Potrivit indicelui calculat de imobiliare.ro, preturile cerute de proprietari pe apartamentele situate in marile orase au ramas relativ stabile si in luna aprilie, pretul mediu pe metru patrat la nivel national inregistrand o crestere nesemnificativa de 0,6%, respectiv de la 1.043, la 1.049 euro pe metru patrat. Comparativ cu aprilie 2010, pretul mediu a scazut cu 12,7%, iar fata de aprilie 2009, cu 15,2%, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

Evolutia pretului mediu solicitat de proprietari in ultimii 4 ani se poate observa in graficul alaturat, click pe imagine pentru marire.

Pe orase:

- in Bucuresti, apartamentele noi s-au scumpit in ultima luna cu 4,5%, pretul mediu ajungand la 1.390 euro/mp, cu doar 3,8% sub media din aprilie 2010. In cazul apartamentelor vechi, pretul mediu a ajuns la 1.101 euro/mp, cu 0,1% mai mare comparativ cu martie, dar cu 11,1% mai mic comparativ cu aprilie 2010.

Si datele prezentate de indeximobiliar.blogspot.com arata ca pretul mediu al unui apartament cu doua camere in Bucuresti a ramas practic stabil in jurul valorii de 56-57.000 euro in ultimele 4 luni, in timp ce pretul unui apartament cu 3 camere a variat intre 80 si 82.000 euro.

- in Timisoara, pretul mediu a ajuns la 803 euro/mp, cu 0,6% mai mare comparativ cu martie, si cu 14,8% mai mic comparativ cu aprilie 2010. Pe segmentul locuintelor noi, pretul solicitat de dezvoltatori a fost de 861 euro (-9,7% vs aprilie 2010), iar pe segmentul locuintelor vechi, pretul solicitat de proprietari a fost de 790 euro, cu 16% mai mic decat cel din aprilie 2010.

Timisoara ramane cel mai accesibil oras mare din tara, fiind singurul in care proprietarii solicita un pret mediu de sub 800 euro/mp.

- Iasi este unul dintre cele trei orase in care preturile au scazut luna trecuta, procentul de scadere fiind de 3%, insa daca pe segmentul apartamentelor vechi a avut loc o scadere de 12,2% (de la 948 euro/mp in martie, la 832 euro/mp in aprilie), pe segmentul locuintelor noi pretul a crescut cu 3,7% si a ajuns la 815 euro/mp.

- Clujul este cel mai scump oras dupa Bucuresti, proprietarii solicitand in medie 982 euro/mp, cu 0,6% mai putin decat in martie, si cu 7% mai putin decat in aprilie 2010. In acest oras, pretul locuintelor vechi este cu 7,7% mai mare decat cel al locuintelor noi (1.005 vs 933 euro/mp).

- In Constanta pretul mediu a crescut cu 1% in ultima luna si a ajuns la 950 euro, in Brasov a scazut cu 0,3% si a ajuns la 971 euro/mp, iar in Ploiesti a crescut cu 1,6% si a ajuns la 895 euro/mp.

Per total, luna aprilie a fost a sasea luna consecutiva de stagnare a preturilor “de strigare”, semn ca s-a ajuns la un nivel dincolo de care proprietarii cu greu vor fi dispusi sa vanda.

Desigur, exista o marja de negociere, insa in conditii normale, proprietarii nu lasa foarte mult din pret. Spre exemplu, in Timisoara stiu ca s-a vandut in urma cu cateva saptamani un apartament cu trei camere confort 2 cu 43.000 de euro, in scadere de la 46.000. Pretul pe mp a fost de ~900 euro, iar zona Circumvalatiunii – Gh Lazar (pentru cunoscatori).

Mai mult, Prima Casa 4, semnalele pozitive din economie si faptul ca bancile nu dau drumul la executarile silite reprezinta tot atatea motive pentru proprietari sa spere la vremuri mai bune.

Daca in lunile urmatoare, numarul tranzactiilor va creste, iar preturile vor continua sa stagneze inseamna ca pe piata imobiliara corectia se cam apropie de sfarsit, insa cel mai probabil nu va urma o crestere, ci o evolutie “in lateral”.

Comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.