CFR SA informează că pe 6 iunie încep lucrările de reparații la linia de cale ferată Galați Largă Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri (linie cu ecartament larg, în lungime de 3,58 km) și a liniei cu ecartament normal Galați Mărfuri - Port Docuri - Siloz (1,16 km). Aceste linii de cale ferată vor permite transportul mărfurilor spre şi dinspre Ucraina, via Republica Moldova, prin portul Galaţi.

O nava in portul GalatiFoto: Daniel Caluian, Dreamstime.com

Portul Galați va deveni, alături de portul Constanţa, unul dintre punctele cheie din regiune pentru transportul de mărfuri şi materii prime. Linia cu ecartament sovietic face legătura cu Giurgiuleşti (Republica Moldova).

Ce spune CFR SA

Lucrările de reparații necesare redeschiderii liniei, în lungime totală de 4,7 km vor fi executate de SRCF Galați, în regie proprie.

Această măsură a fost luată, după ce nici la procedura de "negociere directă", desfășurată vineri, 3 iunie, niciunul dintre cei 3 agenți economici, care au depus oferte, nu a fost desemnat câștigător.

Menționăm faptul că la procedura “negociere directă”, organizată astăzi, 3 iunie, la sediul Sucursalei Regională CF Galați, au depus oferte următorii operatori economici:

• Asocierea Tancrad - Artcons Galati

• Euroconstruct Constanța

• Antrepriza Construcții CF București

La finalul procedurii, comisia de evaluare nu a desemnat niciun câștigător, deoarece documentația prezentată de Asociere nu îndeplinea condițiile necesare, iar celelalte două societăți au prezentat oferte financiare mai mari decât valoare estimată a lucrărilor.

Luni, 6 iunie, personalul de specialitate al SRCF Galați, va începe lucrările de reparații la linia Galați Largă Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri (linie cu ecartament larg, în lungime de 3,58 km) și a liniei cu ecartament normal Galați Mărfuri - Port Docuri - Siloz (1,16 km).

Lucrările au termen de execuție de 60 de zile.

Prin programul de lucrări, necesare redeschiderii acestei linii, se va acționa pentru:

  • înlocuirea traverselor necorespunzătoare, inclusiv pe aparatele de cale
  • înlocuirea materialului mărunt de prindere
  • completarea prismei cu piatra spartă
  • îndepărtarea vegetației pentru asigurarea vizibilității și a gabaritului.

Obiectivul prioritar al acestor lucrări este redeschiderea liniei Galați Largă Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri (3,58 km) și a liniei Galați Mărfuri - Port Docuri - Siloz (1,16 km), implicit relaurea circulației trenurilor de marfă, pentru asigurarea transportului de cereale la granița cu CFM (Republica Moldova).

Sursa: Dreamstime.com