesta prima poziție în topul celor mai scumpe orașe pentru străini, fiind un oraș atipic comparativ cu primele 10 de pe listă, majoritatea acestora fiind mari centre de afaceri ca Hong Kong, Tokyo, Zürich sau Singapore.

Anul trecut capitala turkmenă ocupa a doua poziție în clasamentul condus în 2020 de Hong Kong.

Analiștii de la Mercer pun creșterea costului de trai din Așgabat pe seama crizei financiare din Turkmenistan care a dus la o penurie de alimente și hiperinflație în ultimii ani.

Probabil cea mai mare modificare comparativ cu raportul de anul trecut este urcarea vertiginoasă a Beirutului de pe poziția 45 în 2020 pe 3 în 2021.

Raportul Mercer afirmă că această evoluție se datorează recesiunii economice din Liban care a fost agravată de pandemia de COVID-19 și explozia din portul Beirut ce a avut loc în luna august a anului trecut.

Efectele pandemiei de Covid-10


O altă evoluție interesantă ține de devalorizarea dolarului în comparație cu euro, orașele europene devenind mai scumpe decât cele din SUA. New York a ieșit din topul celor mai 10 scumpe orașe din lume în timp ce Parisul a urcat de pe poziția 50 în 2020 pe 33 în 2021.

În mod similar, aprecierea dolarului australian a dus la urcarea unor orașe ca Sydney și Melbourne în clasamentul Mercer.

În ceea ce privește cele mai ieftine orașe pentru muncitorii străini, raportul companiei de consultanță indică orașele Tbilisi din Georgia, (poziția 207), Lusaka din Zambia (poziția 208) și Bișkek din Kârgâzstan (poziția 209).

Vince Cordova, unul dintre directorii Mercer, a declarat pentru CNN Travel că clasamentul de anul acesta a fost influențat și de schimbarea modelului de afaceri pentru multe companii în contextul pandemiei de Covid-19.

Restricțiile de călătorii, adoptarea muncii de la distanță și situațiile epidemice diferite de la țară la țară au făcut unele companii să opteze pentru angajarea unor salariați remote din alte țări în detrimentul mutării sediilor sau a fabricilor, explică Cordova.

Directorul Mercer subliniază de asemenea că abordarea dură a Chinei în gestionarea pandemiei a dus la urcarea generală a orașelor chineze în clasamentul de anul acesta.

„Este singura economie majoră care a reușit să înregistreze creștere în 2020”, afirmă Cordova.

Uite cele mai scumpe 10 orașe din 2021 pentru expați:


1. Așgabat (Turkmenistan)

2. Hong Kong (China)

3. Beirut (Liban)

4. Tokyo (Japonia)

5. Zürich (Elveția)

6. Shanghai (China)

7. Singapore

8. Geneva (Elveția)

9. Beijing (China)

10. Berna (Elveția)

Pe același subiect:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















12108 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by