Furie în China, după arestarea fiicei fondatorului Huawei. Presa acuză SUA de ”atitudine mizerabilă și golănească”
Cotidianul Global Times scrie că guvernul chinez trebuie să mediteze serios pe marginea tendinței SUA de a abuza de proceduri judiciare pentru a frâna avansul tehnologic al companiei chineze. Același cotidian califică într-un editorial atitudinea SUA ca una ”mizerabilă” și ”golănească” și gândită să stopeze avansul companiei în domeniul tehnologiei 5G.
Publicația mai scrie că Huawei este ”ostatic” în războiul comercial dintre China și SUA și că este clar faptul că America joacă tot mai dur.
Cotidianul China Daily spune că arestarea are la bază motive strategice, fiindcă SUA fac tot ce pot pentru a opri expansiunea Huawei pentru că această companie este ”vârf de lance” în sectorul tehnologic.
Și pe rețeaua socială Weibo majoritatea user-ilor se arată dezamăgiți de arestarea oficialului Huawei, unii spunând că SUA vor ca industria chineză să nu devină puternică în domeniile cu valoare adăugată.
Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei și director financiar al companiei, a fost arestată vineri pe aeroportul din Vancouver. China a cerut eliberarea sa imediată, catalogând arestarea drept o încălcare a drepturilor omului.
Momentan nu se cunoaște oficial motivul exact al arestării, dar sursele spun că ar fi vorba de încălcarea sancțiunilor impuse Iranului de către Statele Unite.

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață
UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid
Boeing 737 MAX va zbura din nou în UE. Interdicția impusă acum 22 de luni, după două accidente aviatice, a fost ridicată
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
Iar China a ajuns mare pentru că a șantajat firmele străinie și a furat la greu tehnologie, până a fost capabilă să o ”cumpere” (dacă vrei să fabrici în China, îmi dai tehnologia).
Acum trebuie să culeagă ce a semănat - aceleași practici dubioase pe care le-a practicat chiar ea.
Și oricum avantajul mâinii de lucru ieftine va dispare curând - aviz fraierilor de la conducerea României - când Inteligența Artificială+Robotica+Printarea Tridimensională vor înlocui industria clasică și mâna de lucru majoritar umană....
Păi matale creză că de milă vor chinezii să ne construiască cele două grupuri nucleare? Mai pot ciordi niște tehnologie canadiană...