Budapesta are un plan de a crește cu 80% numărul celor care folosesc trenul în oraș. Cum arată planul gândit până în 2040
Budapest Development Centre (BFK) a anunțat concluziile unui studiu amplu care să ducă la creșterea cu 80% a numărului de pasageri ce folosesc trenul în Budapesta și în zona metropolitană.
Capitala Ungariei are ce Bucureștiul NU deține: o rețea de trenuri regio-urbane stil S-Bahn care face deplasarea mai ușoară și rapidă. Ungurii vor continua să investească în rețea pentru ca în 20 de ani, 12% dintre cei care se deplasează cu mașina în oraș, să treacă la tren.
Strategia de dezvoltare va fi supusă consultării publice și conține 60 de măsuri împărțite în două categorii: termen scurt (până în 2030) și termen lung (până în 2040).
Printre propuneri se numără ajungerea la punctul în care călătoria din centru până la aeroportul internațional să dureze 20 de minute, să fie adăugate 16 opriri în rețeaua trenurilor regio-urbane și călătoriile lungi să ajungă să fie reduse în medie cu 15 minute.
Se propun investiții în dublarea unor linii, în extinderea unor stații mari și în cumpărarea de material rulant, astfel ca numărul de trenuri regio-urbane care circulă la orele de vârf să crească de la 42, la 93, finalitatea fiind ca timpii de așteptare să scadă și trenul să devină atractiv pentru cât mai mulți.
Fără investiții, rețeaua nu va putea permite dublarea numărului de trenuri la orele de vârf, iar cea mai mare investiție este construirea unui tunel care să lege două dintre gările mari: Nyugati și Déli. Un astfel de tunel ar costa enorm și în prezent se elaborează un studiu de fezabilitate pentru a vedea cât va costa totul.
Sunt propuse și investiții pentru construirea de linii stil S-Bahn și în partea de sud a orașului și integrarea acestora apoi cu rețeaua feroviară națională.
Sunt propuse investiții în trenuri electrice noi, în parcări de tip ”park and ride” lângă unele gări și sunt înaintate și variante care să ducă la scurtarea timpului necesar pentru ca trenurile de marfă să treacă prin zona capitalei.
Sursa: International Railway Journal

INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Marian Popescu, Centrul de Integritate al Universității București, despre frauda de la Drept: „Numărul studenților e șocant / Când copiatul ca mod de a funcționa ajunge la facultate, partida e pierdută”
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Ce magarie !