Se estimează că dacă numărul conturilor de pe social media ar rămâne la nivelul atins astăzi, în mai puţin de 50 de ani, vor fi mai multe profilurile celor morţi decât ale celor vii. Mai mult, un studiu al Oxford Internet Institute arată că până la finele secolului, circa 4,9 miliarde dintre utilizatorii celor mai mari reţele de socializare vor fi decedaţi. Iată cum pot fi gestionate principalele conturi din online, post-mortem.

Retele de socializareFoto: Pexels

Am verificat termenii şi condiţiile mai multor site-uri de socializare, precum Facebook, Instagram, Twitter, sau al conturilor de Google (de care aparţine şi YouTube sau Gmail) pentru a vedea cum poţi să te asiguri că toate profilurile tale vor fi gestionate aşa cum îţi doreşti, după moarte.

Dacă utilizatorii nu desemnează pe cineva care să se ocupe de conturile lor în caz de deces şi dacă familia şi apropiaţii nu îşi asumă acest lucru şi nu iau măsuri, profilurile şi conturile rămân active, şi mai mult, pot fi sparte de hackeri, care pot folosi datele şi identitatea celor care le-au deţinut la un moment dat.

Facebook: Contul poate fi şters sau transformat într-o pagină memorială

Pe pagina “centrului de ajutor” a Facebook sunt expuşi toţi paşii pe care trebuie să îi urmeze un utilizator care îşi doreşte ca în caz de deces profilul său să fie şters sau transformat într-o pagină memorială. Acest lucru este posibil doar dacă desemnezi un responsabil care să facă asta, sau poate fi şters dacă familia sau apropiaţii trimit o solicitare către Facebook şi demonstrează apoi prin documente (certificat de deces) că persoana persoana care deţine profilul este decedată.

Iată câteva detalii despre toate aceste proceduri, aşa cum sunt ele descrise de Facebook:

“Poți fie să desemnezi un contact de moștenire care să aibă grijă de contul memorial, fie să ți se șteargă definitiv contul de pe Facebook. Dacă nu vrei să-ți fie contul șters definitiv, acesta va fi transformat în cont memorial dacă celor de la Facebook li s-a adus la cunoștință decesul titularului de cont.

Conturile memoriale sunt un spațiu în care prietenii și familia se pot întruni pentru a împărtăși amintiri despre persoanele care au decedat. Conturile memoriale au următoarele caracteristici esențiale:

  • cuvintele In memoriam vor apărea lângă numele persoanei în profil;
  • în funcție de setările de confidențialitate ale contului, prietenii pot distribui amintiri în cronologia memorială;
  • conținutul pe care l-a distribuit persoana respectivă (de exemplu, fotografii, postări) rămâne pe Facebook și este vizibil pe Facebook pentru audiența pentru care a fost distribuit;
  • profilurile memoriale nu apar în spații publice, cum ar fi sugestiile din secțiunea „Poate îi cunoști”, în reclame sau în notificări despre aniversări;
  • nimeni nu se poate conecta la un cont memorial;
  • conturile care nu au un contact de moștenire nu pot fi modificate;
  • paginile cu administrator unic al cărui cont transformat în cont memorial vor fi șterse de pe Facebook dacă reţeaua de socializare primeşte o cerere validă în acest sens.

Contactul de moștenire este persoana căreia îi lași în grijă contul dacă devine memorial. Îți recomandăm să setezi un contact de moștenire, astfel încât contul să poată fi administrat după ce este transformat în cont memorial. Un contact de moștenire poate accepta cereri de prietenie în numele unui cont memorial, poate fixa o postare tribut în profil și poate schimba fotografia de profil și fotografia de copertă. Când contul memorial are o secțiune pentru mesaje tribut, un contact de moștenire poate decide cine poate vedea și posta aceste mesaje.

Poți alege să îți fie șters definitiv contul în cazul în care nu vei mai fi în viață. Aceasta înseamnă că, atunci când cineva anunță Facebook că nu mai ești în viață, toate mesajele, fotografiile, postările, comentariile, reacțiile și informațiile tale vor fi șterse imediat și permanent de pe Facebook.

Pentru a alege o persoană care să gestioneze contul tău în caz de deces trebuie să intri la pagina “Setări” a Facebook, la secţiune “Setări cont memorial”.

De asemenea, în cazul în care utilizatorul nu a desemnat o persoană anume care să-i gestioneze pagina după moarte, membrii confirmați ai familiei pot să solicite ștergerea de pe Facebook a contului persoanei respective”. Dar, trebuie să facă o solicitare către Facebook şi să poată să prezinte acte doveditoare – certificat de deces, procură sau testament.

Instagram

Paşii de pe Instagram sunt similari celor de pe Facebook.

“Dacă vezi pe Instagram un cont care aparține unei persoane care a decedat, ne poți raporta acest lucru pentru a transforma acel cont într-unul memorial. Dacă ești o rudă de gradul I a persoanei respective, poți solicita ștergerea contului de pe Instagram”, arată “centrul de ajutor” al Instagram.

Pentru a transforma un cont într-unul memorial avem platforma care cere dovada decesului, de exemplu un link către un anunț mortuar sau către un articol de știri.

De asemenea, dă asigurări că nu va furniza informațiile de conectare pentru un cont memorial. “Indiferent de situație, conectarea la contul altei persoane contravine politicilor Instagram”, se mai arată pe site-ul companiei.

După transformarea în cont memorial, nicio persoană nu va putea modifica postările sau informațiile existente ale contului. Rudele confirmate de gradul I pot să solicite ștergerea de pe Instagram a contului unei persoane dragi dispărute. Când trimiți o solicitare de ștergere, este nevoie de aceleaşi acte doveditoare ca în cazul Facebook.

Contul de Twitter poate fi şters

Potrivit ghidului reţelei, conturile de Twitter pot fi doar şterse (nu blocate sau transformate în altfel de conturi) în cazul decesului utilizatorului. Iar acest lucru se poate face doar la solicitarea unei persoane autorizate de către utilizatorul contului respectiv sau de către membrii familiei care pot trimite către Twitter dovezi că sunt rude apropiate ale persoanei decedate, o copie a cărţii de identitate şi dovada (certificatul de deces) al utilizatorului respectiv.

Contul de Google – inclusiv Gmail şi YouTube – poate fi setat să se dezactiveze automat

“Controlați ce se întâmplă cu contul Google, dacă, în mod neașteptat, nu mai puteți să-l folosiți, cum ar fi în caz de accident sau de deces”, este îndemnul companiei de pe pagina de suport.

Cu alte cuvinte, orice utilizator poate se decidă după cât timp contul să fie considerat a fi inactiv, iar Google să ia legătura cu o persoană de contact aleasă de utilizator. De asemenea, poţi să hotărăşti ce urmează să se întâmple cu toate datele tale – să primească o altă persoană acces la ele sau să fie şterse.

Persoanele de contact vor fi notificate numai după ce contul a fost inactiv pentru perioada de timp specificată. Acestea fie pot să confirme dacă utilizatorul respectiv a murit şi atunci Google sterge sau transferă datele către o altă persoană, în funcţie de ce a optat utilizatorul, sau pot doar să fie notificate doar privind inactivitatea contului.

“Dacă alegeți să permiteți accesul persoanei de contact de încredere la anumite date, e-mailul va conține și o listă a datelor la care permiteți accesul și un link pe care aceasta îl poate accesa pentru a descărca datele respective”, mai specifica pagina de suport a Google.

În cazul în care utilizatorul nu a lasat instrucţiuni privind gestionarea conturilor online membrii familiei sau apropiaţi pot solicita închiderea contului persoanei decedate.

“În anumite condiții, putem permite accesul la conținutul contului unui utilizator decedat. În toate aceste cazuri, principala noastră responsabilitate este de a menține securitatea, siguranța și confidențialitatea informațiilor utilizatorilor. Nu putem oferi parolele sau alte detalii de conectare. Decizia de a da curs unei solicitări privind un utilizator decedat se va lua numai în urma unei analize amănunțite”.