Google a lansat in SUA eBookstore, libraria online prin care vinde carti electronice ce pot fi citite pe PC-uri, smartphone-uri si e-readere dedicate, scrie AFP. Libraria contine trei milioane de titluri, o buna parte dintre ele fiind gratuite. Cartile pot fi accesate printr-un cont stil Gmail, cu user si parola, iar libraria online va fi lansata in 2011 pe plan international.

Google a incheiat parteneriate cu circa 4.000 de edituri, iar modul in care va fi impartit venitul intre companie si parteneri a fost negociat in mod separat pentru fiecare caz. Google spune ca libraria sa de carti in format electronic va deveni cea mai mare din lume, in prezent avand trei milioane de titluri.

Cartile pot fi descarcate pentru a fi citite pe PC-uri, smartphone-uri si e-readere dedicate, precum cele produse de Sony sau Barns&Noble, insa e notabil faptul ca Amazon Kindle nu este pe lista terminalelor agreate.

Amazon detine doua treimi din piata cartilor electronice in SUA, unde aproape patru milioane de persoane foloseau e-readere la final de 2009, urmand ca numarul sa treaca de 10 milioane la finalul acestui an.

Intial se zvonise ca libraria va fi deschisa in vara, insa s-a intamplat cu cateva luni intarziere, urmand ca lansarea pe plan mondial sa fie anul viitor.