​Anuntul Facebook legat de majorarea cu 25% a numarului de actiuni ce vor fi oferite la vanzare pe bursa incepand cu 18 mai a starnit noi controverse in piata, opiniile fiind cat se poate de diferite. Presa americana, britanica si franceza citeaza diversi analisti care averizeaza ca avem o "bula" in devenire si ca dezastrul dotcom-urilor se poate repeta. Altii, din contra, spun ca Facebook este o investitie extraordinar de buna.

Facebook a indicat miercuri intr-un nou document bursier ca va oferi pe piata mai mult de 421 de milioane de actiuni, cu posibilitatea ca numarul total de titluri de valoare sa depaseasca 484 milioane, in cazul unei cereri puternice din partea investitorilor. Numarul initial de actiuni oferite era de 337 milioane.

Asta inseamna ca din IPO ar putea fi stransa o suma record de 16 miliarde dolari, mult peste cele mai optimiste asteptari. Initial, Facebook era evaluata la maxim 95 miliarde dolari, insa cu noile cifre se trece de 104 miliarde dolari.

Analisti citati de The Guardian avertizeaza ca deja se exagereaza si ca pare sa se repete un epsiod din bula dotcom-urilor. Ei mai adauga ca listarea Facebook a devenit mai mult un spectacol mediatic, decat o miscare de business, bine gandita.

E de asteptat ca pretul unei actiuni sa treaca de 40 de dolari, peste tintele initiale de 34 - 38 dolari - dar, noteaza The New York Tines, Facebook trebuie sa treaca testul timpului, mai exact pretul actiunilor sa nu scada din primele zile, dar nici sa se prabuseasca in urmatoarele luni.

Pe de alta parte, The Telegraph scrie ca un IPO reusit va incuraja si alte companii din tehnologie sa se listeze si va avea un efect pozitiv asupra intregii industrii IT. Partea proasta este ca daca IPO-ul nu este un succes, semnalul trimis in industrie va fi extrem de negativ.

Cert este ca abunda opiniile caracterizate prin incantare si optimism iar spre exemplu, AFP scrie un material in care descrie Facebook ca fiind o "locomotiva a economiei" si citeaza studii care au estimat ca reteaua sociala a ajutat la crearea a peste 100.000 de noi locuri de munca in SUA si are un impact urias si asupra economiei UE, impact echivalent cu multe miliarde de euro.