Cosmote Romania avea 6,49 milioane de clienti (n.a SIM-uri valabile) la sfarsitul anului trecut, in scadere cu 5,1% fata de anul anterior, insa operatorul a inregistrat un rezultat EBITDA (Profit operational inaintea Taxelor, Deprecierii si Amortizarii) in valoare de peste 100,1 milioane euro, in crestere cu 35,8% fata de anul 2010, arata datele publicate joi de grupul elen OTE.

Stefanos Theocharopoulos, noul director al RomtelecomFoto: Cosmote Romania
  • "Ne bucuram ca am reusit si in 2011 sa ne consolidam pozitia pe piata, in pofida competitiei acerbe, si a mediului economic dificil. Performanta noastra in ceea ce priveste EBITDA, precum si cresterea semnificativa a bazei de clienti 3G si business pe parcursul anului, indica in mod cert increderea acordata de clienti", a declarat Stefanos Theocharopoulos, directorul executiv al Cosmote Romania.

Numarul total de clienti ai Cosmote, inclusiv Zapp, a fost de 6,49 milioane utilizatori (din care 155.498 clienti Zapp) la sfarsitul lui 2011, in scadere cu 5,1% fata de anul anterior cand operatorul avea 6,84 milioane clienti (din care 263.734 clienti Zapp).

Proportia abonatilor a ajuns la 23,1% din baza totala de clienti, ca rezultat al cresterii pe segmentul de business (incluzand clienti majori precum BCR sau Transgaz), iar la sfarsitul lui 2011, cota de piata a companiei s-a pastrat la aproximativ 24%, a precizat compania.

Conform datelor operatorului, in urma integrarii cu Zapp, serviciile 3G sunt disponibile pentru 66% din populatie si ca baza de clienti 3G a crescut semnificativ, cu 116% comparativ cu anul 2010. ARPU (Venitul mediu per utilizator) a crescut cu 10% in 2011, comparativ cu 2010.

La sfarsitul anului trecut, veniturile operatorului de telefonie mobila s-au ridicat la 468,2 milioane euro, aproape la acelasi nivel (-0,1%) cu veniturile din anul anterior (468,8 milioane euro). In ultimul trimestru din 2011, veniturile au crescut cu 3,9% fata de trimestrul similar al anului anterior, pana la 126,2 milioane euro.