Integratorul de solutii software GECAD NET va incheia anul 2012 cu afaceri de 3,5 milioane euro si estimeaza o crestere de 15% pentru anul viitor, au spus reprezentanmtii companiei la eveninentul de lansare a unei solutii de cloud privat pentru IMM-uri. Compania, care obtine in prezent 40% din cifra de afaceri din solutiile Microsoft, se va baza tot mai mult pe solutii de cloud computing, pe cele de virtualizare si pe cele de soft de business.

Gecad Net s-a infiintat in 1992, anul trecut a avut o cifra de afaceri de 3,1 milioane euro, iar anul in curs va fi incheiat cu 3,5 milioane euro. Numarul de angajati este de 25 si va creste cu cinci - sase persoane la anul cand compania va da tot mai mare atentie solutiilor de virtualizare si mai ales celor de "cloud privat".

Pentru 2013, cand tinta este o cifra de afaceri de 4 milioane euro, obiectivul este ca 10-12% din aceasta suma sa vina din solutiile de cloud computing, atat din cele publice, cat si din cele private.

Compania si-a anuntat joi intrarea pe piata solutiilor personalizate de cloud computing si virtualizare prin sistemul de cloud privat SystemV lansat acum. Compania spune ca acesta este primul produs de private cloud ¬la cheie¬ pentru IMM-uri dezvoltat de o companie romaneasca.

¬In acest an, cererea pentru solutii cloud a crescut cu 120% fata de anul trecut. Am remarcat ca exista un segment apreciabil de companii care nu sunt pregatite sa isi mute informatiile in cloud public dar, in acelasi timp, doresc sa beneficieze de avantajele tehnologiilor de virtualizare¬, spune Serban Prejoianu, CEO al companiei.

Solutia este disponibila in trei editii comerciale:

Standard: 1 server fizic + Windows Server 2012 + Hyper-V + Microsoft System Center 2012 (pentru companii cu pana la 50 de utilizatori sau companii care pot tolera downtime de cateva ore in caz de pana hardware.

Advanced: 2 servere fizice + Windows Server 2012 + Hyper-V + Microsoft System Center 2012 (pentru companii cu pana la 250 de utilizatori sau care pot tolera downtime de cateva minute in caz de pana hardware).

Data Center: 3 servere fizice + Windows Server 2012 + Hyper-V + Microsoft System Center 2012 (pentru companii care nu pot tolera downtime in caz de pana hardware).