Au fost manifestații în Piața Victoriei, au fost campanii TV și inițiative individuale online și offline. Acum, eforturile de mobilizare a electoratului să participe la alegerile europarlamentare au intrat în faza pe publicitate. Luni, la începutul ultimei săptămâni de campanie, o reclamă la vopsea îndeamnă oamenii să iasă la vot.

Secvență din spotul comercialFoto: Captura video

Este vorba despre un spot pentru marca Savana, realizat de agenția Papaya Advertising, agenție implicată și în trecut în campanii - cu sau fără clienți comerciali - legate de probleme ale societății.

În clipul de acum, muncitorii angajați să văruiască o casă îi spun proprietarei că duminică se duc la vot, moment în care găsesc înțelegere din partea interlocutoarei, care spune că va face același lucru:

"Proprietară: Asta înseamnă că e gata până duminică, nu?

Muncitorii: Duminică nu putem...

Proprietară: De ce? E sărbătoare sau ceva...

Muncitorii: Mergem la vot!

Proprietară: Și noi!

Muncitorii: Super!"

Nu este prima acțiune de marketing a unei entități comerciale, în legătură cu votul de duminică.

O altă campanie de marketing, de cu totul altă natură, a atras atenția la sfârșitul săptămânii trecute prin faptul că a determinat reacția negativă a Autorității Electorale Permanente:

  • Acea campanie includea o loterie prin care participanții erau îndemnați să participe la vot, fiind promise câștiguri constând în vacanțe. AEP a reacționat printr-o sesizare către Parchetul General, considerând că ar fi vorba de o încălcare a legii, deoarece participanții la licitație ar fi "determinați și condiționați" să meargă la vot. AEP e condusă de Constantin Mitulețu-Buică, propus de PSD. Detalii despre acel caz - aici