Facebook are 68.000 de angajați și trece prin cea mai mare transformare internă din ultimul deceniu, fiindcă se va orienta către crearea metaversului, așa cum a anunțat în octombrie anul trecut Mark Zuckerberg. Trecerea de la rețea socială la ”metavers company” este una care a generat perturbări interne și incertitudini, arată o analiză a New York Times care citează mai mulți angajați.

Facebook - MetaFoto: Rokas Tenys, Dreamstime.com

Facebook și-a schimbat în toamna lui 2021 numele în Meta și a promis să investească miliarde pentru a crea lumea virtuală denumită ”metavers”. Nu este, nici pe departe, singura mare companie care lucrează la asta, dar schimbarea numelui în Meta a vrut să arate că tot ce ține de metavers va reprezenta o prioritate pentru anii ce vin. Numai că nu există încă un metavers și mulți sunt sceptici că milioane de oameni vor dori să intre în acest metavers și să-l exploreze cu ochelarii de realitate virtuală la ochi.

Facebook a dat drumul transformării: a deschis mii de posturi în laboratoarele care creează software și hardware pentru proiectul metavers și vrea ca o parte dintre angajații care lucrau până acum pe ”social media” să treacă la aceste noi job-uri legate de realitate virtuală și realitate augmentată.

Din cele 3.000 de job-uri de pe site-ul Meta, un sfert sunt în domenii precum augmented și virtual reality, în orașe precum Seattle, Shanghai și Zurich.

Meta a atras și oameni de la Apple și Microsoft și vrea să convingă o parte dintre actualii angajați să se transfere de la job-urile din prezent către diviziile care lucrează pentru viitorul metavers.

Sunt cele mai drastice schimbări care se petrec în interiorul Facebook din 2012, anul în care Mark Zuckerberg a decis că toate eforturile vor fi depuse pentru ca rețeaua să devină una folosită mai ales pe ”mobile”, în loc de desktop.

Lucrurile sunt cu totul diferite față de acum 10 ani: numărul de angajați este de 14 ori mai mare, iar capitalizarea este de opt ori mai mare. Așadar, transformarea radicală a activității este mult mai de durată și mai este ceva: trecerea la mobile în 2012 era clară și se justifica prin faptul că era o creștere excepțională la vânzările de smartphone-uri.

Acum, metaversul este un concept teoretic despre care nu se știe dacă va avea succes. În plus, veniturile Facebook din prezent sunt strâns legate de publicitate și de social media, iar Facebook a anunțat exact că vrea să fie percepută drept o companie de metavers, și nu una de social media.

Au fost perturbări în companie, fiindcă unele echipe de social media s-au micșorat după ce oamenii au fost transferați către activitățile legate de metavers și este de așteptat ca în unele cazuri bugetele să scadă pentru unele proiecte de social media.

Angajaților li s-a recomandat să adopte o atitudine pozitivă față de noua direcție pe care compania a apucat-o, însă unii nu cred că metaversul este atât de promițător încât să merite ca Facebook să-și schimbe total orientarea. Alții nu au vrut să-și schimbe locul în companie pentru a lucra în noile departamente.

Mark Zuckerberg spunea în octombrie că schimbarea numelui în Meta este gândită să reflecte direcția în care se va îndrepta Facebook: către construirea acestui univers virtual numit metavers unde oamenii vor interacționa sub formă de avataruri și unde vor putea intra cu ajutorul unor ochelari sau căști de realitate virtuală.

”Cu timpul sper că a noastră companie va fi privită precum o companie de metavers (metaverse company)”, spunea, Mark Zuckerberg. El a promis că Facebook va investi miliarde de dolari pentru dezvoltarea acestui metavers.

Zuckerberg mai spunea că ar vrea ca acest univers virtual al viitorului să ajungă să fie folosit de peste un miliard de oameni și să creeze milioane de noi locuri de muncă.