​LG Electronics anunță că la jumătatea anului va ieși de pe piața smartphone-urilor, după ce compania nu a găsit un cumpărător pentru divizia care a avut pierderi cumulate de 4,5 miliarde dolari în ultimii șase ani. LG a fost la un moment dat locul trei pe piață, dar a decăzut apoi și a ajuns acum să aibă doar 2% din piața mondială, cu vânzări de 23 milioane unități anul trecut, de zece ori sub Samsung.

LG Nexus 5Foto: Pressureua, Dreamstime.com

Compania cunoscută pentru telefoane de succes precum LG Nexus 5 se va concentra pe alte domenii, precum componente pentru mașini electrice, dispozitive smart home și robotică.

Ieșirea de pe piață este programată la 31 iulie și, interesant este că LG are 10% din piața SUA unde companii puternice precum Xiaomi, Oppo sau Vivo au cote mult mai mici. LG stă bine și în America Latină, dar nu o duce deloc bine în Europa.

LG era în 2013 pe locul trei în lume la vânzările de smartphone-uri, dar de atunci este în declin din mai multe motive: problemele cu hardware-ul și software-ul, update-uri întârziate, ar și investiții mult mai mici în marketing față de Samsung, Huawei sau Xiaomi.

LG a fost una dintre companiile care au avut multă încredere în sistemul Android la începuturi și a creat printre cele mai bune display-uri și camere acum 8-10 ani.

La târgul CES Las Vegas compania a prezentat un prototip de telefon pliabil, ”LG Rollable” cu care compania ar fi sperat să se diferențieze de concurență.

LG a lansat o serie de telefoane cu care a încercat să-și crească cota de piață, G7, V40, G8 sau V50, dar nu a reușit în măsura în care-și dorea.

S-au purtat discuții pentru vânzarea diviziei cu compania vietnameză Vingroup. dar nu au dus la niciun rezultat din cauza mai multor chestiuni în care cele două părți nu s-au putut înțelege.

Sursa. Reuters