​Pe cei 128 km dintre Brașov și Sighișoara trenurile circulă mai lent decât acum 90 de ani, cu viteze medii de sub 45 km/h, astfel că era mare nevoie de o reconstrucție serioasă. Lucrările se desfășoară în ritm susținut în câteva zone și s-a semnat și contractul pentru achiziționarea a patru utilaje de săpat tuneluri, scrie Asociația Pro Infrastructură. Noul traseu va fi cu 11 km mai scurt și va conține și un tunel de 5 km, însă probabil lucrările vor mai dura cel puțin 3-4 ani. Lucrările au început cu câțiva ani întârziere.

Santierul feroviar dintre Brasov si SighisoaraFoto: Asociatia Pro Infrastructura

Lucrările prevăzute sunt impresionante din toate punctele de vedere: două tuneluri noi cu lungimea de 5, respectiv 7 kilometri cu galerii duble, alte trei tuneluri cu galerii comune, un viaduct de 1700 de metri și zeci de mii de metri liniari de piloți forați, scrie Pro Infrastructura.

Ne bucurăm să vedem o mobilizare bună în mai multe puncte de pe șantier. Am fost informați că antreprenorul a semnat contractul pentru achiziția a patru TBM-uri (Tunnel Boring Machine), utilaje folosite pentru execuția tunelurilor lungi, asemănătoare "cârtițelor" de la metrou.

Ele vor săpa tunelurile cu o viteză de 15 metri/zi. La portalul în care vor fi aduse TBM-urile pentru tunelul Homorod vor începe lucrările de foraje în cursul acestei luni, urmând ca în prima parte a lui 2022 să fie lansate TBM-urile. La portalul de unde vor fi lansate celelalte două, pentru tunelul Ormeniș (cel de ~7 kilometri), este extrem de important să fie rezolvate veșnicele blocaje birocratice.

Sperăm că toți responsabilii din aparatul administrativ vor rezolva cu celeritate birocrația ca să evităm întârzierile (semnificative)!

Despre linia Brașov - Sighișoara

Pe Brașov - Sighișoara lucrările au început acum un an și câteva luni și vor mai dura câțiva ani. În 2022 cel mai rapid tren va face 3 ore și 5 minute pe 128 km, iar trenurile care vor opri în 2 -3 gări fac cu 7 -15 minute mai mult. Timpii au crescut cu mai mult de o oră față de anii 2000.

Pentru porțiuni extrem de scurte vitezele se vor apropia de 100 km, dar în cea mai mare parte a călătoriei viteza va fi pe la 40 km/h și trenurile Regio pot face 4 ore.

Traseul dintre Brașov și Sighișoara, neschimbat de 145 de ani, este sinuos și sunt multe curbe ce fac ca viteza să fie redusă. În plus, fiindcă nu s-au alocat bani de investiții în ultimul deceniu, trenurile merg tot mai încet. Reabilitarea va scurta traseul cu 17 km și va adăuga și câteva tunele noi.

Brașov - Sighișoara, 128 km, cât făcea cel mai rapid tren de-a lungul timpului

1929: 2 ore și 28 minute

1970: o oră și 37 minute

1989: o oră și 36 minute

1998: o oră și 35 minute

2005: o oră și 43 minute

2010: o oră și 53 de minute

2014: 2 ore și 24 minute

2021: 2 ore și 57 minute

2022: 3 ore și 5 minute

Putem spera că în câțiva ani cel mai rapid tren să facă 70 - 80 de minute

Cea mai complicată secțiune, dar și cea mai costisitoare, este cea dintre Apața și Cața, costurile pentru 28 km urmând să fie de peste 600 milioane euro din cauză că traseul va fi modificat puternic. Astfel, acum sunt 43 de km între cele două localități din cauza traseului sinuos, iar după modernizare linia va avea doar 28 km.

Mai exact, secțiunea presupune un traseu nou pentru linia de cale ferată din Ardeal, eliminând o buclă pe care vechea cale ferată o face în zona Apața - Ormeniș - Augustin - Racoș. Astfel, după stația Apața, traseul căii ferate "cotește" spre vest prin tunelul Ormeniș, evitând bucla care trecea pe lângă localitatea Augustin. Noul traseu, imediat după stația Racoș, nu va mai face un "ocol" pe la Rupea, ci va merge drept, prin tunelul Homorod.

Proiectul prevede realizarea a trei tuneluri, două dintre ele având o lungime considerabilă:

- Tunel Homorod - 5 km

- Tunel Mureni - 700 metri