”Referitor la afirmația apărută în spațiul public potrivit căreia CFR Călători nu a răspuns solicitării pentru a efectua testele pentru noua linie feroviară spre Aeroportul Henri Coandă, precizăm că aceasta este falsă. Facem precizarea că CFR Călători nu a primit o astfel de solicitare”, a spus CFR Călători, într-un comunicat. Precizarea vine după ce presa a scris că primul tren care a circulat pe linia către Aeroport a fost al unei companii private.

Trenuri CFR CalatoriFoto: Stefania Gal

Ce mai spune CFR Călători

Menționăm, de asemenea, că CFR Călători a solicitat în urmă cu câteva săptămâni trase de la compania națională de infrastructură feroviară și planul de mers pentru a realiza transportul între Gara de Nord București și Aeroportul Henri Conadă din Otopeni.

Mai mult, compania a avut întâlniri cu reprezentanții firmei care realizează construcția pentru a pune la punct detaliile privind amenajarea spațiilor ce urmează să fie ocupate de personalul CFR Călători în stația de cale ferată din Aeroportul Henri Coandă.

Având în vedere că informația total nereală a fost preluată în spațiul media, vă rugăm respectuos să preluați și poziția CFR Călători.

Apreciem că neverificarea informațiilor preluate de pe alte site-uri conduce la o dezinformare a opiniei publice și la o prejudiciere voită a imaginii și implicit a activității CFR Călători.

O chestiune sensibilă

Faptul că primul tren care a testat o astfel de linie simbolică a fost unul privat și nu unul al operatorului național a scandalizat mulți ceferiști. Unii au spus că este o rușine națională, alții că este un semn că privații dețin o forță tot mai mare. Cert este că foarte multă lume se aștepta ca primul tren care trece pe noua linie să fie unul al CFR Călători.

Linia către aeroport este una foarte așteptată, fiindcă greu se construiesc la noi linii de cale ferată și este și o legătură cu o semnificație deosebită. Situația de acum arată cât de complicate sunt interesele din domeniu și cât de multe lucruri sunt în afara logicii.

Nu știm nici acum când se va deschide pentru călători linia și nici nu e sigur că se va deschide anul acesta.