Julian King va rămâne în istorie ca ultimul comisar european din Marea Britanie și ultimele sale luni de mandat sunt tensionate nu doar din cauza Brexit-ului complicat, ci și din cauza amenințărilor de securitate care ar putea apărea. Comisarul King încearcă să convingă marile companii de tehnologie să lupte împotriva dezinformării online și avertizează că alegerile europarlamentare ar putea fi influențate de forțe care vor să creeze neînțelegeri și temeri. În interviul pentru HotNews.ro, comisarul a explicat ce vrea de la marile companii tech, cum ar trebui să privim Rusia și de ce nu va cere nimănui să constituie un ”Minister al Adevărului”.

Julian KingFoto: Comisia Europeana

Ideile pe scurt:

  • Despre modul în care companiile IT combat dezinformarea: Primul raport arată că facem progrese în unele domenii, dar în altele lucrurile nu se mișcă destul de repede, dacă ținem seama că nu mai este mult timp până la europarlamentarele din mai.
  • Credem că o minimă transparență ar trebui să se aplice și online și nu vrem să fim un fel de poliție a discursului în online și nici nu cerem nimănui să fie un ”Minister al Adevărului”. Nu vrem așa ceva, dar se poate face mai mult în domeniul transparenței.
  • Despre riscurile imixtiunilor în alegerile europerlamentare: Pot fi încercări de a semăna discordie între diverse comunități din societate sau de a stârni frica în legătură cu migrația. Sunt multe moduri în care poți influența dezbaterea politică.
  • Despre cum vor fi mecanismele europene de luptă anti cyber-crime după Brexit: Dacă și când Marea Britanie va părăsi UE, nu va mai fi un stat membru, iar colaborarea nu va putea fi la fel ca acum, dar sper că se vor găsi modalități de a rămâne cât mai apropiați. Nu știm încă exact ce va fi.
  • Despre pericolul ca Rusia să încerce noi ingerințe online: Rusia nu este singura sursă a acestor activități de dezinformare, însă este remarcabil de deschisă când este vorba de faptul că desfășoară activități.

Interviul complet

Vlad Barză: Comisia Europeană a cerut companiilor de tehnologie să-și intensifice eforturile pentru a combate dezinformarea și fenomenul fake news, s-a semnat și un cod de bune practici împotriva dezinformării. Ați prezentat și un prim raport cu ce au realizat companiile și Facebook a fost cea mai criticată, chiar dacă i s-au adus și laude. Sunteți mulțumit sau nemulțumit de acțiunile companiilor?

Julian King: Suntem mulțumiți de faptul că acestea colaborează pe chestiune și este o premieră internațională faptul că marile companii social media lucrează cu autoritățile pentru a identifica obiective comune și a publica date măsurabile în lupta cu dezinformarea. Le susținem și suntem mulțumiți că ne vor comunica și date legate de tarnsparență.

Nu vreau să fiu critic față de aceste companii social media, dar au intrat în acest program, au respectat unele obiective, dar vom monitoriza cum se vor descurca în respectarea tuturor obiectivelor. Primul raport arată că facem progrese în unele direcții, dar în altele lucrurile nu se mișcă destul de repede, dacă ținem seama că nu mai este mult timp până la europarlamentarele din mai.

Vlad Barză: Le cereți mai ales transparență la publicitatea politică...

Julian King: Sunt lucruri la acel capitol, dar am vrea să vedem mai multe schimbări. De exemplu au luat măsuri în ceea ce privește combaterea conturilor false, Facebook a eliminat conturi false noi, dar nu au dezactivat stocul existent de conturi false și despre asta vorbim cu ei, am vrea progrese mai rapide pentru conturile existente, la fel cum s-a făcut cu conturile noi.

M-ați întrebat și despre trasparență. Ei bine, companiile au propriul mod de a evalua progresele, iar acest lucru este binevenit, dar vrem ca ele să fie deschise la evaluări independete, capitol la care mai este mult de făcut.

Vlad Barză: Companiile tech spun: 1) Milioane de oameni postează simultan lucruri, cantitatea de informații este uluitoare. 2) Trebuie să existe un echilibru și să li se dea tuturor dreptul să-și spună părerea. Cum vedeți aceste chestiuni?

Julian King: Admitem că este o provocare pentru ele și că volumul de materiale este uriaș și de aceea lucrăm pe aceste probleme cu marile companii social media. Ele sunt specialiste în a-și gestiona site-urile și de aceea lucrăm cu ele și vrem să se facă progrese. La chestiunea libertății de exprimare am fost cât se poate de clari cu ce vrem și cu ce nu vrem. La capitolul dezinformare, în dezbaterea politică nu cerem nimănui să judece dacă ceva este adevărat sau fals or bun sau rău. Spunem însă că putem face mai mult pentru a clarifica de unde vin diversele materiale, practic să există mai multă transparență, să știm cine plătește, de unde vin informațiile. Apoi este vorba și de elemente de context: oamenii trebuie să știe dacă este o postare a unui om sau una automată, trebuie să aibă acces la aceste lucruri pentru a putea să-și formeze o părere avizată când citesc o postare. Când cumperi un ziar știi câte ceva despre el, de unde vine, cine îl deține și, dacă vrei să aflii mai mnulte, ai unde să cauți. Credem că o minimă transparență ar trebui să se aplice și online și nu vrem să fim un fel de poliție a discursului în online și nici nu cerem nimănui să fie un ”Minister al Adevărului”. Nu vrem așa ceva, dar se poate face mai mult în domeniul transparenței.

Vlad Barză: Mulți ani, până foarte de curând, aceste companii au spus că sunt companii tech, nu media...

Julian King: Este o dezbatere extinsă despre structura business-urilor acestor companii. Noi ne concentrăm pe provocarea presantă legată de faptul că alegerile europarlamentare se apropie cu repeziciune și vrem să îmbunătățim transparența legată de activitățile poltice online și de dezbaterile politice, pentru a le pune piedică celor ce încurajează dezinformările.

Vlad Barză: Aceste rapoarte sunt doar începutul și abia spre final de an veți avea o imagine mai clară asupra schimbărilor făcute de companii. Credeți că se va ajunge să forțați companiile tech să facă modificări doar sub amenințarea unor amenzi sau considerați că vor coopera până la final?

Julian King: Vom publica rapoarte în fiecare lună până la alegerile europene și vom raporta activitatea până în toamnă, când se împlinește un an de când a început totul. Am spus mereu că vrem să lucrăm împreună cu platformele social media, dar dacă nu este posibil să avem progresul promis de către companiile care au semnat documentul, ne rezervăm dreptul de a găsi și alte căi de a face acest lucru. În alte domenii am propus cadre de reglementare și nu excludem posibilitatea de a face asta și în cazul de față, dar mai întâi vrem să facem progrese cât mai rapid, iar pentru asta companiile trebuie să facă ce au promis și va fi grozav dacă vor respecta promisiunea.

Vlad Barză: Ați vorbit des despre alegerile europarlamentare din luna mai și despre riscul ca unii să încerce să le influențeze prin tehnici de dezinformare. Care sunt mai exact aceste riscuri? Ar putea oamenii să fie convinși să nu voteze sau să fie îndemnați să voteze cu forțe radicale? Care sunt cele mai mari pericole ale interferențelor?

Julian King: Acum nu am vreo dovadă că cineva ar vrea să intervină în aceste alegeri, nu suntem agenție de securitate, după cum știți, ascultăm ce ne spun statele membre. Însă, dacă ne uităm ce s-a întâmplat la alegerile recente, unde au fost tentative de influențare, și mai ales ne gândim că europarlamentarele au loc în 27 de țări și în mai multe zile, se poate spune că alegerile reorezintă o potențială țintă. (algerile se vor ține între 23 și 26 mai n. a.)

Este posibil, unii ar spune chiar foarte posibil, să existe un amestec și vrem să facem totul ca să ne păzim împotriva acestor posibile interferențe. Nu putem garanta că nu vor fi tentative deloc, dar putem să împiedicăm cât mai multe intervenții și colaborarea cu rețelele sociale este parte a strategiei, dar la fel și colaborarea cu statele membre, cu Parlamentul European și cu partidele politice.

Vlad Barză; Puteți detalia ce fel de intervenții ar putea fi și cine ar avea de câștigat?. De exemplu la alegerile SUA intervențiile au fost pro-Trump, la referendumul din UK au fost pro-Brexit, dar la europarlamentare sunt multe partide și nu este chiar clar cine ar avea de câștigat

Julian King: Pot fi mai multe tipuri de imixtiuni, sau tentative. Nu trebuie să fie în favoarea unui anumit partid sau politician. Pot fi încercări de a semăna discordie în diverse comunități din societate sau de a stârni frica în legătură cu migrația. Sunt multe moduri în care poți influența dezbaterea politică, susținând, sau nu, o tabără sau alta.

Vlad Barza: Credeți că au rețelele sociale puterea de a-i determina pe oameni să se răzgândească să nu voteze, spre exemple

Julian King: Nu vreau să par pesimist și chiar cred că putem crește gradul de transparență, astfel încât cetățenii europeni să știe mai multe despre proveniența informațiilor pe care le citesc. Cred că facem progrese, iar faptul că alegerile europene se apropie, ne dă un motiv în plus să accelerăm lucrurile

Vlad Barză: În UE s-au creat mecanisme utile de luptă împotriva criminalității informatice. Credeți că ieșirea Marii Britanii le va slăbi în vreun fel? Mai ales că UK are servicii bune de informații...

Julian King: Am stabilit strategii pentru lupta cu dezinformările și lucrăm și vom lucra pentru a împiedica atacurile cibernetice clasice și pentru a ne crește rezistența împotriva lor, fie că au motive economice, fie de alt tip. A fost adoptat și Cybersecurity Act, construim și agenția europeană în domeniu și propunem și un program de certificare pentru a crește standardele de cybersecurity și toate sunt foarte importante. Și este esențial să facem totul împreună, fiindcă este mai bine ca aceste măsuri să fie armonizate și să construim pe experiența diverselor state, unele dintre ele stând extrem de bine pe probleme de cybersecurity.

Aveți dreptate când spuneți că Marea Britanie este în grupul țărilor care stau foarte bine iar eu sper, indiferent de ce se întâmplă în legptură cu Brexit-ul, că vom putea avea o relație și pe viiutor între UE 27 și UK și sper să existe o colaborare cât mai strânsă. (...) Dacă și când Marea Britanie va părăsi UE, nu va mai fi un stat membru, iar colaborarea nu va putea fi la fel ca acum, dar sper că se vor găsi modalități de a rămâne cât mai apropiați. Nu știm încă exact ce va fi.

Vlad Barză: Într-un interviu de la final de 2018 vorbeați despre intensa campanie de dezinformare dusă de Rusia cu un an înainte de capturarea celor trei nave ucrainene. Ce credeți că ar mai putea face Rusia în regiune? Ar trebui să ne temem?

Julian King: Nu fac pronosticuri, nici nu vă ascund informații, dar trebuie să ne uităm la ce s-a întâmplat în trecut și Rusia nu este singura sursă a acestor activități de dezinformare, însă Rusia este remarcabil de deschisă (notably open, exprimarea originală în engleză n. a.) când este vorba de faptul că desfășoară activități.

Vlad Barză: Adică este mândră de acțiunile sale...

Julian King: Acestea sunt cuvintele dumneavoastră. Eu am spus ”remarcabil de deschisă” Cred că trebuie să-i luăm în serios pe ruși și, deși nu sunt singurii care desfășoara astfel de activități, trebuie să fim conștienți de trecutul lor și să facem progrese cu agenda de cybersecurity. Avem și un grup care să schițeze atacuri de dezinformare coordonate de grupuri pro-Kremlin, în toată lumea, dar mai ales în această zonă și ei au văzut mii de exemple de articole publicate în multe țări. Dacă ținem cont de asta este clar că trebuie să fim mereu pe fază.

Vlad Barză: În România vor fi alegeri prezidențiale la final de an. Ar trebui să ne temem de atacuri de dezinfomrare online, ar trebui să luăm măsuri speciale de apărare?

Julian King: Nu voi face comentarii pentru cazuri specifice. Cele pe care le-am spus se aplică pentru diverse cazuri și totul este inclus în pașii pe care i-am enunțat. Nu sunt acestea singurele alegeri din Europa, sunt alegeri în mai multe țări.

Vlad Barză: Chiar credeți că veți fi ultimul comisar european din Marea Britanie?

Julian King: Ei bine, de când am preluat postul m-am așteptat să fiu ultimul comisar european britanic și să părăsesc postul când Marea Britanie iese din UE. Însă asta înseamnă că lucrez zi de zi pe subiectele discutate, până în ultima zi,

Vlad Barză: Îmi dau seama că nu veți critica propriul guvern, dar situația din UK este incredibilă, este tulbure.. Cum o priviți, cum priviți acest proces extrem de complicat...?

Julian King: Vă răspund cu plăcere la orice vreți pe subiecte care încep cu litera C (cybersecurity n. a), dar nu și cu B (Brexit n. a.)