Care sunt amenințările responsabile de atacurile cibernetice recente asupra unor spitale din România

de Vlad Barza     HotNews.ro
Vineri, 21 iunie 2019, 20:30 Economie | IT


securitate cibernetica
Foto: Pixabay
​În urma unei investigații derulate de specialiști în securitate cibernetică din cadrul Bitdefender, Cyberint și CERT-RO s-a constatat că amenințările responsabile de atacurile cibernetice recente asupra unor spitale din România sunt Maoloa și Phobos.

Despre Maoloa


Maoloa este o familie de malware relativ nouă în peisajul amenințărilor informatice. Apărut în februarie 2019, Maoloa e inspirat dintr-o familie de ransomware numită GlobeImposter, cu care împărtășește numeroase caracteristici comune.

Maoloa se răspândește prin e-mailuri cu fișiere atașate infectate, precum și prin accesarea de către hackeri a instanțelor neprotejate de Remote Desktop Protocol (un serviciu de asistență de la distanță). Odată pornită infecția, Maoloa criptează fișiere create cu suita Office, OpenOffice, documente PDF, fișiere text, baze de date și fișiere multimedia.

Despre Phobos

Ransomware-ul Phobos e una dintre multele variante ale prolificei familii Crysys. Phobos se răspândește cu precădere prin infecții manuale pe care hackerii le inițiază după pătrunderea în organizație prin instanțe expuse ale Remote Desktop Protocol. După criptarea documentelor, victimei i se solicită să trimită un mesaj la o adresă de e-mail anonimă pentru stabilirea prețului de decriptare, preț care variază în funcție de profilul companiei și cifra de afaceri estimată.

Bitdefender, Cyberint și CERT-RO, precum și instituțiile cu competențe în domeniul securității cibernetice, sfătuiesc utilizatorii infectați să nu plătească atacatorilor taxele de decriptare solicitate, ci să creeze copii ale datelor compromise și să se adreseze organelor de poliție.

Odată ce plătesc recompensa, victimele nu au nicio garanție că infractorii își vor onora promisiunea și le vor reda accesul la date și, în plus, ar putea fi țintite din nou de aceeași grupare, întrucât au deja un istoric de bun platnici. Nu în ultimul rând, încasările îi vor ajuta pe atacatori să dezvolte amenințări informatice din ce în ce mai sofisticate, ceea ce va duce pe termen lung la și mai multe victime infectate.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1618 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Bine, bine, dar IT-iștii angajați la stat să aibă (Vineri, 21 iunie 2019, 20:46)

    prec [utilizator]

    grijă de sistemele informatice ale spitalelor ce fac, ce păzesc? Sau așteaptă doar să vină zilele libere și voucherele de vacanță?
    • 0 (0 voturi)    
      In IT, (Vineri, 21 iunie 2019, 22:16)

      Mironescu Valeriu [anonim] i-a raspuns lui prec

      ca si in alte domenii, sunt oameni si oameni. Pe de alta parte IT-ul este un domeniu vast, asemanator medicinei. Nu poti fii medic si de cap si de picioare, trebuie sa ai o specializare. La fel si in IT: unii sunt retelisti, altii programatori, iar altii se ocupa cu protectia sistemelor informatice. Spitalele nu-si permit sa tina (sa plateasca) astfel de specialisti-sa ne gandim de cati ar fi nevoie pentru fiecare spital.
      Aceste atacuri sunt de resortul unor fime sau organisme specializate, cu care, eventual, se pot face contracte.
      • +1 (1 vot)    
        pai asta e si ideea...contractele (Vineri, 21 iunie 2019, 23:21)

        Je__ [utilizator] i-a raspuns lui Mironescu Valeriu

        de asta se fac valuri in presa

        Niste baieti vor si ei niste contracte sa vanda un antivirus, sa instaleze o retea, etc si de aici articole cu hackerii de serviciu, fie rusi, fie chinezi sau nord coreeni

        acum nu zic ca ministerul sanatatii nu ar trebui sa aiba licente de anitvirus, firewall, echipa dedicata de IT care sa mearga la fiecare spital sa le construiasca retea interna securizata, cu nivele de access, si iesire securizata in exterior....dar astea nu se fac sub presiunea hai repede sa justificam o achizitie rapida


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by