​Sistemul de pensii private din România (atât pilonul II obligatoriu cât și pilonul III facultativ) va ajunge la active de 10,9 miliarde de euro la finalul acestui an, iar în 2019 se estimează că noile contribuții care vor intra în sistem vor însemna alte 1,8 miliarde de euro, a precizat marți Andreea Pipernea, vicepreședinte al APAPR (Asociația administratorilor de fonduri de pensii private) la conferința Mîrșanu Dealmakers Forum. "Aproximativ 20% din aceste active vor fi investite în acțiuni listate", susține aceasta.

Investitiile fondurilor de pensiiFoto: APAPR

La data de 30 septembrie, în pilonul II (pensiile private obligatorii) erau 7,18 milioane de participanți, iar valoarea activelor nete gestionate de 7 administratori în cadrul a 7 fonduri de pensii era de 9,99 miliarde de euro. Randamentul mediu (anualizat de la lansarea sistemului în mai 2008 și până azi) era de 8,43%.

La pilonul III (pensii private facultative) contribuiau aproximativ 465.000 de participanți, valoarea activelor nete gestionate de 8 administratori în cadrul a 10 fonduri fiind de 425 milioane de euro. Randamentul mediu anualizat de la lansare până azi a fost de 6,47%.

Pentru detalii vezi prezentarea atașată.