Cercetătorii Bitdefender au constatat că numărul atacurilor cu amenințări informatice de tip ransowmare, care blochează accesul la datele oamenilor și apoi solicită recompensă, a urcat de aproape șase ori de la începutul pandemiei. Victimelor infectate cu ransomware li se solicită sume cuprinse între sute de dolari în cazul persoanelor fizice și de sute de mii sau chiar milioane de dolari în cazul companiilor.

RansomwareFoto: Audiohead, Dreamstime.com

Ransomware rămâne una dintre cele mai prolifice amenințări informatice ale momentului, iar atacatorii au exploatat timpul tot mai mare dedicat folosirii dispozitivelor, atât pe fondul muncii de acasă, cât și al lipsei de alternative privind petrecerea timpului liber altfel decât online. La nivel global, numărul atacurilor ransomware a urcat cu 485%.

„Pandemia s-a dovedit a fi mană cerească pentru grupările de criminalitate informatică a căror activitate a explodat pe măsură ce timpul alocat dispozitivelor a crescut semnificativ, iar multe dintre serviciile consumate altădată fizic s-au mutat online. Hackerii au exploatat fiecare subiect posibil în ultimele 12 luni, începând de la harta infectărilor, tratamente pentru COVID și procurarea de măști, la începutul pandemiei, până la vaccinuri și interesul uriaș pentru servicii de banking și de curierat, mai recent”, spune Bogdan Botezatu, director de cercetare în amenințări informatice la Bitdefender.

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender sfătuiesc utilizatorii infectați să nu plătească atacatorilor taxele solicitate, ci să creeze copii ale datelor compromise și să se adreseze organelor de poliție. Odată ce plătesc recompensa, victimele nu au nicio garanție că infractorii își vor onora promisiunea și le vor reda accesul la date și, în plus, ar putea fi țintite din nou de aceeași grupare, întrucât au deja un istoric de bun-platnici. Nu în ultimul rând, încasările îi vor ajuta pe atacatori să dezvolte amenințări informatice din ce în ce mai sofisticate, ceea ce va duce pe termen lung la și mai multe victime infectate.

În ajutorul victimelor vin și companiile de securitate informatică ce dezvoltă constant instrumente pentru decriptare astfel încât cei infectați cu ransomware să nu mai fie nevoiți să plătească recompensă, iar una dintre tendințele recente este ca victimele ransomware să aștepte apariția unui instrument gratuit pentru deblocarea datelor chiar dacă acesta nu există, ceea ce afectează semnificativ încasările grupărilor de criminalitate organizată.

În 2020, peste 1,3 milioane de oameni au folosit instrumentele de decriptare furnizate gratis de către Bitdefender pentru a-și recupera datele blocate fără să plătească vreo recompensă.

Pentru a preveni infectarea cu ransomware, oamenilor li se recomandă să păstreze copii ale datelor importante, să folosească o soluție de securitate performantă și să evite să acceseze linkuri sau fișiere din email-uri nesolicitate.