Un studiu comandat de compania de securitate Kaspersky arată diferențele din întreaga Europă cu privire la un viitor alături de persoane augmentate - în familia lor, la locul de muncă și chiar în viața personală. Studiul constată că lipsa de înțelegere în ceea ce privește augmentarea umană ar putea împiedica unele evoluții interesante. Studiul a fost făcut la început de martie după chestionarea a 6.000 de europeni.

Mana roboticaFoto: Carmenmurillo, Dreamstime.com

Augmentarea umană se prezintă în două forme: poate fi necesară din motive de sănătate - cum ar fi utilizarea unui membru bionic - sau oamenii pot alege să se dezvolte, de exemplu, prin inserarea de cipuri RFID.

Aproape jumătate (46,5%) dintre adulții din șapte țării europene consideră că oamenii ar trebui să fie liberi să-și îmbunătățească propriul corp cu tehnologia de augmentare umană, dar mulți sunt îngrijorați cu privire la impactul societal pe termen lung al unei astfel de tehnologii.

Studiul amplu realizat de Kaspersky pe 6.500 de adulți din șapte națiuni europene constată că doar 12% dintre europeni s-ar opune să lucreze cu o persoană augmentată, care ar putea avea un avantaj asupra lor, la locul de muncă. Cu toate acestea, aproape doi din cinci (39%) adulți europeni se tem că augmentarea umană ar putea duce fie la viitoare inegalități sociale, fie la conflicte. Per total, aproape jumătate (49%) dintre europeni sunt fie „entuziasmați”, fie „optimiști” cu privire la o societate viitoare care ar include atât persoane augmentate, cât și non-augmentate.

Potrivit studiului, peste jumătate (51%) dintre europeni spun că au întâlnit pe cineva care a folosit o tehnologie de augmentare. Când vine vorba de viața personală, aproape jumătate (45%) dintre europeni nu ar avea probleme să fie alături de o astfel de persoană augmentată, iar 5,5% dintre europeni spun că au avut deja o astfel de relație.

Mai mult de o treime spun că „au acceptat dintotdeauna” persoanele augmentate și 17% spun că acceptă această idee acum, mai mult decât o făceau acum zece ani. Jumătate dintre bărbații europeni (50%) spun că sunt fie „entuziasmați”, fie „optimiști” cu privire la un viitorul în care există atât persoanele augmentate, cât și non-augmentate, comparativ cu numai 40% dintre femei.

Dacă un membru al familiei ar necesita tehnologie de augmentare din motive de sănătate, oamenii s-ar simți cel mai confortabil dacă aceasta s-ar referi la un braț bionic (38%) sau la un picior (37%), Marea Britanie fiind cea mai deschisă cu privire la această posibilitate.

Când a venit vorba de augmentarea voluntară, adulții din Portugalia (56%) și Spania (51%) au fost cei mai mulți care au declarat că oamenii ar trebui să facă ce doresc cu corpul lor, Marea Britanie fiind țara care a susținut cel mai puțin această idee (36%). Aproape trei din zece europeni (29,5%) ar oferi sprijin unui membru al familiei care a decis să folosească tehnologia de augmentare umană, indiferent de propria lor percepție, nivelul de susținere fiind cel mai mare în rândul portughezilor (46%), iar cel mai scăzut în rândul francezilor (19%).

Doar 16,5% dintre europeni consideră că alegerea de a folosi tehnologia de augmentare ca fiind „ciudată”, procentul variind de la doar 8% în Portugalia până la 30% în Marea Britanie, în timp ce aproape un sfert (24%) consideră autoaugmentarea drept „curajoasă”.

Puțin peste un sfert (27%) consideră că persoanele augmentate ar trebui să aibă o reprezentare specială la nivel guvernamental, comparativ cu 41% care se opun ideii.