Tensiunile de la vârful PSD au ținut ca pe ace televiziunile de știri, în special pe cele apropiate partidului, întreaga săptămână. Vineri spre prânz, deși părea că lucrurile se tranșaseră "aritmetic", posturile TV rămăseseră rezervate în a face pronosticuri, cu excepția Antenei 3, vădit pro-Dragnea. Toate își suflecau mânecile pentru ședința CEx. Au primit însă o lovitură care le-a bulversat complet: participanții și-au lăsat telefoanele la intrare, deci surse și exclusivități din interior ioc. Atunci, cum să asigure "spectacolul știrilor", dincolo de cele câteva vorbe aflate scurt, de toți reporterii, de la câte un membru nevoit să iasă puțin din sală?

4 Revolta în PSD 15.30Foto: Hotnews

12.00 Mai e jumătate de oră până începe ședința. Televiziunile se limitează să facă sumarul problemelor PSD, să dea alte știri sau teleshopping. Antena 3 este singura cu o opinie clară, exprimată prin intermediul singurului invitat în platou: Mugur Ciuvică: Dragnea va câștiga, ceilalți vor pierde, căci ce doresc ei este să pice guvernul și să vină "guvernul lui Iohannis", cum s-a întâmplat "și după Colectiv".

Când lucrurile întârzie, bagi jocuri de cuvinte pe burtieră

12.30 Ședința ar trebui să înceapă, ne informează televiziunile, repetat, multă vreme. România TV insistă pe ALDE, iar Bogdan Ficeac laudă și critică ambele tabere.

13.00 Ședința chiar stă să înceapă. România TV insistă tot pe ALDE. La Antena 3, Chirieac nu e la fel de convins ca Ciuvică de victoria lui Dragnea. E de acord că "Dragnea nu a pierdut nicio bătălie. Nici astăzi nu va pierde", dar intră în curentul momentului și avertizează că "nici nu va câștiga" liderul PSD, iar războiul cu rebelii se va muta în Parlament.

La Realitatea TV, Liviu Dragnea a pierdut, pierde sau e pe cale să piardă, orice ai da-o

14.00 Alte știri. Teleshopping. Zvonuri și informații de la surse din interior, anume dintre cele care și-au lăsat telefoanele la intrarea în sala de ședință.

Ora 15-15.30 Televiziunile se zbat să lase impresia că știu ce se întâmplă

16.00 Lipsa comunicării cu cei din conducerea PSD forțează televiziunile să apeleze la membri de rând ai partidului. Antena 3 reușește să îl prindă tocmai pe Sorin Ilieșiu, care se dezlănțuie, în fața publicului obișnuit cu altfel de discurs, împotriva lui Liviu Dragnea. Acesta, spune fostul senator PSD, ar excela doar în "intrigi" și "aranjamente", ar avea multe lipsuri ("de respect", "de cuvânt") și "cum să elimine totalitarismul din România, când a instalat totalitarismul în PSD?" Moderatoarea Mihaela Bîrzilă își dă silința să îl domolească, dar nu reușește decât cu intervențiile altora. Cum prinde ocazia, Ilieșiu continuă: "Vreau să-l rog pe dl Dragnea să justifice averea (...) Ăsta e social democrat? A făcut de râs social-democrația"

Sorin Ilieșiu se dezlănțuie contra lui Dragnea la Antena 3

16.45 Dintr-o repriză de vizionat Antena 3 aflăm că, spre deosebire de precedentele ședinte ale conducerii PSD, acum este o ședință liniștită, nu se aude niciun urlet prin pereți, participanții vorbesc normal. Dar cum dăm pe net, aflăm că Viorica Dăncilă ar fi dat cu pumnul în masă. Și cum ne întoarcem la TV, de data aceasta la Realitatea TV, ce vedem pe burtieră? Că la ședința CEx e "scandal monstru".

După ore de dezbateri, România TV tranșează treaba pe burtieră

Antena 3 are deja "stenograme". Digi 24 pare să fi uitat pe ecran singura burtieră certă a zilei

17.00-18.00 Televiziunile ne promit pe burtiere stenograme, un "plan B" invocat de "Maestrul Cristoiu", iar de la România TV aflăm "știri" precum că Viorica Dăncilă s-ar fi exprimat clar în favoarea lui Dragnea. "Știrea" apare doar pe burtieră și nu precizează dacă sprijinul e de acum sau de acum 2 săptămâni.

Tonul grav de pe burtiere contrastează cu liniștea din platouri

19.00 Televiziunile vorbesc deja de o oră despre "ziua cea mai lungă în PSD". Nu mai au răbdare. În platou, vorbitorii stau calmi, dar pe burtiere se simte tensiunea așteptării.

Cronică în regim breaking news și știri de la prânz. S-a făcut seară

20.15 Realitatea TV dă drept breaking news o cronică a zilei, în timp ce Antena 3 abia așteaptă ora 21.00

20.30 La Antena 3, Radu Tudor descrie un peisaj politic dezastruos pentru Liviu Dragnea, indiferent dacă rămâne sau nu în PSD. El și invitații ajung să vorbească despre autostrăzi, neîncepute deși "PSD e la putere din 2012". În context, Radu Tudor merge mai departe: chiar și guvernul Cioloș a fost propus de PSD, deci "a fost guvern PSD". Nu mai e tehnocrat Cioloș, la Antena 3.

Televiziunile, la scurt timp după rezultatul votului din CEx

20.33 Radu Tudor: c'est fini la comédie. S-a terminat votul în CEx. Realizatorul, cu Mircea Diaconu și Elena Cristian invitați, continuă să vorbească despre autostrăzi.

20.30+ Final vot. Digi: victorie zdrobitoare pentru Dragnea. Realitatea, mai puțin categorică: Vot majoritar pentru Dragnea. România TV a dat rezultatul, dar trece repede la viitor, ceva urmează să se întâmple "în câteva momente". Antena 3 trece rapid de la CEx la autostrăzi la investiții arabe. Ziua cea mai lungă s-a încheiat. Începe seara.