Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunile Poieni - Aleșd (lotul 3) și Aleșd - Frontieră (lotul 4), aferente obiectivului “Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihorˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Lucrari feroviareFoto: CFR Infrastructura

Lotul Episcopia Bihor - Oradea - Aleșd are 40 km și trenurile IR îl parcurg în prezent cu o viteză medie de 67 km/h, iar cele Regio, cu 47 km/h.

Între Aleșd și Poieni sunt 53 km, iar cele mai rapide trenuri parcurg tronsonul cu o medie de 61-62 km/h, iar cele care opresc peste tot cu 33-38 km/h.

Ce spune CFR SA

Valoarea financiară totală estimată a contractelor este de 4.587.535.132,73 RON, fără TVA, din care 2.168.599.348,22 RON, fără TVA, pentru lotul 3 Poieni - Aleșd, respectiv 2.418.935.784,51 RON, fără TVA, pentru lotul 4 Aleșd - Frontieră, sursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta 4 - Transport sustenabil - Reforma 1.5 - Dezvoltarea infrastructurii feroviare și managementul traficului feroviar.

Durata de implementare este de 102 luni pentru fiecare contract, astfel: 6 luni pentru proiectare, 36 luni pentru execuția lucrărilor, iar perioada de garanție a obiectivului este de minimum 60 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 21.02.2022, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00.

Obiectivul general al celor 2 contracte de prestări servicii este electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor - Frontieră (166,2 km) pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate, precum și îndeplinirea următoarelor obiectivelor specifice:

►creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 120 km/h și 160 km/h pe întregul tronson;

►modernizarea stațiilor (inclusiv haltele de mișcare);

►modernizarea clădirilor stațiilor de călători, inclusiv construirea de pasarele şi/sau tuneluri pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;

►modernizare poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor;

►facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;

►montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;

►construcția drumurilor de întreținere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);

►modernizarea instalațiilor de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului;

►maximizarea capacității de tranzit;

►asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare;

►instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);

►modernizarea echipamentului de telecomunicații.

Pentru primele două secțiuni, și anume Cluj Napoca - Aghireș (lotul 1) și Aghireș - Poieni (lotul 2), a căror valoarea financiară totală estimată este de 2.978.055.955,73 RON, fără TVA, deschiderea ofertelor are loc pe data de 14.02.2022.