​De luni nu vor mai exista trenuri directe între Cluj și Oradea pentru cel puțin doi ani, fiindcă se vor executa ample lucrări de modernizare și electrificare. Pe unele rute vor fi introduse „autobuze de înlocuire” care vor fi asigurate de operatorii de transport feroviar de călători și vor circula conform orarului stabilit de aceștia. Între Cluj și Oradea vor fi șase autobuze pe sens, pe zi.

Tren de calatoriFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Ce spune CFR SA

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că în perioada 08.01.2024 – 08.01.2026, circulația feroviară va fi închisă pe relația Aghireș – Poieni, pentru execuția lucrărilor de “Electrificare si reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor” – Lot 2 Aghireș – Poieni.

Menționăm faptul că, în perioada închiderii circulației feroviare pe relația Aghireș – Poieni pentru execuția lucrărilor de electrificare și reabilitare, trenurile de călători vor putea circula pe relațiile Cluj Napoca – Aghireș si retur și Poieni – Oradea – Frontieră și retur, în conformitate cu Mersul Trenurilor aflat în vigoare la data prezentei.

În vederea asigurării continuității serviciilor publice de transport călători în zona în care proiectul de reabilitare si electrificare a liniei de cale ferată presupune închiderea totala a liniei, CNCF CFR SA acordă sprijinul necesar Autorității pentru Reformă Feroviară, care în baza noilor prevederi legale, adoptate de către Guvernul României prin Ordonanța de Urgență nr. 131/2023, organizează împreună cu operatorii de transport feroviar de călători (OTF), serviciile cu autocare/autobuze de înlocuire a trenurilor de călători pe perioada realizării lucrărilor la infrastructura feroviară.

Autobuzele/autocarele de înlocuire a trenurilor de călători vor fi asigurate de operatorii de transport feroviar de călători (OTF) și vor circula conform orarului stabilit de aceștia, pe următoarele distanțe:

a) Aghireș – Huedin - 8 autobuze, Huedin – Aghireș - 7 autobuze, care asigură continuitatea cu trenurile care circulă pe distanța Cluj Napoca – Aghireș și retur, cu transbordarea călătorilor în stația Aghireș;

b) Aghireș – Stana – 2 autobuze (un autobuz pe sens), care asigură continuitatea cu trenurile care circulă pe distanța Cluj Napoca – Aghireș și retur, cu transbordarea călătorilor în stația Aghireș;

c) Cluj Napoca – Huedin și retur – 2 autobuze (un autobuz pe sens);

d) Cluj Napoca – Oradea și retur – 12 autobuze (6 autobuze pe sens).

Menționăm faptul că, autobuzele/autocarele de înlocuire vor avea număr de identificare identic cu numărul de tren, în cazul în care se asigură continuitatea serviciului de transport, iar în celelalte cazuri vor avea alt număr.

Ce spune Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, începând cu data de 08 ianuarie 2024, continuitatea serviciilor publice pe toată zona cuprinsă între Cluj-Napoca și Oradea va fi asigurată prin introducerea serviciilor de autocare sau autobuze de înlocuire tren de călători.

Programele de transport al autocarelor, respectiv, autobuzelor de înlocuire tren ale operatorilor de transport feroviar de călători Interregional Călători și Transferoviar Călători sunt cuprinse in documentele anexate.

În ce privește operatorul de transport feroviar de călători, cu capital de stat, CFR Călători, precizăm că acesta va institui serviciile de înlocuire tren în termenul cel mai scurt, în condițiile finalizării procedurilor de achiziții publice ale acestor servicii.

Totodată, reamintim că titlurile de călătorie feroviare rămân valabile, indiferent dacă călătoria începe, în mod tradițional, pe calea ferată și se continuă cu un astfel de serviciu de înlocuire sau începe, în noile condiții legale, cu serviciul de înlocuire și se continuă pe calea ferată.

De asemenea, menționăm faptul că, autobuzele și autocarele de înlocuire tren vor permite reintroducerea unor servicii publice de transport oferite în cadrul mersului de tren 2022/2023, care au fost suspendate în condițiile capacității de transport pe timpul lucrărilor de modernizare a infrastructurii, iar biletele vor putea fi achiziționate și prin canalele de vânzări ale operatorilor de transport feroviar, inclusiv din zonele fără trafic pe perioada lucrărilor.