Primii 30 de jucatori din piata online din Romania au strans in 2012 circa 30 de milioane de euro din publicitate - "incasari reale", potrivit unei analize realizate de specialistul Doru Panaitescu si publicata pe blogul sau. El noteaza ca datele se bazeaza pe discutii avute cu majoritatea partilor implicate, "fara sa aiba pretentia unei acurateti maxime (lucru imposibil de realizat intr-o piata dominata de orgolii atat de firesti)".

Doru Panaitescu arata ca cifrele, dintre care peste 50% au fost "confirmate" sunt valabile pentru o piata care se "confrunta cu numeroase probleme post criza:

  • - fragmentarea continua a pietei de publishing
  • - cresterea rebate-ului la peste 40% pe alocuri
  • - 'exportul' de bugete catre publisheri straini (GoogleAds, Facebook, Yahoo, Linkedin si multi altii)"

El aminteste ca studiul de referinta referitor la publicitatea online din Romania, ROADS, aduna incasarile a doar 22 din totalul de peste 50 de publisheri si regii "care fac bani in Romania in acest moment".

Doru Panaitescu mai noteaza, intre altele:

  • "doar doi jucatori au depasit pragul psihologic de 10%" din piata
  • "peste un sfert din jucatorii prezentati nu depasesc 1% din totalul pietei, cu alte cuvinte legea lui Vilfredo Pareto (20$ din jucatori fac 80% din volumul pietei) nu se aplica: primii sase jucatori abia ajung la 50% din valoarea pietei, fiind nevoie de o treime din ei pentru a atinge pragul de 80%. Practic vorbim de o piata de longtail (...)"

Citeste datele complete pe blogul lui Doru Panaitescu