Cu peste 8,04 milioane de participanți la Pilonul II de pensii, valoarea activelor a depășit 103,2 miliarde de lei în primul trimestru din acest an, însă 70% dintre aceste active sunt deținute de doar 25% dintre participanți, în timp ce 20% dintre participanți au în conturi sub 1.030 de lei, arată datele publicate luni de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Bani la pensieFoto: © Thodonal | Dreamstime.com

Câți români participă la Pilonul II. Valoarea medie a unui cont este de 12.967 de lei

Numărul participanților înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat (Pilonul II) la 31 martie 2023 a fost de 8,04 milioane persoane, în creștere față de 7,96 milioane persoane la finalul anului anterior.

Cei șapte administratori de fonduri de pensii private au ajuns să gestioneze active de peste 103,22 miliarde lei la finalul lunii martie 2023, în creștere cu aproximativ 15,46% comparativ cu aceeași dată a anului 2022 și în creștere cu 7% față de luna decembrie a anului trecut.

La finalul lunii martie 2023, valoarea medie a activului unui participant la sistemul pensiilor administrate privat era de 12.967 lei, înregistrând o creștere de 12,39% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior și o creștere de 5,92% față de finalul anului 2022.

Contribuția medie este de 249 de lei/lună: Cel mai mic și cel mai mare cont din Pilonul II

Distribuția valorii conturilor participanților arată o concentrare mare, 70% din active fiind deținute de doar 25% din participanți. Cel mai mare cont are o valoare de 1,78 milioane lei, iar cel mai mic are o valoare de 1 leu. Totodată, 20% dintre participanți dețin active sub valoarea de 1.030 lei.

La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților cu contribuții virate în luna martie 2023 a fost de circa 249 lei/participant, în timp ce la 31 decembrie 2022 valoarea acesteia a fost de 237 lei/participant.

În trimestrul I 2023, contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 3,17 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 19% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Contribuția lunară medie variază considerabil în funcție de județ, cele mai mari valori fiind înregistrate în Municipiul București (336 lei/participant), Cluj (325 lei/participant), Timiș (296 lei/participant), Ilfov (288 lei/participant), și Sibiu (277 lei/participant).

Cele mai mici contribuții lunare medii se înregistrează în Harghita (199 lei/participant), Bistrița-Năsăud (202 lei/participant) și Vrancea (199 lei/participant).

În ceea ce privește contribuțiile lunare totale, se păstrează diferența accentuată între regiuni, Municipiul București înregistrând cele mai mari valori (244 milioane lei), urmat de Cluj (44 milioane lei) și Timiș (38 milioane lei). La polul opus se află sudul țării – Teleorman, Caraș-Severin, Ialomița, Giurgiu și Mehedinți înregistrând cele mai scăzute valori (între 2,6 și 3,4 milioane lei).

Ce plăți s-au făcut în Pilonul II de pensii în primele trei luni

Pe parcursul trimestrului I al anului 2023 au fost efectuate plăți ale activului personal net în valoare de circa 158 milioane lei către 8.712 participanți sau beneficiari.

Din valoarea totală a plăților efectuate, un procent de 57% este aferent deschiderii dreptului la pensie, 19% ca urmare a decesului participantului și 23% ca urmare a invalidității.

În trimestrul I 2023, ca și modalitate de plată a activului personal net, 67% dintre participanți/beneficiari au preferat plățile unice în detrimentul celor eșalonate.

Ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, au fost efectuate plăți unice în valoare de 56,2 milioane lei și plăți eșalonate în valoare de circa 34,7 milioane lei.

Au fost înregistrate plăți unice în cuantum de 21,8 milioane lei și plăți eșalonate în cuantum de 8,7 milioane lei către beneficiarii activului personal net ca urmare a decesului participantului.

Pentru invaliditate, cuantumul activului net personal plătit a fost de aproximativ 28,5 milioane de lei aferent plăților unice și 8,3 milioane lei prin plăți eșalonate.

Sursa foto: Dreamstime.com