Contribuțiile la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) vor crește de la 3,75% la 4,75% de la 1 ianuarie 2024, fiind estimat că peste 17,2 miliarde de lei se vor duce către fondurile de pensii din Pilonul II anul viitor, potrivit proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat publicat miercuri de Ministerul de Finanțe.

Economii pentru pensieFoto: Dreamstime.com

Pentru acest an se estimează că valoarea contribuțiilor virate către fondurile de pensii administrate privat va depăși 12,6 miliarde de lei.

Propunerea creșterii contribuției la 4,75% este trecută în fișa programului bugetar.

Contribuţia la fondurile de pensii administrate privat este parte din contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii și se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă bază de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale.

În prezent, un procent de 3,75% din cota de 25% de CAS este virată în conturile a peste 8,1 milioane de români, la Pilonul II de pensii.

Scandalul posibilei amânări a creșterii contribuției la Pilonul II de pensii

Premierul Marcel Ciolacu a negat luni că ar fi discutat vreodată cu liderul PNL Nicolae Ciucă o amânare a creșterii contribuției la Pilonul II de pensii de la 1 ianuarie 2024, amintind că România și-a asumat această măsură în PNRR.

„Nu poți să păcălești Comisia, să treci un jalon și peste două luni să te răzgândești și să amâni jalonul sau să-l schimbi. Pentru că în momentul în care faci acest lucru Comisia Europeană îți va opri banii pentru acea reformă și presupun că nu ne dorim.”, a declarat Ciolacu.

Întors din vizita în SUA, premierul Marcel Ciolacu l-a criticat vineri în ședința de Guvern pe ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pe tema proiectului de OUG privind măsuri fiscale de la 1 ianuarie 2014. „Am observat că, în absența mea domnul ministru al Finanțelor iarăși nu s-a plictisit. A trebuit să dezmintă iar presupuse măsuri fiscale care nu există pentru 2024.”, a spus Ciolacu.

Precizările premierului vin după ce mass-media a semnalat joi că Guvernul se pregătește să aprobe un nou proiect de OUG privind măsuri fiscal bugetare de la 1 ianuarie 2024.

Proiectul de OUG prevede creșterea salariilor pentru demnitari, în timp ce salariile profesorilor ar crește cu 20% în două etape anul viitor. Sporurile ar urma să fie menținute la nivelul lunii decembrie din acest an, munca suplimentară s-ar compensa doar cu timp liber corespunzător, iar ocuparea posturilor vacante va fi suspendată, cu excepția cazurilor temeinic justificate care vor fi aprobate prin Memorandum de către Guvern.

O altă măsură prevăzută în acest document viza amânarea cu 2 ani a creșterii contribuției la Pilonul II de pensii, de la 3,75% la 4,75% abia din ianuarie 2026, în loc de 1 ianuarie 2024, cum hotărtâse anterior Guvernul prin OUG în martie 2022.

În urma scandalului iscat, inclusiv de declarațiile făcute HotNews.ro de ministrul Boloș, care a spus că nu crede că bugetul poate susține această măsură de la 1 ianuarie 2024 și că ar trebui luată mai întâi o decizie în Coaliție pe tema deficitului bugetar.

Ulterior, Marcel Boloș a revenit pe Facebook precizând că nu se va amâna creşterea contribuției la Pilonul II de pensii, dar că problema sustenabilității deficitului rămâne deschisă și implică identificarea unor soluții care să fie cuprinse în strategia fiscal-bugetară.

Ministerul Muncii, condus de Simona Bucura Oprescu (PSD), a subliniat vineri că nu a elaborat şi iniţiat un demers de amânare a creşterii contribuţiei din Pilonul II de pensii şi, de asemenea, nu a primit spre analiză vreun astfel de proiect.

Pentru detalii citește:

Sursa foto: Dreamstime.com