Cei interesați să-și depună candidatura pentru conducerea ASF o pot face până luni, 5 noiembrie, inclusiv, când este data limită, iar până la acest moment în cursă au rămas înscriși cei 28 de candidați, a declarat marți pentru HotNews.ro, Marius Budăi (PSD), președintele Comisiei de buget finanțe din Camera Deputaților. Actualul președinte al ASF, Leonardo Badea, și vicepremierul Viorel Ștefan, sunt principalii candidați susținuți de PSD, pentru funcția de președinte al ASF. În afară de funcția de președinte mai sunt alte 8 posturi în Consiliul ASF, autoritate care reglementează piețe de peste 20 de miliarde de euro și în care șefii au venituri lunare de până la 14.000 de euro.

Marius BudaiFoto: Arhiva personala
  • "Cei interesați să-și depună candidatura pentru conducerea ASF o pot face până luni, 5 noiembrie, inclusiv, când este data limită, iar până la acest moment în cursă au rămas înscriși cei 28 de candidați. Marți, 6 noiembrie, va avea loc audierea în ordine alfabetică a fiecărui candidat în parte, întocmirea raportului, iar miercuri va fi votul în plen", a declarat marți 30 octombrie Marius Budăi, întrebat dacă au apărut noi candidați ori dacă s-a retras cineva din lista celor 28 de candidați furnizată anterior de Camera Deputaților către HotNews.ro (vezi documentul atașat).

Actualul președinte al ASF, Leonardo Badea, și vicepremierul Viorel Ștefan, sunt principalii candidați susținuți de PSD, pentru funcția de președinte al ASF, pentru care s-au înscris alți cinci candidați. În afară de funcția de președinte mai sunt alte 8 posturi în Consiliul ASF, autoritate care reglementează piețe de peste 20 de miliarde de euro și în care șefii au venituri lunare de până la 14.000 de euro.

Potrivit legii, toți candidații pentru cele 9 posturi din Consiliul ASF ar trebui să aibă o experiență profesională de minim 9 ani în domeniul financiar.

În 2014, a fost un întreg scandal pe această temă, și după ce a fost sesizată Curtea Constituțională, numirile luiVictor Ciorbeași a lui Marian Sârbu în ASF au fost declarate neconstituționale pentru că nu au avut experiența profesională minimă de 9 ani în domeniul financiar.

În realitate, nimeni nu ajunge să conducă ASF fără a avea o puternică susținere politică. Spre exemplu, în actualul Consiliu ASF, din cele 9 posturi, PSD ar deține 6 poziții, ALDE ar avea 2 poziții, iar UDMR ar avea un post. PNL nu a reușit să-și impună niciun candidat în acest Consiliu, conform informațiilor HotNews.ro.