​Cum ne vom petrece online timpul peste 10 ani când ne vom fi săturat de rețele sociale și de seriale? Mulți vizionari tech spun că miliarde de oameni își vor pune căști VR și vor intra în metavers, o lume virtuală și vastă unde vor putea face aproape orice, de la cumpărături, până la petreceri, În articol puteți citi despre cum ar putea arăta un astfel de univers, ce s-ar putea face în el, dar și de ce mulți nu cred că ”the metaverse” este următorul mare salt în tenologie, ci un viitor care nu sună deloc bine și nu are șanse să devină realitate.

MetaverseFoto: Irina Ivanova, Dreamstime.com

Informația pe scurt

  • Metaversul este considerat ca fiind următoarea etapă a internetului, un ”Internet 3.0” și 3D, spații virtuale vaste ce vor putea fi explorate de cei care vor avea căști de realitate virtuală
  • În ”metaverse” oamenii reali vor interacționa cu alți oameni sub forma unor avataruri, dar avansul în tehnologia procesoarelor grafice va face ca aceste avataruri să nu arate precum personajele din desene animate, ci să fie mult mai apropiate de realitate.
  • Un fel de metavers a avut mare succes în anii 2000: jocul Second Life care a crescut enorm după 2007. Oamenii puteau explora diverse spații virtuale și puteau sta de vorbă cu alte avataruri. Second Life mai există încă, dar a rămas mereu de nișă, având în momentul de maxim un milion de useri și în prezent cam 200.000.
  • Companii precum Epic Games și Roblox au creat un fel de metavers unde zeci de milioane de oameni, în special copiii, se joacă și interacționează. Mult mai multe companii vor să investească, simțind un potențial uriaș de business, iar printre acestea se numără Facebook, Microsoft și Nvidia.
  • În metavers o grupă de studenți ar putea vizita virtual Roma antică, iar profesorul de istorie le-ar putea fi ghid. Tot în metavers vor fi folosite pe scară larg criptomonedele și vor putea fi vizitate și magazine virtuale unde privitorul poate examina articole 3D
  • În prezent nu avem un metavers global, dar diverse elemente sunt prezente online și rămâne de văzut dacă va exista un interes mare din partea părților implicate. Pentru a funcționa, metaversul global nu trebuie monopolizat de o singură companie, ci este nevoie de negocieri și de standardizări între companii care se concurează.
  • Căștile de realitate virtuale sunt de nișă în prezent și nu au o imagine prea bună. În plus, ideea unui mediu virtual care să ne acapareze o bună parte a vieții este de neconceput pentru mulți oameni, mai ales pentru cei care au citit despre pericolele expunerii prelungite la ecran. În metavers ar fi vorba și de tehnologie VR care pe mulți i-ar ameți din primele minute și deci acei oameni nu ar mai reveni.

Mulți vizionari din domeniul tehnologiei spun că va veni o zi în care milioane de oameni vor sta ore în șir într-o lume virtuală interactivă cu jocuri, aventuri, cursuri, vacanțe, cumpărături și multe experiențe nebunești care nu sunt posibile în realitatea...normală.

Termenul ”metaverse” a fost creat în 1992 de Neal Stephenson într-un roman cu titlul ”Snow crash” și este vorba despre un mediu digital unde oamenii interacționează sub formă de avataruri și pot face o mulțime de lucruri, atât distractive, cât și educative.

Second Life - Un fenomen al anilor 2000

Ideea de lume virtuală a cunoscut o dezvoltare fantastică în anii 2000 datorită jocului Second Life unde în 2008 a fost inclus și centrul Bucureștiului. Second Life, creat de Linden Labs, a fost lansat în 2003, dar mai ales în 2006-2007 s-a dezvoltat puternic după ce un număr de branduri cunoscute au decis să deschidă reprezentanțe în mediul virtual. Jucătorii se plimbau sub formă de avataruri într-un mediu virtual, explorau, discutau și aveau o mulțime de experiențe, într-o vreme când smartphone-urile abia apăruseră pe piață și internetul era aproape total legat de desktop-uri și laptop-uri.

Totuși, Second Life, deși în 2013 avea un milion de useri, nu a devenit un fenomen de masă, iar în 2017 avea cam 800.000 de useri, puțin față de jocurile și rețelele sociale consacrate. Acum are 200.000 de useri, dar este mare lucru că a rezistat 18 ani și că a și crescut în perioada pandemiei.

Sunt oameni care au făcut mulți bani în Second Life și oameni care au petrecut mii de zile. În unele țări partidele politice și-au deschis sedii virtuale în acel joc și chiar și agenția de presă Reuters a avut pentru un timp un birou virtual. Second Life a fost un fenomen al anilor 2000.

Ce este metaversul

Metaversul este o lume virtuală ipotetică ce poate fi accesată prin tehnologii avansate de realitate virtuală și realitate augmentată. Ideea este de a crea un internet de viitoare generație suprapus peste lumea fizică din jurul nostru. Vor fi multe spații virtuale 3D între care avatarurile pot naviga rapid, pot interacționa cu alți useri și pot trece dintr-o lume fictivă în alta foarte ușor. Cel puțin așa sună teoria celor care spun că metaversul va fi ”the next big thing”.

”Metaversul va fi cea mai mare revoluție petrecută în platformele de computing, mai mare decât revoluția tehnologiilor mobile și mai mare decât revoluția web”, spunea Marc Whitten de la Unity Software, companie care dezvoltă software pentru gaming și își pune mari speranțe în ideea de metavers.

Șefii companiilor tech care cred în viitorul metaversului spun că va fi vast și va fi plin de replici ale unor locuri din lumea reală, nu doar cum arată acum, ci și cum arătau în trecut și cum ar putea arăta în viitor. Un director al Nvidia dă un exemplu: o grupă de studenți se vor putea întâlni prin intermediul căștilor de realitate virtuală și al avatarurilor într-o vizită virtuală în Roma antică și avatarul unui profesor le va explica în timpul plimbării tot ce văd. Ba chiar ar putea să pună întrebări unui gladiator, evident virtual și el.

Acest univers special va putea fi accesat și cu smartphone-uri și PC-uri, dar mai ales cu ochelari smart mult mai ușori și mai performanți decât căștile grele de realitate virtuală care pe mulți îi amețesc. Vor fi și noi gadgeturi cu feedback tactil, iar cuvintele folosite cel mai adesea când este vorba despre acest nou univers sunt ”immersive” și ”immersion”, în sensul că acest Internet 3.0 va fi captivant și te va face să te ”scufunzi” în el și să stai mult acolo, accesând cât mai multe spații fictive.

The metaverse is the internet, but so much more” (Metaversul este internetul și mult mai mult decât atât) este un citat des întâlnit când este vorba despre acest nou spațiu virtual.

”Vă puteți gândi la ”Metaverse” ca la un Internet întruchipat unde, în loc să vizionezi conținut, ești în centrul acelui conținut și simți prezența altor oameni, în diverse locuri și trăind diverse experiențe pe care nu le-ai putea avea pe pagini web 2D sau în aplicații web”, spunea în august Mark Zuckerberg de la Facebook.

Facebook avea în plan ideea de metavers încă din 2014 când a cumpărat Oculus, ideea fiind de a construi ”platforma de mâine” pe care userii să o folosească prin intermediul căștilor de realitate augmentată Oculus. Facebook a înființat un nou grup intern care să dezvolte ”un spațiu social 3D”, iar oficialii companiei au făcut în ultimele luni mai multe declarații despre ambițiile de a construi acest metavers. Cea mai recentă promisiune este de acum câteva zile, când Facebook a spus că va angaja 10.000 de oameni în UE pentru a lucra la crearea metaversului.

Roblox și Fortnite, indicii despre cum ar arăta un viitor metavers

În prezent nu avem un metavers global, dar diverse elemente sunt prezente online, zeci de milioane de oameni accesând zilnic lumi virtuale cum ar fi jocurile din Fortnite sau de pe platforma Roblox. Pe Roblox, spre exemplu, jucătorii asistă - prin intermediul avatarurilor - la concerte, la petreceri de aniversare sau la prezentări de modă.

Roblox este un exemplu interesant, fiind o platformă unde dezvoltatorii independenți pot crea jocuri care sunt jucate mai ales de copii, iar pe Roblox există un fel de metavers.

Și datele companiei arată că numărul de useri ajunge zilnic la 42 milioane. Moneda virtuală Robux poate fi folosită pentru a cumpăra diverse articole digitale, de la pălării, până la baloane cu aer cald. articole ce sunt folosite de avatarurile din jocuri. În primul trimestru din 2021 userii Roblox au cheltuit peste 650 milioane de dolari pe aceste articole virtuale, semn că metaversul este un loc excelent de shopping. Roblox este evaluată la 50 miliarde dolari.

Și Nvidia, companie celebră pentru plăcile grafice, lucrează la un proiect de infrastructură pentru Metavers denumit Omniverse, proiect care va permite dezvoltatorilor să colaboreze în timp real pentru a realiza software de creare de conținut pentru metaversul viitorului.

Probabil cea mai cunoscută experiență de tip ”metaverse” este în jocul Fortnite al Epic Games, lansat în iulie 2017. Inițial jocul nu a pornit cu ideea de a construi un univers virtual, dar succesul jocului a determinat compania să meargă spre această direcție. Fortnite a generat pentru Epic Games venituri totale de 9 miliarde dolari în 2018 și 2019. Cei de la Epic Games spun că în Fortnite au creat un metavers pe care-l definesc ca fiind ”mult mai mult decât un joc, ci un loc social” unde tu și prietenii vă puteți întâlni prin intermediul avatarurilor și puteți merge din loc în loc pentru a avea experiențe variate, dar ținând mereu legătura. Cei de la Epic spuneau că metaversul lor NU este un catalog cu aplicații.

Fortnite a devenit și mai celebru după ce Ariana Grande a ținut concerte virtuale în joc.

Epic Games a anunțat investiții de un miliard de dolari pentru metavers, iar compania are bani, fiindcă este deținută în proporție de 40% de gigantul chinez tech Tencent. Și rivalul Alibaba va investi masiv, iar presa chineză a scris că au fost înregistrate mărcile “Ali Metavers”, “Taobao Metaverse” și “DingDing Metaverse”

Metaversul - Cum ar putea fi și de ce lucruri vei avea nevoie

Fanii metaversului viitorului îl văd precum un cyber-spațiu comun, uriaș care face conexiunea între realitate augmentată și realitate virtuală și unde avatarurile pot trece simplu de la o activitate la alta.

Evident că este o sarcină uriașă și va necesita forță mare de computing, procesoare mai puternice și negocieri între companii rivale care să ducă la standardizarea comunicării, pentru ca acest nou univers virtual să fie atractiv.

În ”metaverse” oamenii reali vor interacționa cu alți oameni sub forma unor avataruri, dar avansul în tehnologia procesoarelor grafice va face ca aceste avataruri să nu arate precum personajele din desene animate, ci să fie mult mai apropiate de realitate. Un exemplu de experiență ar fi să poți sta de vorbă cu avatarul unui personaj istoric cunoscut.

Va fi esențial să ai o cască VR sau un fel de ochelari smart și un device de ”motion tracking” pentru a putea apuca diverse obiecte virtuale. Companiile care produc căști de realitatea virtuală spun că userii s-au cam săturat de rețelele sociale și vor un mediu nou și modern să interacționeze, iar metaversul ar fi acest mediu fiindcă oameni vor putea întruchipa personajele dorite prin avataruri și pot explora locuri senzaționale. Este un pas mare față de filtrele foto din prezent.

Cei care spun că metaversul va avea succes sunt convinși că tehnologia va fi atât de avansată, încât o întâlnire virtuală va fi precum una reală și foarte puține diferențe vor fi resimțite. Evident că este greu de crezut că diferențele vor ajunge atât de mici.

Vor putea fi amestecate elemente din realitatea virtuală și cea...reală: spre exemplu avatarul tău ar putea urmări un meci de fotbal și se poate plimba prin tribune discutând despre meciul live cu alte avataruri care urmăresc partida în același loc al universului virtual.

De ce atât de multe companii sunt interesate de metavers

O altă companie interesată puternic de metavers este Microsoft care în luna mai spunea că este ”poziționată în mod unic” pentru a ajuta companiile să-și dezvolte aplicații de metavers (“metaverse apps”) pentru că are tool-uri de realitate artificială și de ”mixed reality”. Microsoft deține din 2014 și jocul de creativitate și construcție Minecraft, un uriaș succes.

Elemente de metavers conține și foarte popularul joc Animal Crossing: New Horizons al Nintendo.

De ce vor multe companii să aibă un rol în crearea unui metavers global? Fiindcă pot obține venituri bune și metaversul este o grozavă oportunitate de a vinde diverse lucruri. Un exemplu edificator este de pe platforma Roblox unde compania Gucci a organizat o expoziție virtuală de produse în primăvara lui 2021 iar un user a plătit 4.100 de dolari pe o geantă virtuală de lux, cu 800 de dolari mai mult decât costa produsul în magazinele reale.

Pentru a fi un univers în adevărata putere a cuvântului, nicio compamie nu va putea să dețină acest metavers, la fel cum o singură companie NU deține internetul. Dar companiile vor putea domina diverse sectoare ale acest super-univers virtual și vor putea să facă și bani prin diverse aplicații din acel metavers care vor putea avea servicii pe bază de abonament, produse la vânzare sau vor afișa publicitate.

Companiile speră că metaversul va fi un loc unde se va face shopping, nu cu cash, dar prin card, cu aplicații de procesare plăți și cu diverse monede virtuale. Cei mai optimiști spun că în metavers se vor face și nunți și petreceri și aici o variantă ar fi ca organizatorul care creează un super-mediu virtual să perceapă o taxă de intrare pentru avataruri

Unii cred și că oameni vor cheltui bani virtuali chiar și pentru animale virtuale de companie pentru metavers, animale pe care avatarurile să le plimbe în diverse medii virtuale, iar aici nu vorbim de câini și pisici, ci chiar și de...dragoni, fiind într-o lume virtuală în care poate fi creat orice cu ajutorul tehnologiilor computerizate.

Un mare potențial vor avea vizitele în diverse medii: la începutul articolului dădeam exemplul cu o vizită în Roma antică, dar orice mediu din trecut poate fi recreat, poate Egiptul de acum 4.000 de ani sau Florența din perioada Renașterii, iar dezvoltatorul care a creat acel mediu virtual poate percepe o taxă de intrare și poate oferi servicii de ghizi turistici, virtuali și ei.

Business-uri din lumea reală vor putea face bani în metavers dacă vor fi dispuse să investească. Spre exemplu ar putea fi recreate virtual cu mare fidelitate magazinele fizice în care userul va putea intra virtual și se va putea uita la produse din propria casă, cu ajutorul căștilor de realitate virtuală. La fel ar putea proceda și companiile imobiliare care ar putea să le arate cumpărătorilor fiecare cameră dintr-un apartament nou. Deja mulți pun pe YouTube video-uri cu apartamente de vânzare sau de închiriat, dar în metavers ai putea, spre exemplu, să suprapui mobila din casa ta peste spațiul virtual al apartamentului pe care-l vizionezi, pentru a vedea cum s-ar potrivi.

Cert este că metaversul va fi plin și de tehnologia blockchain, de moneda virtuală Bitcoin, dar și de fenomenul NFT-urilor (non-fungible token). Cu aceste monede vor putea fi cumpărate chiar și proprietăți virtuale unde vor avea acces doar cei care au plătit.

Ce obstacole stau în calea metaversului

Așadar în prezent diverse aplicații au creat universuri virtuale de succes, dar dacă ar fi să existe un metavers global, un așa-numit Internet 3.0, el ar trebui să fie folosit zilnic de miliarde de oameni, nu de zeci de milioane.

Ar trebui ca miliarde de oameni să își permită să-și cumpere terminale de realitate virtuală, să-și creeze apoi avataruri și apoi să exploreze diverse medii virtuale. Trebuie ca acești oameni să fie motivați să facă asta, să considere că merită și mai ales că experiențele de realitate virtuală sunt plăcute și nu cu dureri de cap și pixelare, cum sunt în prezent la multe dintre căștile de realitate virtuală.

Este greu de crezut că miliarde de oameni vor vrea dispozitive de VR, mai ales că acestea sunt acum de nișă, folosite mai ales de gameri. Apoi, pentru ca metaversul să funcționeze va fi nevoie de o standardizare a diverselor tehnologii și dezvoltatorii de aplicații vor trebui să fie dornici să investească în diverse aplicații care să dea naștere unor medii virtuale atractive. Multe aspecte tehnice vor trebui rezolvate și standardizate pentru ca avatarurile să treacă rapid și fără probleme de la un mediu la altul, iar interacțiunile între avataruri să fie să fie ușor de realizat.

O altă problema ține de faptul că oamenilor le pasă tot mai mult de datele personale și de confidențialitate, iar ideea de a naviga printr-un uriaș univers 3D unde lași peste tot amprente nu va fi pe placul multora. Nici faptul că Facebook vrea să fie lider în crearea unui metavers nu-i va liniști pe mulți, date fiind antecedentele Facebook în ceea ce privește gestionarea datelor personale.

În prezent nu există un metavers global, iar dacă va exista nu va apărea brusc, ci pas cu pas, sub forma a diferite produse, servicii și capabilități integrate tot mai bine.

Un alt pericol va fi că unii oamenii vor găsi atât de incitant metaversul, încât vor neglija aproape total viața reală și nevoile ei și vor deveni dependenți de noul mediu virtual, cum se întâmplă acum în cazul milioanelor de tineri care sunt dependenți de jocuri video.

Pe de altă parte, ideea unui mediu virtual care să ne acapareze o bună parte a vieții este de neconceput pentru mulți oameni, mai ales pentru cei care au citit despre pericolele expunerii prelungite la ecran. Dacă vei sta ore în șir pe zi cu căști de realitate virtuală efectele asupra psihicului și asupra ochilor nu vor fi deloc pozitive, astfel că ideea unei gigantice lumi virtuale 3D are și multe aspecte negative legate de sănătate,